Page 17 - 1909-02

Nrul 2, 1909. LUCEAFĂRUL 41

Dări de seamă.

Mi ha il Gaşpar, In vraja trecutului, schiţe. Edi­ arată ce uşor se poate cuceri sufletul ţăranilor ne-
tura librăriei Coloman Nemeş. Lugoj, 1908, 1 voi. 8°, îndreptăţiţi şi necăjiţi. E destul să vină un „domn
205 pp. Preţul: 2 cor. soţolist din Peşta", care să le vorbească despre
Ne bucurăm de câteori avem prilej să întrezărim dreptate, ca jumătate satul să-l creadă, să plătească
licăririle unui talent nou, care promite a îmbogăţi „taxele" şi să le trimită sus la Peşta, la „comitet"
modesta noastră mişcare literară E dl Gaşpar unul dela care, bineînţeles, nu le vine niciodată mântuirea.
dintre cei ce promite? Fără îndoială! Nu ştiu însă Şi Toma Albu, capul „soţoliştilor" din sat, moare
dacă va şi reuşi să îmbogăţească cu opere trainice în mizerie, întrebându-se pe patul morţii cu glas
literatura noastră. răguşit: Când o să fie dreptate?...
Volumul „în vraja trecutului" are câteva pagini, Şi tot el răspunde: Nici când!...
cari ne-au oprit. In câmpul buruenos şi plin de iarbă Acest Nici când e par’că un blestem al braţelor
romantică a volumului zăreşti ici-colea câte un mă- muncitoare, e par’că o osândă a oamenilor a căror
nunchiu de floricele cu colori vii, cari te fac să te soarte e munca — fără nădejde de răsplată dreaptă.
uiţi la ele. Când te-apropii, vezi însă că şi aceste Cu părere de rău trebue să spunem însă că şi in
sunt năpădite de burueni, ce se numesc greşeli de aceste schiţe bunişoare mişună greşelile de limbă şi
limbă şi de stil. de stil. Autorul mai e şi neîndemânatic în tratarea
Firea dlui Gaşpar e o fire romantică, visătoare, subiectelor. Sunt greşelile unui începător care — ni se
căreia îi plac subiectele prielnice imaginaţiunii. Mai pare — ne-ar putea da şi bucăţi mai bune.
e şi un bun Român, căruia, pe lângă satul în care s’a O. C. T.
născut, pe lângă viaţa patriarhală şi senină dela ţară, *
îi place vitejia neamului său. Acest sentiment răs- Ion Bârseanul: Dor pustiu. Istorisiri, Bucu­
boinic predomină chiar pe toate celelalte in acest reşti, „Minerva" 1908. Volumul dlui Bârseanu, al
volum, în care partea cea mai mare a schiţelor sunt treilea acesta, poartă nota marcantă a unui romantism
povestiri din răsboiu. Dela primele pagini vezi însă nebulos, pe alocurea bizar chiar. „Fata olăresii",
că autorul n’a văzut nicicând răsboaie. Iar fără de „lorgu Haliţki", „Frumoasa Hanum" şi „Mireasa le­
această condiţie trebue să ai puterea de imaginaţie bedei” sunt lucruri, cari se cetesc cu multă uşurinţă,
şi de intuiţie a unui Sadoveanu, de pildă, ca să reu­ dar cari îţi lasă toate o impresie de vis, un reflex al
şeşti a te apropia cât de cât de realitate. Necunoscând fantaziei autorului. Nu rămâi pe deplin lămurit asupra
realitatea, descrie cu predilecţie luptele de pe vremea patimei nebune a lui Andrişor, care plăteşte cu moartea
lui Ştefan cel mare. Fantazia e la largul ei, zugrăvind acest vis nebun din tinereţă, nici asupra ciudatei
vitejia acelor vremuri îndepărtate. Pe noi însă ne lasă purtări a lui lorgu Haliţki, care are totuş o mare pu­
reci patriotismul retoric şi eroismul de paradă din tere sugestivă în cântecul lui de vioară. „Mireasa le­
toate schiţele. Noi, cari cunoaştem firea omenească, bedei" e cea mai puternică în acest gen. Povestirea
ştim că n’a fost niciodată aşa cum şi-o închipue lui Neagul Vătămanul e de o desăvârşită putere su­
autorul. gestivă. De geaba spune, la sfârşitul povestirei, tâ­
Ne-au plăcut mai mult amintirile din copilărie, în nărul Sandu Roşu : „Brruh! Ei, moşule, eu nu cred
cari dl Gaşpar ne vorbeşte de „iubitul Banat", de „satul toate astea!", căci cetitorul, răpit de sugestie, a văzut
ascuns în dosul unei pădurice de băgrini, cu casele şi el lebeda plutind pe întinsul lacului, dupăcum o
şiruite bine, cu coperişele de muşchiu verde, scăldate văzuse Sandu însuş...
în năpraznica căldură a verii". Oamenii blânzi la fire, „Dor pustiu" şi „în oraşul fermecat" sunt bucăţi
cinstiţi şi pururea veseli înseninează atât sufletul au­ de transiţie înspre un gen mai realist, deşi stăpânite
torului cât şi al cetitorului. Aici la sate totul e curat şi aceste, în mod covârşitor, de romantism. Idila de
şi senin, nu ca la oraş, unde e o viaţă străină, coruptă dragoste alui Costea şi Ima se porneşte aşa de frumos,
şi mincinoasă. La sate nu sunt „Magdalene", cari stânjinindu-se însă la cea dintâi întâlnire, atât de gingaş
nefericesc familii cu frumuseţea lor făr’ de noroc, nu redată (pag. 16—17) când Costea, ridicând vălul de
sunt fiinţe josnice cari nu se sfiesc să-şi răsbune pe faţa Imei, o întreabă, în vreme ce aceasta se sbate
atât de crud egoismul lor jâcnit de soarte. Nici nu în braţele lui: „Crezi tu că e păcat?" Pe urmă firul
înţelegem de ce iartă autorul cu atâta uşurinţă pe povestirii se reslăţeşte şi abiâ la sfârşit revine în ca­
Magdalena sa imorală, când n’a iertat-o nici „firea". drele începutului, când Costea nu mai află decât pe­
Viaţa ţărănească şi copilăria autorului petrecută în reţii goi din casa unde sălăşluiâ odată dragostea lui
mijlocul acestei vieţi sunt zugrăvite cu multă duioşie. din tinereţe. (Un mic lapsus, în aceasta nuvelă, pag.
„Moş Dascălu" şi „Moş Ion Orbu" sunt oameni cari 38: „Şi ca să treacă vremea, mai cântă pe nas (preotul)
trăiesc în realitate, cu unele mici excepţiuni în descriere. câte un octoîh“[!]) „în oraşul fermecat" face mai
Viaţa descrisă în cele câteva schiţe e trăită, de aceea bună impresie, cetită în revistă. Ai vreme să întregeşti
e şi mult mai bine zugrăvită. Notele romantice sub­ singur, ceeace autorul indicase numai; cetită însă
iective conturbă şi aici frumuseţea realităţii. deodată, te face să resimţi lipsurile, căci autorul dă
Volumul se încheie cu o schiţă în care autorul ne aici singur contururile.