Page 13 - 1909-03

Nrul 3, 1909. LUCEAFĂRUL 61

Poeme în proză.

facere de frunză e un popas în înălţarea
Floarea soarelui... cătră lumină, iar mijlocul verde se ridică
în fundul grădinei noastre creşteau, pe vre­ printre ele, ca pe nişte tronuri puse unul
mea copilăriei mele, rânduri frumoase de peste altul, pregătite ca de pe ele să se
floarea soarelui. Pe atunci par’că plouă poată privi soarele.
mai la vreme şi grădina noastră eră îngrijită Tocmai sus de tot, în vârf, când floarea
cum trebue, căci trăiau părinţii şi noi feciorii soarelui va fi crescut deasupra tururor celor­
nu ne desprinsesem încă de pe lângă casă. lalte semănături din grădină, de mai să se
Primăvara, ne duceam în fundul grădinei, ieie la întrecere cu copacii, văzându-se
ca să vedem dac’a răsărit floarea soarelui.
N’o semănâ nimeni, căci cădeau destule
seminţe de cu toamnă, pentruca să nu se
mai poarte şi această grijă.
De departe vedeam cum floarea soarelui
pueziâ în şiruri verzui şi-şi clătină primele
frunze cărnoase şi grele, deasupra pământului
jilav încă de mustul omătului.
începutul acesta de vegetaţiune eră ca o
prevestire de belşug şi sănătate pentru casa
noastră, iar noi, copiii, par’că ne şi vedeam
cu roatele de seminţe, abiâ ducându-le sub­
suori...
în rândurile acelea fragezi de floarea soa­
relui intră apoi cineva cu sapa, de răriâ Vedere din România: Pe malul Jiului.
firele şi le muşuroiâ.
Mie-mi eră însă milă de tulpinele tăiate ajunsă în lumină, se opreşte legănată de zefir
şi întrebam atunci pe tata: şi-şi face găteală de nuntă, ca să se lege cu
„De ce nu le laşi pe toate să crească? soarele.
— Pentrucăşi Dumnezeu răreşte pe oameni Floarea soarelui îşi rotunjeşte faţa îngân­
cu coasa morţii, pentruca cei rămaşi să tră­ durată şi se îmbrobodeşte în beteală de aur,
iască mai în voie..." cercând să urmărească cu privirile pe soarele
E drept că după câteva zile, când ne du­ cel veşnic...
ceam în fundul grădinei, găsiam floarea soa­ Brazdele noastre împodobite de floarea
relui mai săltată şi cu frunzele mai verzi. soarelui au ajuns adevărate aleie de miere,
Sub firele alese şi clătinate de boare se ve­ în căldura verei, zimziesc albinele venite dela
deau, ofilite, suratele lor cele tăiate la săpat, prisacă şi ajută amorul florilor, pentruca să
căzute în neregulă peste muşuroaie, unele fure dulceaţă pentru oameni.
ascunse chiar mai de tot sub ţărînă. în pragul toamnei, biata floarea soarelui,
„Ce triste şi palide sunt firele moarte! îmbătrânită şi amăgită, îşi frânge mijlocul
— Din moartea unora înfloreşte viaţa şi strâns, încercându-se tot să se mai întoarcă
bucuria altora..." după soare, până când se usucă cu totul şi
Cu cât treceau zilele şi se măriâ căldura, atunci încremeneşte ca frântă, pleacă ochii
cu atât creşteâ şi floarea soarelui. Rândurile în pământ şi plânge zadarnic petale galbene.
de frunze se încălicau unele după altele, ca Din lacrimile ei se coc roade scumpe.
nişte talere întinse, pe când vrejul din mijloc Când toamna e târzie, floarea soarelui, care
se asvârleâ în sus sprinten şi fraged, des- a obosit urmărind soarele, stă acum înfiptă
nodând din vârf foi proaspete. Fiecare des­ şi moartă, bănănăind discurile de seminţe,