Page 10 - 1909-02

34 LUCEAFĂRUL Nral 2, 1909.
— Afacerea de -eri!" se gândi cu spaimă Dvoastre, Adrian, fugit de-acasă la 30 Iunie
coana Frosa. a. c. se găseşte în serviciul D-lui I. Vasiliade
Vardistul însă le înmână hârtiile rugându-i din R.-Sărat, ca funcţionar de birou, etc. etc.“
să iscălească de primire, „Şi noi care-l credeam comedianţi?“
în acele hârtii, între altele, scria: „Fiul Câmpina. C. N. Mihăilescu.

Dale.
Părând că mă desmiardă — pleoapa ’mi înfioară
Trămurătoare, caldă se scurge lin, uşoară,
A sufletului roabă
Şi-obrajilor podoabă.
Dar nu podoabă fi-vor ca celor de zăpadă
Când picuri pe obraji-mi începe-vor să cadă.
Purcederea lor parcă-i de umbre din amurg
Ce ’nfăşurate ’n jale trămurătoare curg
Şi-aievea par’că însamnă că jalea cea păgână'
Pe inimă şi suflet făcutu-s’a stăpână.
în inima pustie de razele de soare,
Lipsită şi de dulcea putere-ocrotitoare
Ce sufletul ţi-l scaldă în râuri de lumină
Când se sărută ’n taină garoafele ’n grădină.
Usucă-se de jale cel trandafir pe ram
Şi tot aşa şi dorul ce ’n suflet îl mai am,
Căci par’că şi pereţii îmi picură ’ntristare
în casa ’n care n’a fost nici fi-va ’mbrăţişare
Şi ’n care-acum un suflet, ce ’n tremurări se stânge,
Se sbuciumă şi arde, se sbate şi se frânge
Că nu i-e dat să-l ardă văpaia fa, iubire,
Senină ’nfiorare — prisos de strălucire.
Simina Bran.

Cântece.
1. 2.
M’apropiu de fereastră, Noapte neagră, nedormită,
Caut sfioasă ’n zare, Ce la rele mă supui,
In lumea lui albastră Adu zarea rumenită
Luceafărul răsare. Sunt copila soarelui,...
Mă ceartă mii de stele Cum răsare pe colină
Din lumea Iui albastră . . . li deschid fereastra mea
Curg lacrămile mele Să mă ’nfăşure ’n lumină
Şi plec dela fereastră. Şi ’n căldură cât o urea.
Maria Cunţan.