Page 12 - 1909-03

LUCEAFĂRUL Nrul 3, 190S.
Pustiuri nesfârşite şi sărace, In viitoare ’mpărăţii nebune
întinderi rodnice şi voi prăpăstii, Şi ’n vieţi fără sfârşit şi fără moarte, —
Munţi falnici şi voi vânturi călătoare, 'Nălţaţi cântări adânci, cuminţi, de slavă,
Tu aier slab şi totuş plin de sevă, Fierbinte rugi şi pământene glasuri
Voi frunze şi tu iarbă din poiene, Pe-altarul cărui veacuri se jertfiră
Voi fiarele desişului din codrii, Şi-a cărui legi le preamăreau Brahmanii:
Voi oameni ce muriţi şi totuş credeţi Cerescului şi vecinicului Soare!
D. Marcu.

Cântec vechiu...

O, ea nu-i atât de castă cum o crezi, poete, tu,
Nici atâta de frumoasă adorata nu e, nul...
Când vorbeşti de cehii dânsei sufletul întreg îţi arde:
Ochi ca ea? Nu, n'are nimeni... nu-i aşa că n’are, barde?
Mâini mai albe şi mai blânde nicăirea n’ai găsit,
Mlădierea ei n’o are nici Elena cea din mit...
Nu-i aşa că glasul dânsei e mai cald şi e mai lin
Decât murmurul pădurei şi-al isvoarelor suspin?
Ai voî să-i faci din stele un colan strălucitor
Ca să cumperi fericirea unei clipe de amor...
Te iubeşte mult... La tine veşnic gândurile-i vin...
Ce frumoasă e când plânge şi cum râde de senin!
Nimeni nu-i iubit ca tine de-o minune mai cerească,
Nimeni n’a iubit ca tine... (Nici n’aveâ ce să iubească!)
Fruntea ei de se ’ntristează numai tu eşti vinovat:
Nu cumva ai supărat-o? l-a trecut? Te-o fi iertat?!
Amintirea ei te doare când o ştii că ţi-e departe:
Dar când treci cu ea alături de ce taci şi stai deoparte?
Uă mustraţi... vorbiţi de alţii, parcă n’aţi fi numai voi,
Când aveţi atât de multe să vă spuneţi amândoi!...
O, să nu regreţi, poete, c’ai uitat cumva să-i spui
Că mai dragă decât ţie nu e dânsa nimănui...
Căci ea nu-i atât de castă cum o crezi, poete, tu,
Nici nu te iubeşte-atâta cât vei fi iubind-o, nu!...
De ce vrei numai cu stele în colan strălucitor
Să-ţi răscumperi fericirea unei clipe de amor?
Lasă stelele pe ceruri şi statuiele ’n altare,
Nu chiemâ din morţi pe Cresus; preţul tău va fi mai mare:
Fericirea fa de-acuma nu colanul azuriu, —
Salba lacrămilor tale va plăti-o mai târziu!...
Victor Eftimiu.