Page 12 - 1909-01

18 LUCEAFIRUL Nrul 1, 190G.
nişoara noastră, tremură şi s’apropiâ de mine stelelor. Ştii ce povestesc ciobanii despre
la cel mai mic sgomot. Intr’un rând, un ţipăt steaua asta? Zice că ’ntr’o noapte Io an din
jalnic, venit dinspre lacul care strălucea ’n M i I a n, cei T r e i c r a i şi C1 o ş c a (Pleiada)
vale, ajunse până la noi şi, în acelaş timp, o au fost poftiţi la nunta unei stele, prietină
stea frumoasă lunecă pe deasupra capetelor de-a lor. Cloşca, grăbită, pleacă cea dintâi
noastre tot înspre lac, ca şi când vaetul ce şi apucă pe drumul de sus. Uite-o colo în
auzisem ar fi fost însoţit de o candelă aprinsă. inima cerului. Cei T r e i c r a i tăiară drumul
„Ce e asta? întrebă Stefănuţa încet. pe de vale şi-o ajunseră; dar leneşul de I o n ,
— Un suflet care intră în rai, stăpână" ; care dormise prea mult, rămase de tot în
Şi-mi făcui cruce. urma lor şi, necăjit, ca să-i oprească, asvârli
Se’nchină şi ea şi rămase o clipă cu faţa toiagul după ei. De aceea la cei T r e i c r a i le
’n sus, cufundată ’n gânduri. Apoi zise: mai zice şi T o i a g u l l u i I o n d i n M i l a n .
„Adevărat că voi ciobanii sunteţi vrăjitori? Dar cea mai frumoasă dintre stele e steaua
— Nici decum, stăpână. Dar aici suntem noastră, stăpână, S t e a u a C i o b a n u l u i (Lu­
mai aproape de stele şi ştim rr ii bine ca cei ceafărul) care ne luminează în zori când
din vale ce se petrece acolo sus“. scoatem turma şi seara când o mânăm acasă,
Se uită mereu la cer, cu bărbia răzimată îi mai zicem şi M ă r g ă r i n a , Mărgărina cea
’n palmă, învălită în pielea de oaie, ca un frumoasă, care aleargă după P e t r u din Pro-
păstoraş ceresc. vansa (Saturn) şi se mărită cu el tot la câte
„Ce de mai sunt! Ce frumos e! niciodată şapte ani.
n’am văzut atâtea... Tu ştii cum le zice, Ce fel, ciobane, şi stelele se mărită?
ciobane? Păi da, stăpână".
— Ştiu, stăpână.... Uite,drept pe deasupra Şi pe când încercam să-i desluşesc ce erau
noastră e D r u m u l s f â n t u l u i I a c o b (ca­ nunţile acelea, simţii că ceva fraged şi uşor
lea laptelui). Merge din Franţa de-adreptul mi se lasă pe umăr. Eră căpşorul ei, îngreu­
în Spania. Sfântul Iacob l-a tras ca s’arate nat de somn, care se proptea de mine, şi au­
calea viteazului Carol cel Mare, când purtă zeam foşnind uşor cordeluţele, horbotele şi
războiu cu Sarasinii. Mai departe C a r u l părul mătăsos. Şezii aşa, nemişcată, până ce
S u f l e t e l o r (Ursa mare) cu cete patru osii stelele cerului pieriră întunecate de zorile
scânteietoare. Cele trei stele dinainte sunt cei dimineţii. Eu o priveam cum doarme, tur­
T r e i î n h ă m a ţ i , iar cea mititică, lângă a burat oarecum în adâncul sufletului, dar sub
treia, C ă r u ţ a ş u l . Vezi de jur împrejur mul­ sfânta ocrotire a nopţii senine care nici­
ţimea de stele căzătoare? Sunt sufletele pe odată nu mi-a trezit decât gânduri cu­
cari nu le primeşte Dumnezeu în raiu. Ceva rate. în jurul nostru, stelele îşi urmau calea
mai la vale uite G r e b l a s a u T r e i c r a i liniştită, supuse ca o turmă uriaşă; şi erau
(Orion), care ne slujeşte nouă de ceas. Nu­ clipe în cari îmi închipuiam, că una din ste­
mai cât mă uit aşa şi ştiu c’a trecut acum lele acelea, cea mai gingaşă, cea mai stră­
de miezul nopţii. Mai jos, tot spre meazăzi, lucitoare, se rătăcise în drumul ei şi venise
străluceşte Ion din Mi lan (Sirius), făclia s’adoarmă pe umărul meu.

Din Popor.
Cine m’aude cântând Nice n’am eu multe tare, Şi să nu dea Dumnezeu
Zice că n’am nici un gând... Dar am unul şi mă doare Şi la alţii gândul meu,
Că arde şi pustieşte Ardă-I focu dor vrăjit
Şl trupu ţi-l istoveşte. Şi pe cin’ l-a născocit!
De pe Olt,