Page 21 - 1909-01

Nrul 1, 1909. LUCEAFĂRUL 5

umezească. Şi plânse aşa mut, fără un hohot, Maică-sa se împăcase mai curând cu soartea.
fără un suspin. Când adună mai o haină, mai o iconiţă să
*D1 Păscuţ nu crezuse nicicând că va ajunge le împacheteze, un singur lucru o mai ne-
odată să se plece înaintea nevestei în pri­ tnulţămiâ: Să fi stat cel puţin până după
vinţa aceasta. Şi acum, după ce-i spusese sărbători, să nu creadă oamenii că-i aruncă
bătrânii, se convingea că nu s’a plecat în- pe drumuri. Dar tot aşezând şi tot socotind
naintea voinţei nevestei sale, ci a vrut numai în gândul ei de femeie, cum va orândui casa
să aducă linişte părinţilor. ceealaltă unde se vor mută, îşi uită şi de
Şi bătrâna ştia că are să trăiască mai fe­ nemulţămirea aceasta.
ricită de aci încolo. Şi totuş, plânsul nu şi Baciu Daniil însă nu se însenină de loc.
l-a putut stăpâni. Iar baciu Daniil, dupăce Nici o creaţă nu i se întinse pe obraz şi pe
se trezise din beţie, îşi încruntă faţa şi sprân­ frunte. Sprâncenele tot zbârlite i-au rămas
cenele, şi aşa rămase în cele două zile din- cele două zile cât a ţinut mutatul. Sta într’un

Femei din Poiana.
nainte de Crăciun, cât ţinu mutatul. colţ al bucătăriei şi-şi sugeâ pipa, strângând
Căci bătrânii numai dupăce începură să-şi tare ciutura între dinţi. Când eră pe sfârşite
adune lucrurile de prin casă, înţeleseră bine cu împachetatul, Daniil băgă de seamă că
ce fac. Şi atunci picioarele li se muiară, mâ- femeia sa nu ştie cum să aşeze un lucru ca
nile le tremurară, şi abia se mai puteau so­ să se potrivească mai bine. Eră o iconiţă.
coti ce lucruri să-şi mai ducă. Baciu Daniil se sculă deodată, luă iconiţa şi
Dl Păscuţ, când vedea cu cât greu se ho­ o izbi de cuptor. Sticla şi ramele se sfărmară,
tărăsc bătrânii să plece, de multeori eră gata şi numai fotografia rămase întreagă: priviau
să-i oprească. Dar atunci îi veniâ în minte deacolo două perechi de ochi fericiţi: ficiorul
deodată nevastă-sa, şi o răceală i se strecura său cu logodnica.
în inimă. Nu, bătrânii nu mai puteau rămânea. „Ce faci, măi omule?" îngână femeia. Dar
Dacă ar mai vedeâ acum încă o singură dată baciu Daniil nu zise nimic, strânse ciutura
cum se uită de urît nevastă-sa la bătrâni, între dinţi, se întoarse spre fereastră, şi privi
ar sugrumâ-o. Asta o simţea el bine. Chiar mult, neclintit în nemărginire.
atunci, când i-a spus cuvintele acelea grele, *
tot norocul lui a fost că nu s’a putut ridică în ziua de ajun bătrânii erau în noua lor
de pe scaun. De se ridică, aşa cum era de locuinţă. Iar la casa lor, ferestrele se desbră-
liniştit, se întâmplă o nenorocire. Dar bătrânii cară iarăş de florile de ghiaţă. Nora se în-
trebuiau să plece. grijeâ acum să fie bine iarăş în casă. Se
1*