Page 22 - 1909-01

o LUCEAFĂRUL Nrul 1, 1909.
silea să fie cât mai bine. Voia cu orice preţ birui. Uşurarea veniâ deacolo, că părinţii lui
ca bărbatul să-i vorbească încă în ajun ceva, nu-i mai erau acasă. Când petrecea cu cineva
ca să nu-i apuce sărbătorile mânioşi. Deci se şi ştia că în bucătărie e tatăl-său şi niamă-sa,
îmbrăcase cu o haină uşoară, care foşnea la nu se simţiâ bine de loc. întocmai ca şi ne-
tot pasul ce făcea. Era grozav de prietenoasă vastă-sa. Numai cât eră o deosebire uriaşă
cu toată lumea ce fusese pe la ei în ziua de în indispoziţia lor: femeia se gândea cu
ajun, până şi cu servitoarea. Surâdeâ dulce, ruşine la cei doi bătrâni, cari au putut fi
zâmbea cu înţelesuri, îşi mlădia trupul cu părinţii bărbatului său, iar el se gândea cu
multă uşurinţă. Dar bărbatul rămase mut milă. Bun simţământ mila, şi totuş pe el îl
toată ziua. Abia seara i s’a deschis gura. nelinişteâ. Acum, când ştia că la spatele lui,
Seara când i-au picat la casă unul după altul în bucătărie, nu-i cineva care, de drept, ar
trei prietini cu soţiile lor. Nu ştia cum au trebui să steie alături cu el la masă, se
venit, chiar acum, chiar în ajun, când tot simţeâ foarte uşurat. Şi dupăce s’a încredinţat
omul îşi păzeşte vatra şi aşteaptă colindă­ odată de faptul acesta, ochii începură să
torii. Dar în sfârşit a fost bine c’au venit. caute mai cu căldură la nevastă-sa, pânăce
Ar fi fost pentru el prea chinuitor să nu vor­ la urmă o învălui cu totul într’o privire dulce.
bească nici în seara aceea. Da! părinţii se vor dedă ei şi în locuinţa
Femeia aduse în curând mâncări, — şi cea nouă. Rău nu le-a fi. El se va îngriji de
se văzu îndată că eră pregătită de musafiri, dânşii. Aici da, nu mai puteau să rămână.
pe astă seară. Aduse vin, şi ’n larma arginţie Cum n’a înţeles-o el pe nevastă-sa până acum!
pe care o ştiu face femeile şirete şi isteţe, *
domnul Păscuţ se desgheţă deodată. Şi Şi se bucura de acel simţ plăcut de uşu­
cu cât se mânca, şi mai ales cu cât se bea rare, pe care nu-1 gustase încă. Şi ferestrele
mai mult, dumnealui simţea aşa ca o uşurare. luminau de sărbătoare, pe când departe, într’o
Se gândiâ în răstimpuri: de unde să vină odăiţă întunecată, cei doi bătrâni, stăpânii
uşurarea aceasta? Oare într’adevăr vizita caselor luminate, se svârcoleau în paturile
aceasta l-a făcut să tresară şi să lunece de reci, neputând adormi.
sub povara ce-1 apăsă, ori, ori? Ei da! Eră întâiul ajun când s’au culcat odată cu
Oricât se feriâ de gândul acesta, totuş gândul găinile. i. Agârbi ceanu.

Mi-a bătut un moş la poartă...
Ni-a bătut un moş la poartă, Rând pe rând îmi înviară
Biet făran cu ţundra sură, Năzuinfe frânte ’n două,
îl lătrau departe câinii Dela satul de sub munte
Când să-mi vie ’n bătătură. Până ’n lumea asta nouă.
Cu sfiala lui senină Nurmurâ încet în barbă,
Ni-a trecut cucernic pragul, 5e trudea să mă ’nţeleagă,
Ca un sol din altă lume, Sta pe gânduri dus bătrânul
Zâmbitor venea moşneagul... Când i-am spus povestea ’ntreagă.
Câte nu ne povestirăm Ni-a plecat cu ochii umezi
Stând alăturea la masă?... De amara ’nvătătură:
Sfânta mea copilărie — N'o mai spune nimănuia,
Ni-a venit cu el în casă... Biet moşneag cu fundra sură!...
Octavian Goga.