Page 18 - 1909-03

66 LUCEAFĂRUL Nrnl 3, U)09.
Ochiul lui nu putea să mă mai chinuie! odată. Capul mă durea şi urechile îmi vâjâiau;
Cei cari mă vor consideră şi acum nebun, ei, însă, şedeau nemişcaţi şi povestiau înainte.
vor părăsi acest gând îndatăce le voi po­ Vâjâitul deveniâ mai tare ţinea într’una;
vesti ce măsuri binechibzuite am luat ca să eră tot mai lămurit. Ca să scap de impresia
ascund trupul. Noaptea eră spre sfârşite şi aceasta îngrozitoare, am început să intru şi eu
eu lucram în grabă şi tăcând. mai cu dinadinsul în vorbă. Zgomotul vâjâitor
Am smuls trei scânduri din duşumea şi ţinea însă într’una şi, în cele din urmă, mă
am ascuns totul dedesupt. Pe urmă am aşezat convinsei că nu-şi avea locul în urechile mele!
la loc scândurile cu atâta măestrie şi exac­ Fără îndoială trebue să fi îngălbenit rău
titate, încât nici un ochiu omenesc — nici de tot; — vorbiam, însă, şi mai mult şi cu
chiar ochiul lui — n’ar fi fost în stare glas şi mai înalt. în aceeaş măsură creştea,
să descopere cea mai mică schimbare. De însă, şi zgomotul... Ce era să mă fac? Eră
spălat nu eră nimic — nicăiri vre-o pată — un zgomot potolit, înăbuşit şi repede ase­
nici cea mai mică urmă de sânge. Fusesem muitor bătăilor unui ceasornic învălit în vată.
doară atât de prevăzător! Răsuflarea mi se opri şi agenţii încă tot
Când am sfârşit cu aceste măsuri, erau nu-! auziseră! Am început să vorbesc şi mai
orele patru, dar tot întunerec. Chiar în clipa repede, şi mai tare, — dar şi zgomotul creştea
în care bătu ceasornicul, cineva bătu la poartă. mereu! M’am ridicat în picioare discutând
Nepăsător m’ani dus să deschid. Repet: ne­ despre lucruri de nimic cu glas înalt şi ges­
păsător, căci de ce putea să-mi tnai fie teamă? turi vii. înzadar! zgomotul se întăriâ şi el.
Intrară trei bărbaţi şi mi se recomandară, De ce nu plecau odată?! Caşicum agenţii
politicos, drept agenţi ai poliţiei. Unul dintre mi-ar fi aţâţat prin observaţiile lor mânia,
vecinii mei auzise noaptea un ţipăt şi ţipătul începui să măsor odaia cu paşi grei, apă­
îi trezise bănuiala că poate s’a săvârşit vre-o saţi! Totul eră înzadar! Zgcmotul creştea
crimă. încunoştinţase poliţia şi agenţii ve­ mereu. Dumnezeule, ce puteam să fac? Spu­
niseră să ancheteze la faţa locului. megam de mânie, — înjuram şi ţipam. Am
Am zâmbit — de ce putea să-mi mai fie apucat apoi scaunul pe care şezusem şi în­
teamă? şi i-am rugat să intre. în ce pri­ cepui să frec cu el duşumeaua, dar zgomotul
veşte ţipătul, le-am spus că-1 scosesem eu creştea mereu, deveniâ tot mai mare, tot mai
însu-mi în vis; iar cât despre bătrân, le-am puternic, stăpânind toate. Creştea mereu-
spus că a plecat Ia ţară. Mi-am călăuzit rnereu şi tot creştea! Şi agenţii povestiau
mosafirii prin casa întreagă, rugându-i să fără grije şi zâmbeau. Eră oare cu putinţă să
cerceteze pretutindeni şi toate cu cea mai nu-1 audă şi ei? Dumnezeule, nu! nu!
mare băgare de seamă. La urmă i-am dus îl auziau şi ei! — îşi dădeau seama de rostul
în odaia bătrânului şi le-am arătat că toată lui! — Ştiau ce înseamnă! îşi băteau numai
averea Iui eră la loc şi neatinsă. Sentimentul joc de groaza mea! Aceste erau atunci
de siguranţă aproape mă îmbăta, încât am gândurile mele şi asta o cred şi azi. Orice
adus scaune şi i-am silit să se odihnească. altă purtare ar fi fost mângâiere în faţa
Ca culme a siguranţei mele am pus şi pentru acestui chin sufletesc; orice aş fi îndurat
mine un scaun — chiar pe locul unde zăcea mai uşor decât batjocura aceasta! Zâmbetele
ascunsă victima mea. aceste făţarnice nu le mai puteam suferi!
Poliţiştii erau satisfăcuţi. Purtarea mea îi Mi se părea că ar fi trebuit să mor dacă
convinsese şi eu mă simţiam de-asemenea nu strigam. — Iar acum ascultaţi! mai
foarte bine. Agenţii se aşezaseră şi, în vreme tare, tot mai tare şi mai tare!
ce eu răspundeam vesel la întrebările lor, ei „Mişeilor! — am izbucnit nu vă mai
povestiau în treacăt şi despre alte lucruri. prefaceţi! Mărturisesc crima! — Scoateţi
Dar nu trecu mult timp şi am început să scândurile — aici, aici! — sunt bătăile în­
simţesc cum îngălbinesc. Doriam să se ducă grozitoare ale inimii 1 ui!“