Page 3 - 1909-01
P. 3

10                         LUCEAFĂRUL                  Vrui 1. 1909.
           Pe  faţa  femeii  eră  aceeaş  lumină  şi  scân­  „Lasă, Anico, D-zeu are grijă de toţi, —
         teiere,  pe  care  nu  ştiai  s’o  ghiceşti  dacă-i  ia o întâmplare..."
          bucurie, ori flacăra nebuniei.     Pe faţa ei am surprins o încrucişare stranie
           Am  luat-o  cu  vorba  şi  cu  sfaturile,  până  de lumini...
          i-am  spus  adevărul.  Când  a  înţeles  totul,  a   „Eră preanecăjit săracul, n’afostîntâmplare...
          ţipat  odată  ca  înjunghiată  şi  a  început  a  se  Dar să-mi fi spus şi mie, să nu mă lase singură..."
          bate  cu  pumnii  în  cap,  pentru  ca  îndată  să   Şi femeia a început a se bate iar cu pumnii
          se' oprească brusc, speriată, ca împietrită.  în cap şi-a se boci cu ţipete sălbatice.
                                                                   Ioan Adam.




                                        Solii.
             Se ’ntorc acum. Ei sunt aproape,   Şi nu ’ndrăznesc să spun o vorbă
             Copiii veşnicului dor,            Dar înţeleg atât de bine,
             Atâtea văi, atâtea dealuri        Că şi acum, ca totdeauna,
             Au străbătut în mersul lor.       Norocul a fugit de mine.
             Se ’ntorc. Ca paseri obosite      Şi iar vă pregătiţi de cale,
             Sfioşi mi se opresc în prag,      Soli dragi, voi visurile mele?
             Cu ochii stinşi, cu ochii umezi, —   Altarul rugei voastre blânde
             Le-a rupt furtuna albul steag.    Fu pizmuit de cer şi stele.
             Şi nu ’ndrăznesc să-mi intre ’n casă,   Şi iar porniţi, când ştiţi prea bine
             Se tem că vestea lor mă doare. —   Că triste zodii vă supun...
             Un nor pribeag spre miază-noapte   Şi ’n minte mi-a venit povestea
             O clipă s’a oprit sub soare.      Copilului de crai nebun.
                                                                   I. U. Soricu.

                                  Strofe de amurg.

                 Cântă paseri în frunziş,      Floarea dorului pribeag,
                 Cântă ’n asfinţit de soare;   Minunata, tristă floare,
                 Dino, vino ’n aluniş          Care face şi mai drag
                 Să culegem scumpă floare;     Ce ţi-i drag şi ce te doare.
                 Floarea dragostei dintâi,     Cântă paseri în făget;
                 Care fură ’n seri senine      Dino, vino, mai aproape...
                 Şuerul dela flăcăi            Ce vrea ochiul tău şiret?...
                 Şi mi-l duce unde-i bine;     — Floarea, floarea-i supt pleoape.
                                                                    G. Rotică.
   1   2   3   4   5   6   7   8