Page 21 - 1908-24
P. 21
Nrul 24, 1908. • LUCEAFiRUL 585
ţâre cruntă îşi curmă plânsul. Dar când ajunse un peşte lângă trupul întins între muşinoaiele
la căsuţă înnălbită şi intră în pridvor, lacri firelor de păpuşoiu.
mile o prididiră iarăş, pe-a furişul. O adiere blândă, lină, se furişă printre foile
Lelea Paraschiva, o femeie progletă, cu o jumătate verzi — jumătate galbine ale cu
gură ca meliţa, când o vede lăcrămând se curuzului. Spicele fâşăiau tainic şi-şi ple
cătrăneşte foc şi se răpşteşte. cau capetele posomorîte ferindu-se de ar
„Ce-i cu tine, tu f a t ă ? . . . Ce mi-te tot şiţa moleşitoare care le înţepă de sus. Şi un
boceşti ?“ şopot mohorît se lămureâ par’că din frea
Saveta tresare înspăimântată ş’abiâ poate mătul frunzelor-suliţe...
bâlbăi câteva vorbe sdruncinate, nepricepute. Pe Saveta o cutremură un fior fierbinte
Numai lacrimile îi curg părău-părău... din creştet până ’n glezne. Buzele ei stânse,
Paraschiva se înhoalbă cu mirare şi nu învineţite, murmură trăgănat.
pricepe nimic. Dintru ’ntâiu i-e voia s’o pro „Nu se poate... nu se poate..."
bozească, s’o dezbete de cap cu nişte cu De trei săptămâni îi ţiueşte ’n urechi un
vinte aspre, ca să-i iasă din minte nălucirile. susur... îi ţiueşte ca un bocet de moarte.
Dar unde-i vede ochii stânşi, obrăjorii arşi, Atunci îl desluşise întâiaşdată... atunci când
unde o vede atâta de amărîtă, o pornire pri îi spuse Florica pădurarului că se.’nsoară
pită de milă o cuprinde înţelegând par’că ficiorul popii, domnişorul. Ş’atunci a simţit
durerea mută ce se alină în lacrimile acelea. cum i se înfige o săgeată otrăvită în inimă...
Şi vocea i se înmoaie, privirea i se ’ndulceşte: Privirea i se tulbură, sângele-i clocoteşte
„Spune-mi, draga mamii, spune-mi mie ce în vine când se gândeşte la ceeace îndură
te doare?..." ea de atunci... îşi încleaştă degetele ’n păr,
Fata se opreşte ’n prag, stă pe gânduri o se svârcoleşte desnădăjduită pe brujii sfăr-
clipă, apoi răspunde cu glas înăbuşit: măcioşi şi se blastămă într’una:
„Nimic, mămucă — Nimica... Crede-mă...“ „Tu... t u . . . neruşinată... tu..."
Lelea Paraschivă se uită lung după ea, dă Dar apoi, repede, o năpădesc alte amin
din cap şi bodogăneşte îngândurată: tiri, lumea i se ’nseninează şi-i pare rău că
„Are ceva... de bună-samă are ceva bă- şi-a afurisit iubirea. O rază dulce de nădejde
iata asta..." străbate, rânduieşte gândurile încâlcite, cum
străbate lumina soarelui prin vălul de nori
Sunt dureri mari, cari nu au cuvinte. Acestea plumburii după o furtună de vară. Şi vuetul
pâlpâie, clocesc în adâncimile sufletului şi-l cel straşnic înceată, răzbit de adierile trecu
ofilesc, îl mistuie cotropindu-l cu fiorii sufe tului ...
rinţei. De durerile acestea sunt chinuiţi oa Unde rătăcitoare de răveneală mângâie în
menii simpli, oamenii bătuţi de viclenia vieţii, treacăt ierburile sbârcite de secetă. Flori
sufletele izărite de soarte cari nu se pot de celele pârlite fâlfâie înviorate, sorbind cu sete
stăinui nimănui, ci se firimituresc, se petrec aburii umezi.
stinghere, cum se petrece o luminiţă de ... Eră de toamnă atunci... eră pe vremea
ceară. secerişului întocmai ca şi astăzi. Ea încă nu
în porumbiştea din dosul casei, Saveta se împlinise bine şaptesprezece ani. în vara
oprise. întrebarea mamei sale îi răscolise aceea începuse a merge la joc. Şi-i ziceau
deodată toate stavilele durerii. Simţea lim „frumoasa lui Ion-Prundaru“... Aşa-i ziceau...
pede cum i se îngreunează mintea, cum i Şi s’a întâlnit pe câmp, venind dela o del-
se lâncezeşte sufletul... Şi genunchii înce nicioară de holdă, s’a întâlnit cu ficiorul
pură a-i tremură... popii. Şi ficiorul popii era domnişor... dom
Se lăsă jos şi-şi alipi fruntea de pământul nişor mândru... Ea i-a dat bineţe cum se
însetat. Lacrimile îi secaseră. Numai oftări cuvine şi el i-a mulţumit şi-a întrebat-o că
adânci se mai desprindeau din pieptul ei nu se teme seara pe hotar? Dar nu eră seară
rotunjor... oftările plânsului uscat care su şi ea a râs şi i-a răspuns că nu se teme,
grumă sufletele. Părul ei bălan se sbăteâ ca că încă nu-i întunerec. El însă zise că ba
