Page 7 - 1909-01

N’rul 1. 1909. LUCEAFĂRUL 13
cian şi-l va apăra intr’o noapte cu arma încărcată. dreptul să-i cerem să ne silească a-1 înţelege, să
Va muri un hot, dar şi altceva... aibă la îndemână mijloacele de-a ne sili. Eu n’am
Eu văz ori zăresc o teză in drama aceasta, o teză simţit această plăcută sclăvie ce-o impun operele de
aspră şi greu de susţinut: Dacă tatăl tău te supără, artă gândite în adâncime şi în perspective desluşite.
dă-1 la o parte, lasă-1 să moară, trimite-1 la moarte. „Mărul" este numai o promisiune, dar una la care
Teza se poate primi: Cine nu ţine cu Lear care cere ţinem.
pieirea fiicelor sale? Cine n’ar ţineâ cu un fiu, dacă *
poetul ar demonstră cu mijloacele lui poetice că el „Ultimul vlăstar" al d-lui N. Pandelea — despre
trebue să dorească pieirea tatălui? Dar aici, in care s’a mai scris în „Luceafărul" — are o calitate feri­
„Mărul", mijloacele nu sunt suficiente. Teza rămâne cită; are mers sau, mai bine, marş dramatic. Eveni­
o îndrăzneală, pentru care nu intervine ca motivare mentele sunt condensate în t: mp; înti^un timp scurt
nici o acţiune mare, nici un vârtej de patimi. Un Marcu se petrec multe fapte hotărîtoare, care excită inte­
gânditor încă, primejdios prin inteligenţa sa, voitor de resul. Mie mi s’a părut că pauza între actul II şi III
rău cu chibzuială ctc. ar fi putut provocă acel vârtej; este prea mare; interesul meu ceriâ continuarea...
monoton cum este, el nu poate
provoca decât o luptă în sine, în
Petru, o luptă care ţine mai multe
luni, deşi Lucian oferă o soluţie
de bun simţ: simpla internare a
beţivului... Un omor, unde atâta
ajunge, la ce un omor? Ca să se
demonstreze teza: Omoară-!, scoa-
te-ţi ochiul dacă el te supără.
Lucian este un răpaos între
aceşti oameni sentimentali, ce-şi
sufer sentimentele ca o fatalitate.
Este un tânăr verde, care ştie
trăi. El iubeşte tinereşte, greşeşte
tinereşte, şi tot atât de tinereşte
se va grăbi să acopere greşala:
mâine el va cere mâna Mag-
dalenei, poimâne va internă pe
socrul său şi va linişti casa,
familia. Pe un astfel de tânăr
Magdalena nu ar avea nevoie să-l
mai roage s’o „salveze": aceasta
o ştie el mai de mult decât ea. Moşnegi, peste 80 de ani, din Poiana.
Eu aş fi renunţat deci 'la ‘cauza
pentru care ea „trebue" să-l roage s’o salveze, pen- Axente Şoiinan, a cărui psihologie a părut unora
trucă este o inutilitate, al cărei scop şi rost nu-1 pricep. cu neputinţă, este psihologiceşte o realitate. Aceasta
De-ar fi numai o inutilitate! Dar este şi o neplăcere: o văd ceice cunosc pe bătrâni, ceice ştiu că ei nu
Marcu moare de glonţul lui Lucian; Lucian o cere pe sunt numai înţelepţi, ci şi capricioşi, bolnavi, în-
Magdalena de soţie, a doua zi; eu, spectator cu fan- guşti. Pe unde urcă astăzi fiul său Augustin, a urcat
tazia pusă acum în mişcare, nu-mi pot încheia aici odată şi Axente, dar astăzi urcuşul acela i se pare
socoteala mea; eu gândesc, că aceşti oameni nu vor bătrânului o nebunie, azi alte simţiri îl fac să vază
face 'nuntă lângă un mormânt abia închis şi se poate altfel. El este un amestec de virtuţi vechi şi capricii
deci ca Magdalena să nască un copil nelegitim... La bătrâneşti. Mintea lui nu mai prevede şi din situaţie
ce acest amănunt grav, desminţit altfel de tot felul în situaţie el înaintează logic, în necunoscutul la care
cum se înfăţişează ea, la ce o inutilitate atât de su­ nu se gândeşte şi care este tot mai trist. Spaiina-i
părătoare? creşte, prevederea se împuţinează şi drama creşte
încercarea domnului Z. Bârsanu este scrisă cu gândul normal din aceste premise puse odată şi lăsate să
de a da un fragment de viaţă ardelenească văzută de nască succesiv tot iadul 'ce-1 pot naşte. Nu; Şoiman
ochii unui realist. Realistul este însă mai puţin ana­ este cu putinţă şi eu laud pe autorul tânăr care de­
litic decât ar fi bine — pentru operă să fie: De butează cu un caracter de bătrân greu de zugrăvit.
unde vin aceşti oameni? Ce i-a făcut cum sunt? Eu Nottara a creat apoi un Axente, decât care autorul
cer un răspuns. Fireşte, nu unul teoretic, ci prins în nu-şi putea dori altul mai bun. 1
amănunte, în aluzii, în amintiri cât de fugitive, care Sigur este însă şi faptul că autorului îi scapă uneori
să-mi permită a înţelege ce trebue înţeles în senzul din mâni caracterele cu care ştie bine ce face. Scă­
voit de autor. Autorul are doar intenţia să-i vedem pări scurte, supărări ce trec iute şi se uită repede;
caracterele aşa cum le-a văzut el însuş; atunci avem mici contraziceri între ce fac şi sunt Moţii săi;‘scu­