Page 14 - 1909-02

38 LUCEAFĂRUL Nrul 2. 1909.

versuri originale ale d-şoarei Văcărescu, care căciula românească, ciobanul îi aduce aminte
a scris aproape numai în franţuzeşte. Unul de-un „guardian" din Camargue şi dacă o fată
dintre volume, „Chants d’Aurore“ (Cântecele cu cătrinţa cusută, cu brâul de mărgele, cu
răsăritului), a fost premiat de Academia fran­ cămaşa desfăcută la gât, îl face, prin cău­
ceză. Dar în poeziile d-şoarei Văcărescu numai tătura ei adâncă, prin mersul ei mlădios, să
forma e străină; sufletul e aproape întotdeauna se gândească la frumoasele din Arles, la a
românesc. De aceea ea nici nu se poate so­ noastră Mireille. Şi nu e mirare mai ales că
coti ca o „desrădăcinată“, fiindcă a rămas noi iubim acest popor şi că el ne iubeşte".
legată de pământul strămoşesc. Acest pământ Apoi conferenţiarul vorbeşte de Regele
cu formele lui particulare de viaţă e cântat Carol, de războiul pentru neatârnare, de re­
în poeziile fran­ gina Elisabeta, care a tradus în limba ger­
ţuzeşti ale mană şi engleză o parte din comoara lite­
d-şoarei Vă­ raturii noastre poporale. Se cetesc mai multe
cărescu. De- poezii din „Le Rhapsode de la Dombovitsa",
sigurcă pentru cari sunt cu entusiasm aplaudate.
literatura noa­ Dl Dorchain închee: „Făcându-ne să cu­
stră înseamnă noaştem astfel de minuni, Elena Văcărescu
o pierdere, că a sporit comoara frumseţilor neamului ome­
acest talent n’a nesc. Cu câtă bucurie te gândeşti că acolo
avut norocul între Carpaţi şi Dunăre, trăeşte un popor
de a se mani­ înrudit cu al nostru, unde plugarii şi păstorii,
festă în limba fetele şi femeile cu furca ’n brâu şi cu se-
Văcăreştilor, a cerea, cari poate nici nu ştiu scrie şi ceti,
căror descen­ dar ştiu să stea de vorbă în toate clipele
dentă e autoa­ vieţii cu vii şi cu morţi, cu firea întreagă şi
rea volumului cu cerul, în avânturi cari îi ridică la cele
„Le Rhapsode mai înalte culmi ale vieţii sufleteşti." Apoi
de la Dombo- cântăreţe cu nume din Paris au cântat, îm­
-vitsa". Cine brăcate în costume româneşti, doine şi cân­
vrea să cu­ tece de ale noastre.
noască mai deaproape sufletul românesc din în numărul din „Journale de l’universite des
creaţiunile literare ale d-şoarei Văcărescu să Annalles" sunt şi ilustraţiile pe cari le re­
o compare cu o altă scriitoare franceză de producem în acest număr şi pe cari d-şoara
origină română, Comtesse de Noailles. Văcărescu a avut bunătatea a ni Ie pune la
Conferenţiarul Dorchain, dupăce citeşte dispoziţie împreună cu fotografia d-sale şi
una dintre cele mai reprezentative poezii ale poezia ce o publicăm.
d-şoarei Văcărescu urmează: „Şi ce este acest N’am la ’ndemână volumul d-şoarei Vă­
popor român ? O ştiţi, e un popor latin, ca cărescu şi nu pot deci controla ce balade
şi noi, caşi fraţii noştri din Italia şi Spania". româneşti conţine. Ştiu însă că i s’a reproşat
Conferenţiarul povesteşte începutul neamului că baladele şi cântecile cuprinse în volumul
românesc şi amintind că coloniştii din Dacia „Le Rhapsode de la Dombovitsa" sunt de ori­
au venit, în parte, din părţile „Provence“-ei gină străină. Oricum ar fi, noi trebue să ne
zice: „Nu e deci de mirare, dacă, trecând bucurăm că dşoara Văcărescu a reuşit să
Porţile de fier, călătorul, care se simţea străin atragă atenţiunea cercurilor culte din Paris
printre Sârbi, Unguri şi Bulgari, crede deodată şi din Franţa întreagă asupra poporului nostru.
că e între ai săi; nu e de mirare, dacă sub O. C. T.