Page 23 - 1909-01

Nral 1, 1909. LUCEAFĂRUL

Eşti singură...
Eşti singură astăzi, tu inima mea, Prin neguri arare s’abat amintiri
Biserică veche ’n ruină, Lăcaşul pierdut să şi-l vadă,
Sub bolta ta sfântă ’negrită de vremi Şi fâlfâie tainic din aripa lor,
Azi nici un drumeţ nu se ’nchină... Ca groaznice paseri de pradă...
Eşti singură astăzi... Păreţii-s bătrâni, Ducându-şi pierzarea, trec vifore ’n drum,
Nu-i cântec în stranele mute, Te zbuciumă ’n goană păgână,
lcoanele-s şterse şi nimenea nu-i Si tu ceri zădarnic un fulger răzleţ
Altarul uitat să-l sărute. Să-ţi năruie bolta bătrână.
Octavian Goga.

N’a fost întâmplare.

Femeea avea o înfăţişare cuviincioasă şi ieşirea prin curte, şi chiar din ziua aceea şi-a
curată. Eră de un blond spălăcit, care te lăsă început treaba.
nedumerit dacă-i unguroaică sau slovacă.
O fi fost poate trecută de patruzeci de ani, Pe servitoare o chema Anica, cu un pro­
dar judecând după creţii şi îndurerarea ei nume unguresc. Eră foarte harnică şi prevă­
de pe faţă, înţelegeai că trebue să fi suferit, zătoare, aşa că nu mai eră nevoe de nici o
mult în viaţă. — Venise la mine ca să intre poruncă, ca să preîntâmpine totul. Pe băr-
slujnică. batu-său nu l-am văzut niciodată, căci plecă
Ne-am învoit lesne din preţ, pe când omul dimineaţa în zori şi venea noaptea târziu.
care mi-o adusese, se întrecea în laude: Nu făcea nici un sgomot, vorbeau în şoapte
„E harnică şi supusă, se pricepe la toate şi nu cereau niciodată nimic. Oamenii aceştia
şi nu-i risipitoare, — o cunosc de când...“ munciau ca nişte maşini, fără popas, fără
Eu nu ascultam ce-mi îndrugă el, căci vuet, de par’că s’ar fi mişcat pe sub pământ.
ştiam cât îi preţueşte vorba, după alte lăudate îmi aduceau aminte, ca de-un vis urît, de
de-ale lui, — urmăream însă cu interes celelalte slujnici cu bărbat, care o ţineau
strâmtoarea şi neliniştea, care stăpâneau pe într’o batae şi-o beţie, care mă furau şi mă
străina adusă. S’ar fi părut că o umileşte şi puneau veşnic pe drum ca să le schimb.
o ruşinează toată această expunere, — şi-acum Perechea aceasta de oameni devenise pen­
nu ştia cum să scape şi să se dosească de tru mine o adevărată taină.
privirile şi cercetările noastre. Toată mântuirea In căutarea unei dumeriri, mă gândiatn că
o găsise într’un capăt de şorţ, pe care-1 suciâ ei, fiind străini într’o parte a ţării unde nu
şi-l trăgea, rămânând într’una cu ochii în jos. veniau în legătură cu de-ai lor, se izolau —
Văzând-o atât de stingherită, dau să schimb singuratici şi bănuitori, împlinindu-şi datoria,
vorba: ca să nu supere pe nimeni. S’ar fi zis, că ei
„Ai şi bărbat? ocrotesc mândria neamului lor, în toată grija
Am bărbat cu cununie..." care o pun, ca să nu fie dojeniţi şi neiuaţi
Omul o ia repede înainte, crezând că răs­ în seamă.
punsul femeii nu mi-ar fi venit bine. Am aflat mai târziu că bărbatul slujnicei
„Cu-atât mai bine, domnule, — că pe cele mele lucrează ziua la depozitul de maşini
nemăritate nu le mai poţi ţinea nopţile pe-a- al gării.
casă, sau îţi umple bucătăria cu soldaţi." Anica noastră, cuviincioasă şi harnică, cu
I-am dat o odae, pentru ea şi bărbat, cu faţa spălăcită şi boţită, se învârtiâ prin casă