Page 3 - 1908-23
P. 3
Nrul 23, 1908. LUCEAFĂRUL 545
25 de ani, fără să poată îndrugă trei vorbe
neaoşe. Mă, da ăla ştiâ să bea îndrăcit şi
veniâ cu nasul sticlos şi vânăt ca ficatul;
numai rom bea, la Avram Stoianovici, bă
canul de lângă ududoiul Maichii Precestii
şi flecăriâ cât ţineâ ceasul... Ne spuneâ
cum îi e ibovnica de durdulie, ne aţâţa
simţurile noastre feceorelnice şi când eră
mai trăznit îmbrăţişâ globul de carton, se
’mpedecâ şi cădeâ ca o loază, cât eră de
lung, pe scânduri, strigând cu patos:
„Amanta mea este signora Gheografia!...“
De grecească aveam pe alt sugaciu ves
tit, domnu Vanghelie Ivanidis, care se ţui-
căreâ cu Zaporichi la băcănie şi veniâ la
liceu să strige catalogul şi să ne şoptească
după vârful buzelor:
„Staţi înţelepţi aţia, pina suna banganela,
apoiu binişor, binişor, chite doi, doi, fraţico,
înţetinel, se nu v’aude domnu director...
Che pe mine me chiama o daravela im
portanta."
Dar bietul Părăuşanu! Pe ăla îl aveam
maistorde desemn. Eră un om aşa ciolănos
şi iăbos de n’aş şti cu ce să-l sămui mai
Săliştear.că !a războiul derţcsut. bine, cu un urs ori cu un remont. Năsos, ca
un elefant, buzat ca un arap, spân ca un
Unul dintre noi, Scarlat Trandafiriu, acuma scapet şi chel, chilug; purtă o perucă gal
inspector pe la domenii, avea mai multă ţi benă, ca înătasa porumbului, cu nişte plete
nere de minte şi ştia să povestească mai bogate pe spate, ce-1 făceau şi mai urât.
frumos. El făcuse liceul la Craiova unde, Să-l fi văzut, pe opăcitul ăsta undeva noaptea,
pasă-mi-te, pe ale vremuri slujiseră învăţă te da în sperieţi. Da afurisiţi mai eram şi
mântul tot dascăli unu şi unu. noi băieţii că nu ne lăsam până nu-i vedeam
„Mă, dar la noi, în Craiova. .. N’am chelia, cum i-o vedeâ seara la culcare ţiitoarea
avut unul de Doamne ajută. De latină eră lui, o nemţoichiţă măruntă şi sfrijită pe care
unul, Iancu Graur, un bucovinean care ştia o învăţase cum să-i spele plăcile fotografice
atâta carte cât Nicolas, vestitul chelner dela în hidrochinon şi ’n alaun. Că el, de felul lui,
Hugues. Da la altele cine eră priceput ca el? fotograf fusese până a nu se face profesor
Deschisese pension şi se îtnbogăţiâ pe spi şi de meseria lui nu-şi uită.
narea bieţilor părinţi, şi vai de feciorii celor Cel mai drăcos din clasă, scaloiul de Velea,
ce nu-i punea la el, în institut. îi lăsă corigenţi se furişă ca o mâţă pân’ ajungeâ la catedră,
şi repetenţi pe capete. Acolo în pensionul lui c’o ulceluşe de pap proaspăt şi c’un surcel
Graur, unde mă pusese tata şi pe mine, ne împlinit la capăt c’un pămătuf de fuior, pe
’nvăţâ domnu Dantz cum să patinăm pe lac când Părăuşanu ne desemnă pe tablă pira
la Corniţoiu; Lugoşeanu, dormiâ pe catedră mida cea mai frumoasă, trasă din tibişir cu
sugându-şi acadelele dela bragagii şi Vâr- nişte umbre subţiri ca mreaja păianjenului.
tulaş ne lua cu el la bal mascat. Âsta-i eră Apucă pălăria dascălului şi ’ntr’o clipă îi
corpul profesoral. De geografie ne învăţă Za- trăgeâ cu cleiu pe muşamaua dinăuntru, să
porichi, un italian pripăşit în Dolj ca sanitar închege toate pingelele lui Polak. Când sună
pe la sate, ce să războia cu româneasca de clopoţelul, meşterul nostru fotograf se gătiâ
l*