Page 25 - 1908-24

Nrul 24, 1908. LUCEAFĂRUL 589

Oricât de necomplectă ar fi traducerea lităţii ideale creştineşti, care nu prea se
aceasta (Iaşi, Fraţii Şaraga), totuş ea ne dă realizează în viaţa de toate zilele.
o ideie destui de apropiată despre vederile Şi, deasupra celor doi îmbrăţişaţi, trece
etice ale marelui romancier. Stăpânul trufaş moarteacu suflarea ei deghiaţă,singuradreaptă
şi egoist, îmbrăţişându-şi sluga şi înduioşân- şi nepărtinitoare, în faţa căreia toate micile
du-se până la lacrimi, e un simbol al ega- deosebiri omeneşti se spulberă şi se egalizează.
Al. Ciura.

Pagini străine.

Cum s ’ a j u n g i l a f e r i c i r e . nu toţi laolaltă; se despărţiau în grupuri mici
Poveste de L. N. Tolstoi. şi fiecare grup căută să ia lucrul celorlalte,
Printre Indianii din America de Sud există şi toţi se împiedecau, unul pe altul, de a-şi
următoarea legendă: întrebuinţa în muncă timpul şi puterile şi
Dumnezeu, zic ei, a creat pe oameni pentru toţi eră rău.
de aşa încât nu aveau nevoie să muncească. Văzând că nu e- bine, Dumnezeu hotărî
Nu aveau lipsă nici de haine, nici de casă, să facă ca oamenii să nu cunoască ceasul
nici de hrană, şi toţi trăiau până la o sută morţii lor şi să poată muri în oricare clipă.
de ani, fără să cunoască vre-o boală. Trecu Şi le-o spuse.
vreme multă, când Dumnezeu veni odată să Când vor şti că fiecare poate muri în
vadă cum trăiesc oamenii pe pământ şi văzu orice ceas, se gândi Dumnezeu, nu se vor
că în loc să se bucure de viaţă, fiecare se mai supără unii pe alţii din pricina greului
gândiâ numai la sine, se certau între dânşii vieţii, care în tot minutul poate încetă.
şi ajunseră aşa departe încât, nu numai că nu Dar altfel a fost. Când Dumnezeu veni iar
erau mulţămiţi de viaţă, dar chiar o blăstămau. să vadă cum trăiesc oamenii, băgă de seamă
Atunci Dumnezeu zise: că viaţa lor nu se îmbunătăţise.
— Asta e aşa, fiindcă trăieşte fiecare pentru Cei mai tari, folosindu-se tocmai de faptul
sine. că oamenii pot muri în orice clipă, apăsau
Şi, pentru a-i opri dela rău, Dumnezeu făcu pe cei mai slabi, omorau pe unii şi ameninţau
astfel încât să nu le fie cu putinţă oamenilor, cu moarte pe alţii. Urmarea eră că cei pu­
să nu lucreze; iar ca să nu sufere de foame ternici şi moştenitorii lor, nu lucrau de loc
şi de frig, ei fură siliţi să-şi acopere trupul şi se plictiseau în trândăvie, că cei slabi
cu vestminte, să sape pământul, să samene lucrau peste puterile lor şi li se ură de
şi să adune poamele şi grânele. viaţă, fiindcă nu aveau odihnă. Şi toţi se
Munca îi va uni, se gândi Dumnezeu. temeau unii de alţii. Iar viaţa le eră şi mai
Unul singur nu poate să taie şi să ducă nefericită.
bârnele, să clădească locuinţele; nu e cu Văzând aceasta, Dumnezeu, ca să îndrepte
putinţă ca unul singur să-şi fabrice uneltele stările, hotărî să încerce cel din urmă mijloc:
de lucru, să samene, să secere, să ţese, să trimise oamenilor boale de tot felul. Dum­
coase vestmintele. E deci uşor de înţeles că nezeu credeâ că dacă toţi oamenii vor fi
cu cât vor munci mai mulţi laolaltă, cu atât supuşi boalelor, vor înţelege că cei tari
vor avea spor mai mare, cu atât mai uşoară trebue să aibă milă de cei slabi şi să le
le va fi viaţa şi cu atât vor trăi mai uniţi. uşureze suferinţele, pentruca şi ei la rândul
Mai trecu câtva timp. lor, când ar fi bolnavi, să aibă ajutor dela
Dumnezeu veni iar, să vadă cum o duc cei slabi.
oamenii. Şi iarăşi lăsă Dumnezeu oamenii, în voia lor.
Dar oamenii trăiau mai rău decât înainte. Dar când se întoarse să vadă cum trăiau
Lucrau împreună (nu puteau face altfel), dar ei acuma, când erau supuşi boalelor, văzu că