Page 24 - 1909-01

8 LUCEAFĂRUL Nrul 1, 1909.
tot în spor şi ’n grijă şi trecea prin treburi, a unui duhovnic, care s’aşteaptă la o spove­
de nu băgai de seamă, când le punea la cale. danie mare.
Niciodată nu ridică ochii din lucrul ei şi „Stai colea pe scaun.
nu i-ai fi ghicit gândurile triste, decât din — Eu stai în picioare, ca dinaintea stă­
pripa şi devotamentul pe care le punea în pânului ..."
muncă, ca într’o uşurare de energie priso- Aceiaşi ochi plecaţi şi chinuire a colţului
selnică. O singură îndrăsneală avea şi ea. de şorţ.
Îmi iubiâ foarte mult copilaşul. Nu-I putea „Anico, spune-mi şi mie, de ce sunteţi voi
auzi scâncind, să nu tresară. Când plângea aşa de mohorîţi şi tu şi bărbatu-tău ?
copilul, alergă din mijlocul treburilor: Dacă suntem străini!
„Săracul m i t i t i c h i ! _“ Anico, voi aţi avut copii ?“
Anica ajunsese spaima doicei. Nu mai puteâ Femeia îşi duce şorţul la ochi, cercând să-şi
răinâneâ acum copilul în scutece ude, sau înăbuşe suspinul plânsului.
neschimbat de câmeşuţe. „Câţi copii aţi avut, Anico?
„Asta mititichi este, nu ştie se cerut..." — Patru...
Vai de-un guturai, sau de-o schimbare în Şi nu mai trăieşte nici u n u l ?
sănătatea copilului. Intorceâ scutecele şi le — Nici...
priveâ în zare, Ia tot schimbatul, ca o mamă — Au murit toţi ?
neînduplecată. — Intr’o... săptămână, toţi...
Intr’o zi, auzind dela bucătărie cum plânge Şi erau mari ?
copilul sus şi fiind ţinută acolo de laptele Cel mai mic eră dat Ia şcoală.
care sta gata să fiarbă, am găsit-o plângând, Şi cel mai mare ?
de-i sfârâiau lacrimile căzute pe plita fierbinte. Fata eră logodită...
„Ce ai, Anico? — Şi de ce au murit?"
Doica, dracii este... el lasă pe mititichi Femeia ajunsă de durere scoate un strigăt
să plângi... sfâşiat şi, scăpând şorţul, se lăsă cu mânile
— Ei şi tu... aşa-s copiii... plânsul e vorba pe genunchi, ca în faţa unei prăpăstii, aprin-
l o r . . . zându-şi ochii şi ţipând ca în pragul ne­
Când n’ai nimica, copilul tace... buniei :
Chiar nimica, n’o fi având el, dar... „Mi i-a luat pe toţi, mi i-a luat pe toţi..."
— Doica n’are de făcut nimica altul..." Am aflat mai pe urmă că ea venise de
îndărătnicia şi grija cu care urmăreâ copilul fată în ţară, adusă de-o cocoană mare, ca
nu erau o stare naturală la femeea aceasta servitoare. Acolo, la moşia stăpână-sa, eră
cinstită şi harnică, căci prea tare tresăreâ ca un rotar ungur, Haralambie Ziga, flăcău pri­
speriată, prea o tăiau lacrimile deodată; păşit din toată lumea.
eră o duioşie şi-o emoţie, ca de pe urma S’au cunoscut cei doi străini, s’au iubit şi
unui sdruncin mai profund şi mai dede- la urmă s’au însurat. — Ungurul a ajuns
mult. lemnarul satului, iar Anica gospodină la casa
ei. Au trăit ei acolo, harnici şi cuminţi, mun­
Intr’o după amiază de vară, când mă întorc cind şi adunând, în dragostea ţăranilor, cari îi
acasă, găsesc pe Anica sus, lângă leagănul găsiau de treabă, şi în bucuria copiilor lor,
băiatului. Doica durmeâ alăturea, pe duşa- cari veniau unul după altul, întrecându-se
mea. Cum mă ridicasem uşor pe scări, nu din crescut. Din copii, au mai murit de
simţise nimeni venirea mea, aşa c’am putut mici, că fiecare trebue să plătească şi darea
vedea cum slujnica mişcă încet leagănul şi asta pământului, dar le-au rămas, la urmă,
cântă încet prin lacrimi un cântec străin. patru buni voinicei, aleşi din toţi cei zece
întâmplarea aceasta m’a înduioşat până născuţi, şi-acum înfloriau şi se măriau ca
la milă. semicerii dintr’o pădure tăiată. Fata eră
„Anico, vino la mine în birou..." cea mai mare şi băieţii veniau trei, unul
Am avut deodată tresărirea de solemnitate după altul.