Page 7 - 1909-02
P. 7

Nrul 2, 1909.              LUCEAFĂRUL                         31


                                      Adrian.
           „Nu  mai  e  de  stăpânit  şi  pace!...  Nu-1   că  e  mic,  are  timp  să  ’nveţe  şi  destul  s’o
         vezi?  De  ’nvăţat  nu  ’nvaţă,  de  noi  nu  vrea   cuminţi  când  o  da  de  greutăţile  vieţii!"  Dar
         să  mai  asculte  şi  toată  ziua  umblă  hoinar.   vezi  că  pomul  dacă  nu-1  îndreptezi  cât  e
         Cu  câtă  bucurie  l-am  crescut,  câte  lacrămi   crud,  când  o  face  coaja  şi  trunchiul  gros
         am  vărsat  când  eră  bolnav,  câtă  osteneală   de  geaba  vei  cătâ  să-i  îndrepţi  cocoaşa  ce-a
         mi-arn  dat  ca  să-l  văd  băiat  cuminte  şi  să   prins,  că  el  tot  înspre  pământ  îşi  va  plecă
          mă  pot  mândri  şi  eu  cu  el,  şi  astăzi  a  ajuns   vârful.
          la  nouăsprezece  ani,  abia  în  clasa  a  treia  de   Adrian  a  rămas  repetent  şi  în  liceu;  ba
         liceu.  N’a  fost  an  în  care  să  nu  rămâie  re­  mai  mult,  a  fost  dat  afară  din  şcoală,  de
         petent  ;  dela  doisprezece  ani  s’a  apucat  de   vre-o  trei  ori:  ba  pentru  lipsiri,  ba  pentru
         tutun,  pe  la  grădinile  de  varietăţi  se  duce  ’n   învăţătură.
         fiecare  seară,...  nu  ştiu  ce-o  să  mai  scoatem   Până  aci  nu  zisese  domnul  Costache  nimic;
         din  el!...  Iţi  seamănă  dumnitale  şi  pace.   abiâ  acum  însă  îşi  deschise  ochii  şi  văzu  că
         Doar’  cărţi  nu  l-am  simţit  să  joace;  asta  i-ar   Adrinică  s’a  făcut  un  găligan  lung  cât  postul
         mai lipsi...                      mare,  cu  ochii  mici  duşi  în  fundul  capului,
           —  Dar...                       cu  nasul  cât  un  coviltir;  o  mustaţă  pe  oală,
            -  Ce,  ce?  Nu  cumva  ai  vrea  să  ţi-1  aperi?   ce-i  intră  în  gură,  —  o  gură  largă  cu  buzele
         Nu!  în  faţa  mea  n’ai  pe  cine  să  aperi.  Stri­  subţiri;  —  o  bărbuţă  roşcată  îi  umbreâ  obra­
         catul stricaţilor, ăsta e Adrian al dumnitale.  zul;  fălcile  scoase  în  afară  îi  dau  capului
           —  Dar  lasă,  Froso,  nu  te  mai  inerva  atâta,   forma  unui  pentagon,  —  dupăcum  îi  spusese
         ce  păcatele,  aşa  trebue  să  fie  băieţii  la  vârsta   chiar  profesorul  de  geometrie,  când  n’a  ştiut
          lui.  Eu  când  eram  ca  el  învârtiam  mahalaua   odată  cum  se  află  suprafaţa  poligonului;  erâ
         ca  p’o  nimica;  nu  eră  fată  căreia  să  nu-i  fi   slab  şi  la  trup  şi  la  minte,  —  spinarea  cam
         făcut  ochi  dulci  barem  odată;  apoi  la  com­  adusă,  vorba  trăgănată  şi  mersul  legănat,—
         plect  cine  erâ  mai  bine  văzut  ca  mine,  îmi   fire bolnăvicioasă.
         plăcea lumea şi asta erâ...         Deşi  nu  avea  decât  nouăsprezece  ani,  totuş
             Grozăvenii,  lucru  mare!  Ar  trebui  cu   erâ  îmbătrânit  fără  vreme  din  pricina  nopţilor
         vorbele  astea  să  te  lauzi  în  faţa  lui  fiu-tău,   pierdute  ori  pe  la  şantan  ori,  mai  ales,  pe  la
         ca să audă isprăvile tale, fără pic de morală...  teatrul de „variete".
           —  De,  aşa  puteam  eu  pe  vremea  mea,  aşa   „Nu  ţi-am  spus  eu,  Costache,  să  te  duci
         făceam,  aşa  poate  el  pe  vremea  lui,  aşa  să   la  Dima  berarul  şi  să-i  spui  să  nu-1  mai
         facă.  Băieţii  să  nu-i  ţii  din  scurt  că-i  pierzi   primească  pe  la  el?  De  ce  o  laşi  baltă?...
         iute;  nu-1  mai  căţăii  toată  ziua,  nu-1  mai   Nu  vezi  că  apostroafele  noastre  şi  toate
         plictisi  cu  morala  ta  fără  pic  de  vlagă,  că   împotrivirile  şi  măsurile  ce  luăm  sunt  de
         tocmai  cu  acestea  îi  turburi  mai  mult  mintea   prisos?...  Mă  gândiam  că  de  i-om  încuiâ
         şi-o să-şi ia lumea ’n cap...     uşa  noaptea  o  să-I  fac  să  vie  mai  de  vreme
           —  Tu zici?...                  acasă.  Ţi-ai  găsit!...  Ştii  unde-a  dormit  azi-
           —  Vom  vedea  ce-o  ieşi  dacă  nu-1  vei  lăsă   noapte?...
         să  facă  cum  l-o  duce  pe  el  capul.  Cicăleşte-1   — ?...
         mereu."                             —  în  podul  grajdului!...  la  ascultă.  L-am
           Şi  oare  nu  avea  dreptate  Coana  Frosa  ca   tot  văzut  umblând  cu  unul  ras  la  mustăţi,
         să  se  supere?  Când  erâ  Adrian  mititel,  cine-1   un  actoraş  d’ăia  şeaişpce  Ia  un  fişic,  care
         răsfăţâ  mai  mult  şi-i  scotea  corniţe?  Când   joacă  la  Dima;  ăla  să  ştii  că-i  suceşte  capul
         înjură  ca  un  vizitiu,  cine  făcea  haz  şi-l  în­  tocmai  acum  când  mai  sunt  trei-patru  săp­
         tărită  mai  mult  dacă  nu  Costache?  Când   tămâni  până  la  sfârşitul  anului;  nu  s’ar  puteâ
         umblă  hai-hui  pe  maidane  şi  rămânea  re­  când  1-ăi  întâlni  să-i  aplici  vre-o  câteva,  ştii
         petent  în  şcoalele  primare,  cine  zicea:  ,,Lasă  colea electorale, ca să-i placă şi lui şi să-I
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12