Page 5 - 1909-02

Nrul 2, 1909. LUCEAFĂRUL 29
atât de mult, încât cunoşteam toate ungherele. în dimineaţa răcoroasă negurile stăpâniau
Vedeam cele trei turnuri ale catedralei, to­ culmile, când am trecut pe lângă Valea Cer­
varăşii de şcoală, cari nu sămănau cu cei din bului. M’am gândit la tata-moş, la prietenii
Abrud, dascălii, cari mi se păreau mai în­ mei din Buciumani, şi m’a cuprins o părere
cruntaţi şi mai neîndurători ca al nostru. de rău. Drumul începeâ a se strâmtă şi cul­
Cu două zile ’nainte am mers la moşu mile îşi apropiau tot mai strâns cetinele.
să-mi iau adio. Pâlcuri de ceaţă pluteau deasupra brazilor
Bătrânul m’a săltat pe genunchi, a adus vin ca o uşoară pânză de păianjin. Alături, părăul
într’o sticlă mare şi mi-a povestit de vremea, se prăbuşâ cu huet de valuri răsfăţate.
când trecuse şi el prin şcolile Blajului. Şi tot în vârful Dealului-mare poposirăm.
a doua vorbă zicea câte ceva latineşte, spu­ Privii încă odată înspre munţii cari rămâ­
nând că o să înţeleg şi eu în curând această neau în urmă. Ei durmiau încă în pacea sfântă
limbă dulce, care e a strămoşilor noştri. a dimineţii, sub acoperemântul străveziu al
In curte mă aşteptau tovarăşii de joc. Prin­ negurilor.
seseră şi ei de veste că plec, şi ver.'au să Inainte-mi se deschideâ acum, tainică şi
mă vadă, pentru cea din urmă dată. necunoscută, — ţara.
Fetiţa cea cu ochii de văpaie află prilej Din ce mergeam, din ce culmile se înde­
să mă întrebe între patru ochi: părtau, se micşorau, pânâ-ce mă pomenii
— Şi când te duci? într’o câmpie mare-mare, de abia-i vedeai
— Poimâne. capătul.
— Şi nu-ţi pare rău? Acolo, unde se zăriâ ca un fel de deluşor,
— De ce să-mi pară rău? — întrebai cu eră râpa Murăşului.
oarecare mândrie. înainte de a ajunge la el, caii se opriră
— De noi! zise ea mai încet. dinaintea unei bârne de lemn.
— Nu... Ne-am dat jos. Vizitiul spuneâ, că trebue
O clipă mi se păru că buza din jos în­ să aşteptăm trenul. în vreme-ce tata mă lă-
cepe să-i tremure, apoi ridică din umeri şi-mi muriâ asupra şinelor, numai ce auzim un
spuse cu îndărătnicie: şuerat puternic. Şi iată -că se apropie ma­
Şi eu mă duc, la Sibiiu, şi eu mă duc... şina grozavă, pufuind şi vărsând foc, de gân-
La despărţire, tata-moş mi-a înodat în colţul diai că-i bălauru! din poveste. Caii se ridi­
năfrămii doi „husoşi" noui... cară în două picioare, încât trebui să prindă
In noaptea din urmă am durinit iepureşte. şi tata de hăţuri, iar eu stăm pierdut în faţa
Auziam desluşit paşii mamei, cum direticâ minunii, care trecea pe dinaintea ochilor
prin bucătărie, orânduindu-mi pachetele cu mei, zguduind pământul.
haine şi cu de ale mâncării. Când s’a sculat Spre sară, când am ajuns deasupra delu-
tata, am sărit şi eu, mam îmbrăcat în pripă şorului ce coboară spre Blaj, m’am ridicat
şi am sorbit cafeaua. să văd oraşul.
Mama se purtă încoace şi încolo, fără să Turnurile catedralei şi şcoalele scânteiau
ştie de ce să se mai apuce. în clipa din în măreţia asfinţitului.
urmă mai află un şal călduros, pe care mi-1 Inima începu să-mi svâcnească cu putere;
înfăşură în jurul gâtului, apoi îmi mai vârî uitasem acum tot ce rămâneâ în urmă.
prin buzunare câteva pogăci, cari nu încă­ în clipa aceea nu înţelegeam încă, ce va
puseră în pachete. să zică acest minunat apus de soare, nu
Pe urmă şi-a dus mâna la ochi, m’a luat ştiam că el într’aureşte cea mai frumoasă
în braţe, a vrut să-mi mai spună ceva, dar parte a vieţii mele: copilăria mea.
ti’a putut... Nu ştiam...
Al. Ciura.