Page 9 - 1908-24

Nru! 24. 1908. LUCEAFĂRUL 573

un tablou din viaţa centrului căzăcesc No- Şi dragostea lui faţă de frumoasa fată de
vomlinska: Cazac, Mariana, îl face să exclame:
„Fetele tinere aleargă cu ramuri lungi în „Ah, de-aşi putea fi Cazac, cum e Lu-
mână înaintea turmei, care se apropie într’un cuşca, să fur cai, să omor, să mă ’mbăt şi
nor de praf şi de tnusculiţe. Vacile grase şi să mă strecor ameţit de vin sub fereastra
bivoliţele se risipesc pe uliţi. în urma lor vin ei, fără remuşcări! Ne-am înţelege şi aş pu­
femei cu scurteicele tărcate. Glumele şi hoho­ tea fi fericit. Ceeace mă doare mai mult e că
tele de râs se amestecă cu mugetul vitelor. Un eu înţeleg pe femeia aceasta, iar ea nu mă
cazac călare bate la o fereastră, fără să desca- ''a înţelege niciodată. Ea e ca natura: fru­
lece; un cap frumos de femeie se iveşte la fe­ moasă, nepăsătoare şi n’are decât grija ei."
reastră şi s’aud şoapte de dragoste. Un lucrător Şi dorinţa de a se întoarce la natura pri­
tătar, care sosise din stepă c’un car de trestii, mitivă, ca să câştige dragostea acestei femei,
îşi desjugă boii în curtea hanului şi vorbeşte îl face pe Olenin să creadă un moment că
tătăreşte cu stăpânul său. în mijlocul uliţii, soartea omenească îţi impune: „să trăeşti
de ani de zile e o baltă mare, pe care tre­ numai pentru tine însuţi", să fii un egoist.
cătorii încearcă să o ocolească, lipindu-se Dar acest suflet chinuit, când adoarme singur
de garduri. O femeie tânără trece prin baltă în mijlocul pădurii, e cuprins de alte gânduri;
cu picioarele goale, ridicându-şi poalele. Se se trezeşte în el fiinţa morală superioară,
îndoaie de spate sub povara unei legături de care, ne mai putându-se întoarce la natură,
uscături. Un cazac, întorcându-se dela vâ­ îşi găseşte idealul vieţii în altruism, într’un
nătoare, strigă Ia ea: „Ridică-Ie mai sus, ne­ sentiment de jertfă pentru alţii,care deosebeşte
ruşinata!“ şi-o ocheşte cu carabina. Ea-şi pe omul moral superior de fiinţa inconştientă.
lasă repede poalele şi-i cad uscăturile. Un Când Olenin e în mijlocul pădurii, vede în
cazac bătrân, întorcându-se dela pescuit, duce jurul lui arborii, viţele sălbatice, fazanii spe­
într’o plasă peşti încă vii şi, ca să-şi scur­ riaţi, şacalii treziţi din somn, miliardele de
teze calea, sare peste un gard dărăpănat al musculiţe ce-l împresoară şi i se pare că
vecinului şi se sgărie de spini. O babă trece, fiecare dintre ele eo fiinţă cu un Eu deosebit
târând o cracă uscată; răsună lovituri de ca şi dânsul, bagă de seamă că el, boierul
securi; copiii strigă, aruncând mingea; femei rus, nu e mai mult pentru natură, ca oricare
sar peste garduri vii; fumul se înalţă din dintre aceste fiinţe,—şi atunci Olenin s’aruncă
toate căminele; pretutindeni se găteşte de în genunchi, se roagă lui Dumnezeu să-l ţină
cină.“ cu zile, ca să-şi poată jertfi viaţa pentru
Această viaţă simplă şi instinctivă i se pare alţii, căci fericirea omului moral e a trăi
lui Olenin mult mai frumoasă şi mai ade­ pentru alţii.
vărată decât viaţa pe care a dus-o el până în contrastul celor două stări sufleteşti
acum. Contrastul dintre natura virgină şi prin cari trece Olenin puteţi observă deose­
lumea civilizată îi trezeşte în suflet dorul birea dintre omul brut, creat de natură, ce se
de a se identifica cu această natură. încearcă lasă călăuzit în viaţă de instinctele anima­
să câştige dragostea unei fete de cazac, o lice ale firii sale şi între omul care, trezit
frutnseţe a firii, pe care o iubeşte atât de la conştiinţă, îşi recunoaşte nimicinicia fiinţei
mult, în cât vreasă o ia de nevastă. Dar fata sale şi pentru care singura fericire e al­
nu-1 înţelege, nu-1 poate înţelege, cum nu-1 truismul religiunii creştine. Tolstoi ne arată
înţelege întreg mediul în care a ajuns. Simte că fericirea pentru un om e sau viaţa pri­
că pentru acest mediu el e un străin, că cul­ mitivă, inconştientă şi egoistă, sau viaţa mo­
tura l-a îndepărtat aşa de mult de fericirea rală superioară, conştientă şi altruistă. I
vieţii fireşti, simple, aşa cum a lăsat-o Dum­ Concepţia primă e ilustrată, mai bine,
nezeu, încât nu se mai poate apropia de desvoltată în povestirea T r e i m o r ţ i , în
ea. Simte că nu se poate desbrăcâ de tre­ care ne spune că cel mai fericit, cel mai
cutul lui, de personalitatea lui de om civi­ bun e acela, care gândeşte mai puţin, care
lizat, pentru a fi tovarăşul cazacilor sălbatici. moare cât mai simplu. Ţăranul e mai fericit
2