Page 6 - 1908-23

luceafărul Nm! 23, 1908
fi vre-o mor­ şi întinsese gâtul trăgându-şi sufletul. Când
tăciune de-ai se sătură domnu Alexe de lovit pe Tibacă
luat-o tu aşa, şi simţi că-i moare răţoiul în palmă, îl as-
pe nimic?" vârli silnicit, pc scânduri. Pasărea atunci mai
şi prinse pa­ întinse gâtul odată şi clipi din ochi, apoi în-
sărea s’o cân­ ţeleni cu pliscul între scândurile căscate.
tărească de Murmurul glasurilor noastre, din surd ce
grăsime pe eră pe când privisem cele întâmplate, se
palme, că eră iuţiâ, se îngroşâ, întreaga clasă hăuiâ ca
tare cunoscă­ o sinagogă...
tor... Când Băieţii băteau din palme, chiuiau, râdeau,
colo, în loc şi eşiseră din bănci, droaie în jurul domnului
să se încre­ Alexe care uitase unde se găseşte şi-şi priviâ
dinţeze cât de răţoiul par’că jelindu-1.
grea şi de Unul singur dintre noi nu luase parte Ia
grasă e pa­ petrecerea asta... Din fundul clasei, deasupra
sărea, domnul capetelor celorlalţi, se înălţă trupul lui scurs,
Alexe începu firav şi micşor, capul lui palid, ascuns
s’o caute pe într’un smoc de păr negru şi creţ, în care
sub aripi şi luciau două priviri întunecate de groază
dela rădăcina şi de milă. Eră poetul clasei noastre, Rafail
penelor scoa­ Demetrescu pe atunci, Traian cu numele ce-şi
se un firicel de luase mai pe urmă şi sub care îl ştiu toţi
lână pembe, câţi au cetit delicatele şi tristele lui poezii,
înnodat cu a cărui fire gingaşe se răzvrătise în faţa
meşteşug şi unei aşa cruzimi. în acei ochi uimiţi şi
ascuns aşa că certători, par’că îi văd şi acum, licăreau două
nimeni nu-1 boabe tremurătoare pe cari nu ştiuse, sau
putea vedea, nu putuse să le ascundă.
dacă nu ştia. La câteva luni l-a strâns Dumnezeu pe
Port din Rodna veche de pe la anul 1875. Cese ’ntâm- domnii Alexe
plase? Profe­ şi mai târziu
sorul prinsese de veste că dela un cârd de l-au urmat pe
vreme cumpără mereu la oare şi numărul lor rând ceilalţi
nu mai sporeşte. Prepuind pe Tibacă, că-l dascăli ai
trage pe sfoară şterpelind pe cele din curte noştri. Ceata
şi apoi i le vinde iară, şi le ’nsemnase pe drepţilor s’o
toate cu câte un firişor de lână subsuoara fi făcut mai
aripii. mare decât
Domnii Alexe scrâşni din dinţii iui rari şi turma de pa­
negri ca boabele de cafea stricată, apucă ră- seri din cur­
ţoiul de picioare şi tăbărî cu el pe Tibacă, tea profeso­
lovindu-1 cu sete în obraz, peste cap, peste rului de is­
ochi, uitând de biata pasăre ce-i muriă între torie, pe care
degete: mult l-am
„Aşa ţingăule? Aşa tâlhăriile? Aşa te-a plâns noi la
învăţat tată-tău acasă? îmi furi bobocii şi moarte, uitân-
mi-i vinzi iară mie!“ du-i relele şi
Răţoiul măcăise de două ori, dăduse din ţinându-i
aripi, deschisese pliscul, închisese ochii, umezi, minte bunele. Port din Sătmar.