Page 13 - 1908-23
P. 13
Nrul 23, 1908. LUCEAFĂRUL 555
tiparul lui şi vorba lui trezeşte tocmai ce este mai tini. O singură dată n’a fost sincer; nu mi-a spus
românesc în noi, cuprinsul vechiu al limbei, conştiinţa că voieşte să moară.
cursului şi schimbărilor seculare al acelui cuprins, Moartea nu i se păruse niciodată îngrozitoare. De
istoria graiului nostru zilnic, pe care filologii noştri mult ea era pentru el o simplă „veşnică uitare", care
naivi până la un timp, certăreţi în timpul următor, se scoboară „blândă" peste noi şi în care intri „fără
despărţiţi şi astăzi, ni-l vor dă, întreg, abiâ — abiâ veste".
când?! De mult iluziile tinereţelor îl părăsiseră: un vânt mai
Când un ministru român ia în mâna sa o chestie mult moleşitor, decât spulberător fusese şi Schopen-
ca aceea a cursurilor de vară, se poate conchide hauer. Avea conştiinţa că-i vinovat de ceva şi-l ru
imediat că fapta sa este în armonie şi cu interesele gase, discret, în versuri, de iertare pe tatăl său — o,
statului a! cărui ministru este, oricât de fără legătură ce enorm şi sfios respect avea el de acest tată! —,
s’ar păreâ un curs de vară şi un stat. A doua consi pe ea. Eră pe atunci — un om întârziat în viaţă,
deraţie: Dacă este vorba ca răspândirea ştiinţei ro dar înaintat în ideale, simţind dureros durerea altora
mâneşti să fie şi multilaterală, nu numai naţională că el nu poate fi altfel. îl aşteptau toţi, se împăca-
— cum a fost de dragul începutului —, nu mai seră toţi cu firea lui, dar el se privegheâ şi, văzându-se
încape îndoială că statul român poate pune în miş limpede, negăsind în sine putinţa unei mari energii
care mai mulţi specialişti şi mijloace de informaţie lumeşti, suferiâ în sine. Şi cât putea, fugiâ de lume.
mai bogate — şi, de ce nu s’ar spune? — şi mai dar Gândul morţii sboară uşor spre astfel de suflete,
nice decât orice întreprindere particulară. In sfârşit, cum sboară păsărică pe creanga abiâ înflorită şi-o
pe linia cursurilor dela Iaşi poţi vedeâ în viitor o scutură de flori.
continuitate de energii nesecate, o putinţă de a se Când l-am cunoscut eu, fondul acesta trist sufletesc
întruni, din toate taberile, oameni de valoare: A în îl stăpâniâ mai puţin. Se simţiâ, nu-i vorbă, foarte
temeia astfel de putinţe de muncă nu prea este uşor, bine in căsuţa ce-şi închiriase în Cernăuţi, departe
la noi, altfel. de centru, într’o curte părăsită, să cetească... încă(!)
In anul acesta au fost, cursuri de vară şi la Văleni, pentru doctorat — eu l-am găsit odată cetind un vechiu
unde se recrează energia neîntrecută a dlui N. Iorga. Fi drept austriac scris în limba medievală germână;
reşte, cu mai puţină armonie de intenţii, căci, alături de dar se simţiâ tot atât de bine în crângul dela Ho-
lecţiile despre problemele literaturii româneşti, s’a vorbit recea, pe pajişte verde, la o masă cu pahare; ori,
despre alimente şi pânea cea de toate zilele — un iarna, în câte-o excursie la Sadagura, între părtţii
tânăr blond, chimist, a propovăduit unui public sănătos înguşti ai unei odăi c’o fereastră mare spre uliţă, unde
cum să nu se bolnăvească; alături de sintezele literare, ne încălziam cu un vin bun, de ne ţinea de cald până
pe veacuri şi naţii ale colegului Bogrea, discuţia despre la podul Prutului, loc de repaos şi contemplaţii. O
ce poate fi o istorie bisericească; inegalităţi. Dar în seamă de studenţi aveau dreptul meritat de a ne în
văţătură serioasă s’a cules şi acolo, mai încape vorbă? soţi în aceste tinereşti colindări, cu prilejul cărora se
Cel mai bun lucru ar fi fost ca şi la laşi, şi Ia Vă vorbiau frumoase lucruri.
leni să fie mai multă lume decât a fost. Oricine ar T. Robeanu al acestor prilejuri vesele a putut
voi binele, el trebue ajutat; iar când îl şi face, el să cânte pe nepoata crâşmarului dela Craiul-Negru:
nu merită să fie combătut. în bolta dela „Craiul-Negru",
Cum va fi în viitor? Acolo vinu-i minunat,
Aceasta atârnă de multe împrejurări, despre care Acolo trei voinici aseară
eu nu mai pot vorbi, deoarece de mine nu atârnă nici într’un ungher s’au aşezat.
una şi atâta minte am şi eu să nu încerc a fi profet. Au pene roşe ’n pălărie
* Şi tinereţe în obraz;
„Biblioteca Minervei" (Nr. 6) împlineşte un act de Mustăţile-s atât de dârze
pietate întrunind într’un volumaş de 70 de pagini poe Şi vorbele aşa cu haz...
ziile lui T. Robeanu (Dr. George Popovici). Şi unul sare în picioare;
Eram de mult în Cernăuţi şi nu-1 cunoşteam încă. Zâmbind mânuţele i-a prins.
Dar îi auzisem de faimă. Oraşul povestiâ legendele Guriţa al doilea i-o sărută
ce se pot povesti despre un tânăr care studiază şi în şagă mai, mai înadins.
iubeşte. Iar cel din urmă stă de-oparte
Când l-am văzut mai de aproape, legendele mi Aşa de palid, chinuit —
s’au părut fireşti. în trupul lui mare, reînviat par’că Ah, mult amar, şi totuşi dulce,
de subt un dolmen, puteai bănui multă viaţă; totuşi, în ochii săi ea a cetit.
ochii lui trădau mai mult curiozitatea de a ascultă, Privindu-1 cum scrie, peste umeri, Uhland ar putea
decât dorinţa de a vorbi însuşi. Eră un om care, în con zâmbi mulţămit de opera lui T. Robeanu. Când scrie
ştiinţa valorilor sale, preferiâ să rămână un pas înapoi, astfel, în felul baladei germane, cu mici urme în felul
ştiind că oricând poate înaintâ doi-trei; eră om care „dulcelui bard din Bolintin", T. Robeanu este limpede
ură arta de a se vârî în sufletul oamenilor şi care ca un istoric, plastic ca un sculptor, impecabil ca iste
cereâ şi pentru sine aceeaşi cruţare. Ne-am cruţat, ţime când alege scena ori pointa, original; vezi, de
în acest înţeles, unul pe altul şi-am fost buni prie pildă, Novela de castel.
