Page 12 - 1909-02

36 LUCEAFĂRUL Nrul 2, 1909.
nezeu, de mamă, a lui Lavin etc., ni se înfăţişă într’o Radu : Da, da... miroase pe aci, în saloanele D-tale
formă originală, complexă, dacă autorul nu operă a dragoste... Şi oamenii neapărat sunt înrâuriţi de
pe rând cu sentimentele Sandei, ci deodată, pen- toate cele ce îi înconjoară... Aci privirile nu sunt in­
trucă sufletele nu se pot întoarce când pe-o parte diferente... în ochi nu citeşti decât dor sau patimă...
când pe alta, ca o haină, ci sunt în fiecare moment Aci mâinile nu se întind ci se prind... Aci cuvintele
complexe şi întregi. Ajunşi la capăt, nu mai putem nu se rostesc, ci se şoptesc... Aci rochile nu îmbracă
să ne opunem sentimentului că am asistat la o con­ trupurile, ci mai mult le desbracă... şi toate, dar
strucţie fără îndoială isteaţă, dar în care n’a putut toate iţi cântă a iubire... E delicios!...
intră suflete întregi, mari. Elena (mişcată): Ce frumos vorbeşti de dragoste!...
Sfârşitul: Sandu pleacă, mamă-sa începe o dra­ Radu: Şi în mijlocul acestui decor, şi în mijlocul
goste nouă. o. Bogdan-Duică. acestei atmosfere, îmi eră indeajuns ca să te zăresc
numai, pentru ca să-mi şi fii îndată dragă...
Scene din „Sanda“. Elena: De nu mă întâlneai in această casă de is­
pită, poate că nu mă iubeai, nu e aşa?...
Actul III, scena 3.
Radu: Iţi răspund fără înconjur: se prea poate...
Radu Mărgineanu cunoaşte pe Elena de vre-o zece Elena: Iată o dragoste care ese în orice caz din
zile; de vre-o şase zile o iubeşte; la sfârşit este che­ făgaşul obişnuit... Păcat că ne-am întâlnit tocmai
mat s’o mângăe de plecarea Sandei. Intre începutul acum... E prea târziu... N’aş mai vroi să iubesc...
nesigur şi sfârşitul triumfal se desvoaltă scena III din Radu: De ce atunci îmi vorbeai mai deunăzi în
actul 111: aşa chip în cât am şi crezut că eşti a mea...
Scena III. Elena: De atunci mi-am schimbat gândul... Nu
Elena, Radu. mai vreau să iubesc...
Radu: Cum stăm pe ziua de azi? Radu: Vei iubi... de nu pe mine, pe un alt...
Elena: Cu ce? căci acesta ţi-a fost şi-ţi va fi rostul vieţii...
Radu: Cu dragostea noastră... Elena (gânditoare): Nu______ Sanda se poate mărită
Elena: Ce? tot acolo ţi-e gândul? dintr’o zi într’alta... O bunică nu mai iubeşte...
Radu: Mai mult ca oricând...
Elena: Ia, spune-mi, eşti încăpăţânat? Actul 11, scena 9.
Radu: Nu prea... (Sanda se explică cu unchiul său Ştefan).
Elena: Atunci, de ţi-aş spune să nu te mai gân­ Ştefan: Religia mea?... Parcă n’ar fi şi a ta?
deşti la mine, ce ai zice? Sanda (după oarecare ezitare): Nu mai este a
Radu: Poate că m’aş şi lăsă de D-ta. mea...
Elena: Aşa uşor? Ştefan: Ce?... Te-ai lăpădat de lege?... Tu?
Radu: Am zis: poate... Sanda: Eu ... da...
Elena: Ia, ascultă, Domnule Mărgineanu: ce ţi-a Ştefan: Tu catolică?
venit să-mi faci curte?... Nu mai sunt tânără... Sanda: Da, catolică... Ş’apoi?
Radu: Ce mi-a venit?... Nu ştiu nici eu... Să-ţi Ştefan: A! nelegiuitele!
spun drept... la început nu m’a răpit nici farmecul, Sanda: Unchiule!
nici frumuseţea D-tale... M’a răpit altceva... Din Ştefan: Ţi-ai schimbat credinţa?... Ce ruşine!...
ziua în care atu intrat în casa D-tale, m’a ameţit mai Şi pentru ce?... Aşezat-ai faţă în faţă cele două
întâiu atmosfera ce mă înconjură, o atmosferă spe­ credinţe ca se pătrunzi partea lor de minciună şi de
cială cum nu prea întâlnisem... Toate lucrurile, tot adevăr?... Au pus stăpânire pe mintea ta... şi ţi-au
ceeace Înfăţişează găteala oarecum a acestei case schingiuit-o.
erau, fie din întâmplare, fie mai mult cu socoteală, Sanda: Prin convingere, iar nu prin constrângere
astfel potrivite şi orânduite în cât deşteptau în mine mi s’a prefăcut credinţa...
impresii şi simţiri deosebite... Mă pătrunsese deodată Ştefan: Cunosc convingerile acelea... Şi nu te-ai
ceva îmbătător... Precum miroase in Lipscani a afa­ împotrivit?... Şi nu ţi-ai dat socoteală că, păstrându-ţi
ceri, la Capşa a trândăvie, aşâ la D-ta în casă mi­ legea, nu apărai numai o dogmă, ci mai cu seamă o
roase a dragoste... moştenire mare?
Elena: Ştii că ai haz? Sanda: Dar ce te supără pe D-ta că sunt catolică,
Radu: Mă uitam in juru-mi... Toate îmi vorbeau protestantă sau ortodoxă, dacă D-ta nu mai crezi?
de dragoste, toate până şi mobila, şi lumina şi plan­ Ştefan (cu multă simplicitate): Inii lipseşte cre­
tele ... Scaunele, jeţuirle nu sunt aşezate aci ca aiurea... dinţa ... da... Oameni însă ca mine care nu cred,
ele par’că işi aleg locuri adăpostite şi-şi caută colţi­ dar care lasă nesupăraţi pe ceilalţi să creadă, sunt
şoare prielnice convorbirilor dulci... două câte două... neprimejdioşi... Fiinţe ca tine, care îşi părăsesc alta­
ca nişte perechi ce simpatizează... Lumina?... edulce rul pentru a luptă din înălţimea altuia, sunt vrăjmaşi
şi tainică... cu nişte aere de complice îngăduitoare... periculoşi... îmi lipseşte credinţa... da.., De altmin­
Plantele?... se înalţă sus... tot mai sus... şi-şi lun­ teri, nu discut aci nici dogmă, nici ceremonial, nici
gesc şi-şi resfiră frunzele spre a păzi şi ascunde... eresuri... Dar am o religie... acea a.trecutului...
Elena: Eşti poet!... Ei bine, legea noastră ortodoxă e legată de trecutul