Page 25 - 1909-01
P. 25

Nrul 1. 1909.              LUCEAFĂRUL                         9
            Intr’o  primăvară,  cam  pe  după  Florii,  dă
          o  bolişte  în  sat  şi,  până  la  înălţare,  seceră
          în copii ca în holda coaptă.
           Anicăi i-au murit toţi copiii într’o săptămână.
           Acum  înţelegeam  bine  muţenia  şi  doliul
          celor  doi  străini.  Singura  lor  mântuire  eră
          numai  munca  şi  înfrânarea.  Urmăriam  pe
          Anica,  în  tot  eroismul  ei  de  toate  zilele,  ca
          pe o martiră a fatalităţii. Zădarnic mă încer­
          cam  să  întâlnesc  odată  şi  pe  bărbatu-său.
          Aş  fi  fost  curios  să-l  găsesc  în  drum,  aşa
          ca  din  întâmplare,  şi  să-i  văd  înfăţişarea  şi   Femei din Poiana, cu copii în braţe.
          mişcările. Omul acesta însă trecea ca o umbră
          ascunsă, ferindu-se ca un vinovat, silnic par’că   Aşa-i lumea, !as-o.“
          de a mai fi compătimit şi urmărit.  Am  rămas  ca  trăsnit  pe  urma  uşei  închise
           Intr’o  zi,  Anica  eră  mai  tristă  ca  oricând.  de Anica.
          Mi  se  pare  c’a  făcut  şi  nişte  stângăcii  la   „Ce ar fi dacă..."
          masă, de chiar i-am zis odată:     Şi oprindu-mă din bănueli, mă duc la birou
           „Unde ţi-i mintea, Anico?"      şi  scriu  un  bilet  unui  impiegat  dela  gară,  pe
           A  doua  zi  a  fost  tot  aşa  uluită;  pe  seară  care-1 cunoşteam, rugându-1 să-mi comunice
          se  vedea  plânsă  de  tot  şi  ruinată  la  faţă  ca  numele mortului călcat ieri de tren.
          o desgropată.                      Intr’o jumătate de cias servitorul mi-a adus
           „Ce ai tu, Anico, — ţie nu ţi-i bine...  răspunsul.
              N’ai venit bărbatul acasă, de ieri dimi­  Am deschis biletul cu emoţia şi grija unei
          neaţă...                         veşti care mă tulbură mai de dinainte:
             Ei, şi ce-i cu asta? s’o fi dus pe   ...„Mortul  este  un  oarecare  Haralambie
          vr’o maşină la o staţiune apropiată.  Ziga, lucrător, cu domiciliu necunoscut, trimis,
             Da, se poate asta?            după ordinul parchetului, la morgă"...
             Cum nu, foarte lesne.           Literile  îmi  intrau  în  ochi  ca  nişte  suliţi
              Dacă n’ai ştiut!..."         jucate  în  privirile  mele,  iar  povara  fatalităţii
           Pe mine m’a străbătut, ca într’o presimţire,  par’că apăsă acum pe umerii mei, ca o ame­
          un gând rău. —                   ninţare care urmăreşte pe toţi muritorii.
           „Mai ştii, soartea omului?"       In seara aceea n’am spus nimic Anicăi. A
           Şi  ini-a  părut  bine  deocamdată  că  poto­  doua zi m’am dus la morgă ca să mă încre­
          lisem neastâmpărul femeii, c’o vorbă nimerită,  dinţez cu ochii mei de adevăr. Pe masa mor­
         găsită la întâmplare.             tuară  am  văzut  un  cadavru  făcut  grămadă.
           Când  să  iasă  pe  uşă,  o  văd  că  stă  la  Oasele  rupte  îi  ieşau  prin  hainele  desprinse
         gânduri  un  moment  şi,  întorcându-se  cu  faţa  ca  nişte  beţe  însângerate.  M’am  învârtit  să-i
          luminată,  —  nu  ştiu  dacă  de  bucurie,  sau  văd  faţa  măcar,  ca  să  ştiu  cum  eră  oas­
          de plâns, îngână nehotărît:      petele  acela  tainic  al  casei  mele,  dar  capul
           „La  pustia  şi  cu  oamenii  de  pe  aici,  unii  eră  strivit  cu  totul  şi,  cum  eră  ascuns  aşa
         vorbiau de dimineaţă, chiar sub geamul meu,  în  gulerul  ridicat,  se  păreâ  că  se  fereşte
         că  a  tăiat  trenul  pe  un  străin  în  dreptul  de­  şi-acum  să  nu-1  vadă  lumea  şi  să  nu-i  bă­
         pozitului de maşini...            nuiască nenorocirile.
             Ei şi tu, ai găsit-o..."        Când  m’am  întors  acasă,  Anica  îşi  făceâ
           Şi  m’am  prefăcut  că  râd,  —  dar  presim­  de  scuturat  peafară,  ca  să-mi  pândească
         ţirea mea îmi întunecă sufletul tot mai mult.  întoarcerea.  Din  casă  îi  spusese  că  m’am
           „Oameni răi şi-al dracului, ştiau pe semne  dus  de  dimineaţă  să  întreb  la  gară  de  băr­
         că bărbatul meu e la lucru...     batu-său,
   20   21   22   23   24   25