Page 17 - 1909-03

Nrul 3, 1909. LUCEAFĂRUL 65
prezenţa mea în odaia lui, deşi nu vedea In vremea aceasta bătăile infernale ale ini­
nimic, deşi nu auziâ nimic. mii se accelerau tot mai mult. Clipă de clipă
Dupăce aşteptasem cu multă răbdare vreme deveniau mai repezi şi mai zgomotoase.
mai îndelungată, fără să fi auzit că se culcă Groaza bătrânului se vede că ajunsese la
din nou, mă hotărîi să deschid iar felinarul culme. Am zis că clipă de clipă bătăile ini­
puţintel de tot. O făcui cu cea mai mare bă­ mii lui deveneau tot mai zgomotoase! Mă
gare de seamă. E cu neputinţă să-ţi închipui ve-ţi înţelege oare? Am mai spus că sunt
măcar cât de încet şi de fără zgomot l-am nervos şi o simt'într’adevăr. Acum, în adân­
deschis, până când, în sfârşit, o singură rază cul nopţii, în această linişte îngrozitoare de
subţire, ca un fir de păianjen, se strecură moarte ce stăpânea casa asta veche,
prin crepătură zgomotul acela
şi căzîi pe ciudat mă um­
ochiul de uliu. plu de-o spai­
Ochiul acesta mă care n’o
erâ deschis,larg mai puteam
deschis, şi cum stăpâni. Numai
îl zării, mă cu­ câtevaclipe am
prinse furia. îl mai putut să
vedeam foarte rămân nemiş­
bine, — un al­ cat. Bătăile,
bastru spălăcit, însă, deveniau
cu un văl scâr­ mai tari şi tot
bos pe dea­ mai tari, încât
supra, atât de credeam către-
sinistru încât buesă-i spargă
m’atn înfiorat inima. Şi-acu-
până’n măduva ma m’a cuprins
oaselor. Din o groază nouă:
faţa şi făptura vre-un vecin
bătrânului ar putea să
n’am mai zărit auză şi el zgo­
însă nimic motul acesta!
afară de ochiu, Asta puse sfâr­
căci instinctiv, şit la toate.
îndreptasem Tâmplă de biserică (Caracal) de dl arhitect Clavel. Ceasul bătrâ­
raza de lumină nului sunase!
chiar asupra punctului blăstemat. Cu un ţipăt am deschis felinarul şi am
Am mai spus că pretinsa mea nebunie nu năvălit în odaie. — O singură dată, numai
erâ decât o ascuţire a simţurilor. Aşa acum o singură dată mai gemu. într’o clipă îl tră-
ajunse în urechile mele un zgomot potolit şi sesem pe duşumea şi-l acoperii cu pernele
înăbuşit dar repede, ca bătăile unui ceasornic grele. Apoi zâmbii mulţumit că reuşisem să
învălit cu vată. Cunoşteam şi zgomotul acesta. săvârşesc fapta. Inima, însă, îi mai bătu câ­
Erau bătăile inimii bătrânului. Şi ele îmi teva clipe. Dar de asta nu-mi mai păsa; prin
aprinseră şi mai mult furia, tot cum bătăile perete nu mai putea pătrunde şi, în sfârşit,
de tobă aţâţă curajul soldaţilor. încetă. Bătrânul erâ mort. Am dat pernele
M’am stăpânit însă şi acum şi am rămas la o parte şi am examinat trupul. Nu mai
nemişcat. Abia îndrăzniam să respir şi ţineam erâ nici o îndoială erâ mort, mort par’că
felinarul strâns în mână fără să-I clătin măcar. nici n’ar fi trăit vreodată. Am pus mâna
Am încercat să văz cu câtă siguranţă pu­ pe inima lui, ţinând-o câteva clipe nemişcată.
team să tin raza de lumină asupra ochiului. Nu se mai rniscâ nimic. Erâ irevocabil mort.