Page 11 - 1909-02

Nrul 2, 1909. LUCEAFĂRUL 35

Corespondenţă din Bucureşti.
„Sanda 14 de Al. G. Florescu.
„Piesă" în trei acte. Premisele piesei sunt şi premisele Sandei, toate şi,
S’a dat întâia oară la 22 Februarie 1908 şi a avut în total, suficiente pentru a determină o hotărîre se­
succes. Se dă şi la Iaşi „pentrucă a avut succes" în rioasă a Sandei, în Sanda aceasta „cu suflet şi minte":
Bucureşti, cum zice directorul teatrului din Iaşi într’un Pleacă, fuge? Rămâne? Cum să rămâie? Ar puteâ
interview din ziarul „Minerva". Se repetează la Bu­ plecă, încheind şi piesa, pentrucă dintr’o privire a văzut
cureşti, unde se aplaudă descripţia credinţei strămo­ tot şi a pierdut tot. Dar rămâne. Autorul are intenţii
şeşti, pe care o găsiţi reprodusă la sfârşitul acestei mai serioase, mai cuprinzătoare: Sanda trebue să
scrisori. ajungă călugăriţă catolică. Deci, ce ne facem?
Succesul scenic este constatat. Catolicismul apare acum, pela mijlocul piesei,
Dar cel literar? abiâ acum. De aceea seamănă puţin cu vechiul deus
Un literat tânăr îmi oferiă exemplarul său cu note, ex machina. Când, după explicaţia cu Lavin, soseşte
ca să mă conving că „Sanda", publicată întâiu în scrisoarea maicei Ana dela Notre Dame de Sion, din
„Convorbiri literare" şi apoi în ediţie separată la Franţa, simţim că Sanda ar puteâ plecă curând spre
Socec — unde costă 2 lei, nu este o operă fără defecte. acea tovărăşie de suflete în care oftica intelectului
Am refuzat, pentrucă am exemplarul meu cu mai puţine face loc unor sentimente curioase. Ar puteâ plecă
note critice decât are, poate, al scepticului meu amic. deci repede; de sigur. Dar iar rămâne. De ce? Nu
Pe scenă simţi din capul locului că există intenţia pentrucă între inima ei şi locul unde se află mai sunt
bine susţinută de-a ilustră mediul luxos şi sec, fru­ legături, ci pentrucă autorul să aibă prilejul de-a
mos şi desfrânat în care se va desvoltâ acţiunea piesei. explică ruptura mai pe îndelete. Sandei i se procură
Simţi îndată şi pe autor, care împrumută unei persoane deci o scenă în care să explice unchiului său Ştefan
epigramele sale: el este, fireşte, un gazetar, care de ce „are nevoe de alt soiu de mângâieri" şi că le
ştie toate (ca la Bucureşti), judecă fără greş (ca la va căută acolo unde s’a făcut catolică şi cum mamă-sa
Bucureşti) şi-i cam obraznic, fără să se supere când a îndepărtat-o şi de lege şi de ţară. Unchiului Ştefan
„cocoanele" îi spun în faţă că este. Acest gazetar i se va procură altă scenă în care — între altele —
sceptic, rece, ne spune că mediul din care, altfel, nici să se mire (la p. 92) că Elena s’a ţinut de un sfat
el nu lipseşte niciodată nu constitue „lumea noastră pe care tot el i-1 dase (la p. 53—54) şi să se hotă­
cea adevărată" şi limitează astfel, pentru privitor, rască a părăsi — şi el — pe Elena. Sandei i se va
semnificaţia piesei. Mediul piesei este o parte din da a doua scenă, în care se va explică cu mamă-sa
mediul nostru. însăşi.
In mijlocul acestei lumi se iveşte, contrastând cu Aceasta este o scenă în care autorul suflă dinpre-
ea, figura Sandei, care caută un suflet fără să bănu­ jurul Sandei şi cele niai de pe urmă adieri de sim­
iască că l-a pierdut de mult, şi-l găseşte, la sfârşitul patie, de care eroina unei piese are, oricum, nevoie.
actului 1, chiar în braţele mamei sale. Conflictul este Descoperirea că Sanda este „bolnăvicioasă", nu ne
arătat şi repede şi cu meşteşug. De aici înainte aş­ turbură, dar ne supără alterarea demnităţii ei, când
tepţi încordat. ea însăşi concede că a fost numai „ademenită" de
Autorul are curajul unei nouă îndrăzneli. Lavin cade călugăriţe, când „mintea şi sufletul" ei lăudat nu pot
repede când sfiala, impusă de prezenţa Sandei, în­ produce decât banala replică că ele „au învăţat-o să
deamnă pe mamă să fie cu consideraţii, să vorbească slăvească şi să iubească pe Dumnezeu... pe Dum­
de „îndatoriri nouă", să-l îndepărteze: Lavin se ucide. nezeul lor bine înţeles... căci n’avea altul pe acolo
Simţim iarăş — şi suntem abia la începutul actului II — la care să se închine şi nu eră nimeni pe lângă mine
că acţiunea nu poate să nu înainteze energic, dramatic. ca să-mi vorbească de Dumnezeul copilăriei mele!“
Avem până aici mulţumirea că vedem o piesă al cărei Al copilăriei? L-o fi avut? Se poate: Ea eră de 14 ani
autor ştie construi. când s’a dus la Paris, 4 ani a ţinut cu el şi l-a pă­
Din când în când se aruncă priviri în trecut. Din răsit abiâ de vreo- 3 ani. L-o fi avut. L-a schimbat.
aceste priviri reconstruim premisele piesei: Lavin iubiâ Dar noul Dumnezeu — nou, căci se zice că este
de doi ani pe Elena Radan, mama Sandei; dar acum altul - a fost mai tare? Ori poate că în acest suflet
doi ani şi ceva iubise, la Paris, pe Sanda. întors în nu poate fi nimic tare? Mi se pare că este aşa. Sanda
patrie, Elena îl „căută" şi-l cuceri. Acum Elena este nu-i înzadar fiica mamei sale; ea schimbă iubirile
„obosită" de dragostea lui, dar el colcăie în frenezia religioase cum mamă-sa schimbă pe cele lumeşti.
sa sexuală, numai sexuală. Aceasta îl mână la Dar dacă-i aşa, ducă-se, ea nu-i o fire ale cărei
moarte, nu altceva, căci altfel Lavin este destul de lupte să prinză rădăcini adânci şi în sufletul meu de
ignobil. Elena este numai uşuratică, oarbă moraliceşte, privitor.
oarbă mai ales într’un înţeles, al desfrâului. Şi astfel Altfel ar fi fost, dacă această Sandă ne lăsă să
mama nu omoară numai un amant, ci şi unica nădejde ghicim din capul locului că ’n sufletul ei sunt
a Sandei. puteri nouă, dacă sinteza între iubirea de Dum­