Page 25 - 1909-01
P. 25
Nrul 1. 1909. LUCEAFĂRUL 9
Intr’o primăvară, cam pe după Florii, dă
o bolişte în sat şi, până la înălţare, seceră
în copii ca în holda coaptă.
Anicăi i-au murit toţi copiii într’o săptămână.
Acum înţelegeam bine muţenia şi doliul
celor doi străini. Singura lor mântuire eră
numai munca şi înfrânarea. Urmăriam pe
Anica, în tot eroismul ei de toate zilele, ca
pe o martiră a fatalităţii. Zădarnic mă încer
cam să întâlnesc odată şi pe bărbatu-său.
Aş fi fost curios să-l găsesc în drum, aşa
ca din întâmplare, şi să-i văd înfăţişarea şi Femei din Poiana, cu copii în braţe.
mişcările. Omul acesta însă trecea ca o umbră
ascunsă, ferindu-se ca un vinovat, silnic par’că Aşa-i lumea, !as-o.“
de a mai fi compătimit şi urmărit. Am rămas ca trăsnit pe urma uşei închise
Intr’o zi, Anica eră mai tristă ca oricând. de Anica.
Mi se pare c’a făcut şi nişte stângăcii la „Ce ar fi dacă..."
masă, de chiar i-am zis odată: Şi oprindu-mă din bănueli, mă duc la birou
„Unde ţi-i mintea, Anico?" şi scriu un bilet unui impiegat dela gară, pe
A doua zi a fost tot aşa uluită; pe seară care-1 cunoşteam, rugându-1 să-mi comunice
se vedea plânsă de tot şi ruinată la faţă ca numele mortului călcat ieri de tren.
o desgropată. Intr’o jumătate de cias servitorul mi-a adus
„Ce ai tu, Anico, — ţie nu ţi-i bine... răspunsul.
N’ai venit bărbatul acasă, de ieri dimi Am deschis biletul cu emoţia şi grija unei
neaţă... veşti care mă tulbură mai de dinainte:
Ei, şi ce-i cu asta? s’o fi dus pe ...„Mortul este un oarecare Haralambie
vr’o maşină la o staţiune apropiată. Ziga, lucrător, cu domiciliu necunoscut, trimis,
Da, se poate asta? după ordinul parchetului, la morgă"...
Cum nu, foarte lesne. Literile îmi intrau în ochi ca nişte suliţi
Dacă n’ai ştiut!..." jucate în privirile mele, iar povara fatalităţii
Pe mine m’a străbătut, ca într’o presimţire, par’că apăsă acum pe umerii mei, ca o ame
un gând rău. — ninţare care urmăreşte pe toţi muritorii.
„Mai ştii, soartea omului?" In seara aceea n’am spus nimic Anicăi. A
Şi ini-a părut bine deocamdată că poto doua zi m’am dus la morgă ca să mă încre
lisem neastâmpărul femeii, c’o vorbă nimerită, dinţez cu ochii mei de adevăr. Pe masa mor
găsită la întâmplare. tuară am văzut un cadavru făcut grămadă.
Când să iasă pe uşă, o văd că stă la Oasele rupte îi ieşau prin hainele desprinse
gânduri un moment şi, întorcându-se cu faţa ca nişte beţe însângerate. M’am învârtit să-i
luminată, — nu ştiu dacă de bucurie, sau văd faţa măcar, ca să ştiu cum eră oas
de plâns, îngână nehotărît: petele acela tainic al casei mele, dar capul
„La pustia şi cu oamenii de pe aici, unii eră strivit cu totul şi, cum eră ascuns aşa
vorbiau de dimineaţă, chiar sub geamul meu, în gulerul ridicat, se păreâ că se fereşte
că a tăiat trenul pe un străin în dreptul de şi-acum să nu-1 vadă lumea şi să nu-i bă
pozitului de maşini... nuiască nenorocirile.
Ei şi tu, ai găsit-o..." Când m’am întors acasă, Anica îşi făceâ
Şi m’am prefăcut că râd, — dar presim de scuturat peafară, ca să-mi pândească
ţirea mea îmi întunecă sufletul tot mai mult. întoarcerea. Din casă îi spusese că m’am
„Oameni răi şi-al dracului, ştiau pe semne dus de dimineaţă să întreb la gară de băr
că bărbatul meu e la lucru... batu-său,
