Page 9 - 1909-01
P. 9
Nrui 1, 1909. LUCEAFĂRUL 15
A venit ca studentă „naivă" la Bucureşti (p. 262), Cum nu! Simţim doar atât de diferit încât compa
unde a găsit un cerc literar din care făceau parte — raţia nici nu-i cu putinţă! Şi dacă n u compari, ce să
pe-atunci studenţi — Ioan Al. Brătescu-Voineşti şi mai clasifici!? Curajul lui Evan îmi place, dar rodul
Dr. G. Proca (O. Carp); a fost o adoratoare a scriitoarei acestui curaj este o greşală teoretică, care nu se poate
Sofia Nădejde, in care astăzi nu mai găseşte o ar admite.
tistă, ci numai o scriitoare moralizătoare. Primatul simţirii: acesta este aşadar cheia înţele
Azi, o fire doritoare de bine şi de lupte. O fire cam gerii acestei scriitoare, pentru al cărei fel de-a fi alţii
sgomotoasă, războinică; şi când nu-i de nevoie, sau n’au avut nici liniştea contemplării mele, nici cruţarea
este chiar primejdios, deoarece sgomotul îl face câte ce-o merită ori-când logica sentimentală a unei femei
odată cu vorbe care nu prea sunt orăşeneşti.*) culte. Vezi d. e. ce a scris V. Cioflec în revista lui
Evan scrie „impresii", dar se simte între „colegii I. Chendi: Oo!
săi de critică, în meseria lor" (p. 152), un coleg cu Aş putea şi eu să analizez aici cum se reflectă
aspiraţia de-a înrâuri şi publicul şi pe autorul pe simţirea autorului în felul cum simte el pe poeţii
care i-1 înfăţişază. ce-i analizează; aş putea să-i cercetez unele (mici)
Să fim serioşi, aşadar. contraziceri; aş putea să zâmbesc chiar de câte un
Oricât de numeroase ar fi vorbele de prisos care rar (foarte rar) galimatias stilistic; dar, la ce? Volumul
se găsesc în acest volum, ele nu mă împiedecă să re nu merită astfel de atitudini frivole. El se ocupă, sim
cunosc că autoarea are un punct de vedere pe care patic şi propagator de adorare, cu O. Carp, Sado-
nu-1 părăseşte, o măsură pe care n’o pierde niciodată. veanu, Gorun, Anghel, Iosif, Goga, Sandu-Aldea,
Doamna Sadoveanu-Evan are o filozofie, deşi este Farago, Brătescu-Voineşti; explică simţirea din ei;
femee. Şi filozofia aceasta, poate mai mult simţită găseşte de mai multeori judecăţi drepte (formulate
decât gândită. îi conduce critica ab ovo usqtie ad mala. cam prolix); caută în toţi o linie în care să-i aşeze:
Este tare ’n filozofia sa, ca papa în infalibilitatea sa ; reflexul vieţii naţionale în opera lor; îi serveşte, fără
a se servi pe sine, cu devotament. La ce deci mă
şi iudecă, şi judecă.
„Raţiunea e roaba stării sentimental e a runtele răutăţi?
momentului, ea e îndreptăţirea, justificarea acestei Aş dori ca şi autoarea să-şi însuşească acest bun
stări. Ceea-ce la un moment dat ne pare adevărul obiceiu al dispreţului pentru răutăţile mărunte, care-i
clar şi neîndoios, poate fi adeseori un mirai, izvorît desfigurează unele pagini.
fără ştirea şi voia noastră, din simţiri şi patimi ce se Cum veţi ceti deci pe dna 1. S. Evan? Ca mine:
frământă în înttinerecul inconştientului. Adevărul urmărind ecoul pe care literatura noastră modernă îl
deci, mai ales (!G. B. D.) în ceea-ce priveşte lumea produce în sufletele femeilor din straturile culte!
lăuntrică, e în simţire, nu e în raţiune..." NB. In cor. trecută să se cetească amplitudine
(P- 10.) în loc de aptitudine. G. Bogdan-Duică.
Deci: primatul simţirii!
P. S. Autorii români din regat, cari doresc să fie
Să-i respectăm filozofia fără a ne-o însuş : şi să
apreciaţi şi în rubrica coresp. din Buc., sunt rugaţi a
constatăm că, pornind de-aici, doamna I. S. E. caută
în autorii cu cari se ocupă: 1. ce simt, cum simt trimite dlui G. Bogdan-Duică (Bucureşti, str. Ştirbei-
şi 2. cum se potrivesc simţirile lor cu ale d-sale, Vodă 202) câte un exemplar din lucrările lor.
care-i par tea ori-cărei femei) totdeauna preţioase.
Consecventă cu ce inima-i spune, doamna stabileşte,
când vorbeşte despre gingaşa Elena Farago, orinci-
piul să u critic :
„Când viersul trezeşte ecouri îndepărtate, vibrări
adânci şi întinse, ce ridică o lume de gândiri şi de
simţiri adormite acolo în taina adâncurilor noastre,
toate sufletele în stare de a resimţi frumosul, răs
pund şi nu e nevoe de alt criteriu mai si
gur pentru a aprecia valoarea ooeziei."
Criticul este atât de convins de puterea „incon
ştientului" şi „adâncurilor noastre", încât declară răz-
boiu formelor logice şi normative în estetică ca şi în
ştiinţa cea mai rece (p. 165):
„La noi, în critică şi recenzii, nu se poate vorbi de
artişti şi literaţi, fără a se face comparaţii şi cla-
sificaţii. Socot că felul acesta de a aprecia valoarea ar
tiştilor e superficial, de cele mai multeori falş."
*) Negustori de vorbe, ce precupeţesc gloria talen
telor; pleavă şi plevuşcă; etc.