Page 20 - 1908-24

584 Ll’CEAFĂKUL N nil 24, 1908.

Portret.')
— Unui parvenit. -
... Şi când te văd întins pe perne în faetonul tău de gală
Şi văd cum toate-s largi pe tine şi numai fruntea \\-e îngustă,
5ă nu te miri că nu mă mişcă o clipă lenea ta augustă
Şi că înfrunt cu-atâta mila căulătura-)i triumfală.
Ca într’o criptă doarme ’n carne pitica inimă ’ngropată,
Nimic din vaierul de-afara nu izbuteşte să audă,
Dar, uite, sufletul meu meşter cu-o linişte atât de crudă
Ridică lespedea şi vede în groapa ta întunecată.
Şi te ’nteieg drumeţ statornic al lumii veşnic neschimbate,
Ţi-i ştiu şacalii care fipă în biata inimă bolnavă,
Ei nu vor încetă să urle, căci foamea, foamea ta grozavă
E ’nfiripată din fiorul atâtor guri nesăturate.
Atâfi zileri ce restumară, în noaptea veacurilor mute,
Cu sapa lor neostenită bogata jarină bătrână,
Ţi-au răsădit drept moştenire în suflet foamea lor păgână,
Şi cum te-ai sătura când trebui să potoleşti atâtea sute?..
Străbunii tăi cu palme aspre, răpuşi de robota haină,
Şi-au risipit în trudă vlaga atâtor braje chinuite,
. . . Atâtea zile fără tichna şi nopji atâtea nedormite...
Ei dorm în somnul tău acuma şi cer în lenea ta hodină.
De-aceea, când te văd pe perne în faetonul tău de gală
Şi văd cum toate-s largi pe tine şi numai fruntea ji-e ingustă,
îfi iert şi inima flămândă, îţi iert şi lenea ta augustă
Şi, vezi, înfrunt cu-atâta milă căutătura-fi triumfală!
Octavic.il Goga.
o------- ■ >

Ofilire.

Soarele zimbeâ... oglinda încreţită a apei ş’apoi, cu cofele pline,
Fuioare de raze aurii săltau, se întreceau cu ochii ’n pământ, încordată uşor sub povară,
în văzduhul săturat de bujală, dogorând ne­ se îndreaptă cătră prilazul din fundul grădinei.
contenit pământurile zgâite de arşiţă. în preajma gardului de nuiele poposi o
Un hăitaş tare, nou-nouţ, e găvozdit în calea leacă... Braţele i se lungiră moarte pe lângă
râului sălbatec. Valurile oţeloase se năpustesc trup, capul îi căzu greoiu pe piept şi sub
răcnind asupra zăgazurilor căptuşite de bo­ dunga neagră a genelor răsăriră câţiva pi­
lovani, le hurducă, le pălmuesc şi, nebiruin- curi mărunţi şi se scurseră domol pe obră-
du-le, se aruncă turbate pe luciul iazului la jorii plini, îmbujoraţi. Şi aşa rămase un ră­
vale şi se prăbuşesc în vârtejurile adânci ale stimp, pierdută în pârpălirea unei dureri
lighianului. Zdrobite, mugind cu furie se svâr- ascunse.
colesc în braţele vojului, pe urmă scapă tru­ Apoi privirile îi rătăciră spre turnureiele
dite şi alunecă gâlgăind peste prundişul de spumă cari tropăesc în hâlboana iazului,
arămiu... în creerii ei hăuiesc o sumedenie de gânduri
Din jos de hăitaş, la marginea albiei, Sa- încâlcite... nişte gânduri de cari i-e groază,
veta prundarului se închină de două ori spre cari o torturează, dar cari totuşi o ademe­
nesc, o momesc mereu.
') Din volumul de poezii ce se va pune sub tipar. Intr’un târziu se desmeteceşte şi c’o for-