Page 15 - 1909-03

Nrul 3, 1900. LUCEAFĂRUL 63
Pagini străine.

Edgar Allan Poe (1809—1909)./ 7/
Edgar Allan Poe (cit. P5) s’a născut la 19 Ianuarie 1809 în
Boston. Rămas orfan de copil, a fost adoptat de negustorul Allan,
care i-a făcut educaţia în Anglia şi în Richmond (Virginia), unde
s’a distins prin alese însuşiri intelectuale. Fără învoirea tatălui
său adoptiv face o călătorie prin Europa, cu gând să lupte în armata
grecească împotriva Turcilor. întors acasă, la 1827, află că maică-sa
adoptivă, care-1 iubise atât de mult, a murit. Se hotăreşte să intre
într’o academie militară, de unde a fost dat afară din cauza insu­
bordonării. Tatăl său adoptiv se însoară cu o femeie tânără,
care-i dărui mai mulţi copii. în urma unor conflicte cu Allan, acesta
îl desmoşteni şi astfel îl sili să-şi câştige singur pâinea de toate
zilele cu scrisul. Activitatea literară şi-a început-o la vârsta de
14 ani, când într’o poezie cântă pe frumoasa Elenă. La vârsta
de 18 ani publică primul volum de poezii „Tamerlane şi alte ver-
suri“ (1827). După doi ani urmă al doilea volum, „Al Araaf, Ta­
merlane şi poeme mai mici", cari erau scrise sub influenţa lui Moore şi Byron. La intervenirea prietenilor
săi ajunse redactor la o foaie literară în Richmond. Se însoară cu vară-sa şi câţiva ani lucrează cu sârguinţă,
scriind nuvele şi critici. Aceşti ani sunt cei mai senini din viaţa lui. Cu gândul să câştige mai mult se duce
Ia New-York, unde însă avu parte de o soarte tot mai grea. Nevastă-sa se înbolnăveşte şi, după lungi suferinţe,
moare de tuberculoză la 1847. Fiind silit să scrie critici, îşi făcu o mulţime de duşmani, cari i-au amărît toată
viaţa. Dela o vreme, ca să poată munci, începu să bea, şi acest viţiu îl duse în mormânt. La 7 Octomvrie
1849 moare într’un spital din Baltimore. — Dintre volumele lui mai amintim „Povestiri fantastice" (1840),
„Proză romantică" (1843), „Corbul şi alte poeme" (1845), „Eureka, poem în proză" (1848). Acest din urmă
volum cuprinde cea mai însemnată lucrare a lui.
Geniul lui Poe a fost recunoscut în toată strălucirea lui, abia după moartea sa, când au apărut mai
multe ediţii ale operilor sale. Astăzi e socotit ca unul dintre cei mai mari scriitori ai Americei. Creaţiunea
lui artistică este rezultatul unei stări sufleteşti excepţionale. în sufletul lui se luptă instinctele distrugătoare
ale crimei, ale nebuniei şi ale pornirilor urîte împotriva raţiunei normale şi a orânduelii. Lupta dintre bine şi
rău a dat naştere aproape la toate scrierile lui. Cele mai îndrăzneţe fantazii, cele mai curioase paradoxe, cele
mai mari orgii ale anarchiei intelectuale şi cele mai perverse stări sufleteşti îşi găsesc o espresie artistică in
Poe. Esteticianii îl socotesc ca pe unul dintre cei mai mari reprezentanţi ai artei romantice. Felini lui de a
scrie se poate vedeâ din nuvela de mai jos, care e una dintre cele mai caracteristice.
niciodată, nu mă jignise niciodată nici măcar
Inimă trădătoare. cu o vorbă. Nu rn’au ispitit nici banii Jui,
E adevărat! Eram nervos, îngrozitor de dar cred că ochiul lui mă întărâtă. Da.
nervos în vremea aceea şi mai sunt şi acum; asta trebue să fi fost! Un ochiţi îi semăna
dar de ce-aş fi nebun? Boala îmi ascuţise anume cu ochiul de uliu, eră de culoare al­
simţurile, dar nu mi le nimicise şi nici nu băstrie spălăcită, cu o pieliţă pe deasupra.
mi le tocise. Mai ales auzul, mi se făcuse De câteori mă priviâ cu acest ochiu, par’că
extraordinar de excitabil şi fin. Auziarn tot simţiam cum îmi înghiaţă sângele în vine; şi
ce se petrece în cer şi pe pământ; uneori astfel în sufletul meu s’a înrădăcinat, încetul
chiar şi lucruri cari se petreceau în iad. Cum cu încetul, hotărîrea de a omorî pe acest
aş putea să fiu, aşadară, nebun? Ascultaţi bătrân numai şi numai ca să scap, pentru
numai cât de cuminte şi de liniştit voi şti totdeauna, de ochiul acela.
să vă povestesc întreg cursul întâmplării. Iată pentru ce sunt socotit acum drept
Nu pot să spun, la dreptul, când mi-a ră­ nebun ! Nebunii, însă, lucrează fără premedi­
sărit gândul acela în minte pentru întiaş- tare, — şi să mă fi văzut pe mine! Cât de
dată, dar îndată ce mi-a venit, m’a urmărit sistematic am procedat, cu câtă pre-
ziua şi noaptea. Nu aveam nici un scop mai cauţiune, cu câtă cumpăneală şi prefăcătorie
lămurit. Nu m’a îndemnat nici ura, căci îl mi-am săvârşit planul! Niciodată nu fusesem
iubiam pe bătrânul acela. Nu mă atinsese mai prietenos cu bătrânul ca în cursul săp­