Page 20 - 1909-03
P. 20
68 UJCEAFlRUL Nrul 3, 1909.
Dări de seamă.
Al. Cazaban: Chipuri şi suflete, Edit. Inst. Mi- când găseşte pe Jenică, băiatul soră-si pe care-1 cre
nerva. Bucureşti, 1908. Preţul: lei 1'50. scuse, că îngrijeşte de un căţel lăpădat, găsit lângă
Departe de oraş (nuvele), „Biblioteca pentru un gard părăsit, se înfurie, şi izbucneşte:
toţi“, Nr. 254. Preţul: 30 bani. — „Na, mai joacă-te acu!
Dl Al. Cazaban e unul dintre scriitorii tineri, al Şi sub ochii înspăimântaţi ai copilului, întinzând
cărui talent de povestitor a reuşit să se impună în mâna, înfăşcă de jos cu repezeala uliului — stâr-
literatura noastră mai nouă. Unii critici văd în el „un pitura pe care o ridică în sus şi o izbi apoi cu putere
scriitor de rasă“, unii, cu oarecare exagerare prie- de pământ.
tineaseă, s’au grăbit să descopere în povestirile sale Jertfitul rămase întins fără să se mai bată... Numai
o „originalitate genială", iar alţii, de rea credinţă şi cele două picioruşe din faţă se zgârciră la piept, ca
orbiţi de duşmănie, nu s’au sfiit a batjocori literatura şi când ar fi vrut să ceară îndurare"...
dlui Cazaban, numindu-o „literatură de vorbe deşarte Vânătorul din „Blana răzbunătoare" apucă pe un
şi de fleacuri vânătoreşti". iepure de jumătate mort cu amândouă manile de gât
Noi ne vom încercă să spunem o judecată obiec şi simte o mulţumire de jivină, când degetele-i în
tivă şi dreaptă despre acest nou talent, dela care gheţate se înfig în blana sub care tremură fierbinte
aşteptăm mai mult în viitor. Cetind volumele d-lui carnea pradei sale. „Intr’o desnădăjduită apărare, ie
Cazaban, mărturisim că i-am admirat talentul de po purele, căruia ii venise o spumă trandafirie la gură,
vestitor, dar nu ne-am putut încălzi de sufletul lui. dădu din labe cu aşa putere, încât zgăriă adânc, până
Acesta prin răceala şi sălbătăcia lui ne-a respins. Şi la însângerare, mâna sugrumătorului... Flăcăul scrâşni
suntem siguri că cetitorul obişnuit al „literaturii fru de durere, şi înfuriat peste măsură, prinse vânatul de
moase" va găsi în volumele d-lui Cazaban câteva po picioarele dindărăt, îl făcu roată pe sus şi îl trânti
vestiri cari îi vor plăcea, cele mai multe însă îl vor apoi de trunchiul unui arbore"... Tot aşa face şi vâ
face s’arunce cu desgust volumele din mână. Şi credem nătorul din „O spaimă", care cu o „enervare sălbatică"
că autorul nici nu doreşte să se întâmple altfel. strânge în palmă corpul şubred al unei bufniţe, până
Dl Cazaban ne descrie partea cea mai crudă a firii îi pârăie oasele şi până peste apele ochilor ei se
omeneşti, partea de fiară sălbatică a omului. Am putea aşterne o spumă de sânge.
zice că în opera d-lui Cazaban trăesc instinctele ata Oamenii d-lui Cazaban, dacă nu sunt brutali până
vice ale omului. Sufletele d-lui Cazaban sunt de-o la sălbătăcie sunt răi, viţioşi sau nenorociţi. Câteva
cruzime şi brutalitate înfiorătoare. exemple. Funcţionarii dintEun minister oarecare („Cine
Revizorul Scarlatti îşi manifestă dragostea de moşteneşte"), când intră şeful de birou bolnav,
neam izbind cu pumnii în ceafa lopătarilor ruşi. Pur îl privesc tăcuţi, cu un zimbet uşor de scârbă în
tarea lui faţă de pescarii lipoveni din Dobrogea, pe colţul buzelor, şi subşeful, care aspiră la înaintare,
cari e gata să-i împuşte fără nici o mustrare de îi şopteşte tovarăşului său de masă: „Cu ce am pă
conştiinţă, ne aduce aminte mai curând de Africa, cătuit noi, ca să stăm în birou cu toţi muribunzii."
decât de România. Jandarmii rurali („Braţul stăpâ- Când vine statul şi-i dărâmă „Moara lui Sintionoff",
nitor") fac sânge pe-un crâşmar ţăran, fiindcă nu le-a ca să înalţe monumentul falnic întru amintirea alipirei
dat de beut fără plată. Arendaşul Cocorăscu ve- Dobrogei de România, „şi ruşii şi bulgarii şi turcii şi
ghiază nopţi dearândul ca să vâneze vre-un tâlhar, românii alergară cu toţii (la faţa locului) ca să se bu
care s’ar încumetă să-i fure peşti din baltă. Când e cure de păţania morarului Ivan Simionoff." — Dănîlă
întrebat: din „Fără boi" se face beţiv fiindcă şi-a pierdut boii,
Şi ai trage cu puşca în om? iar când îi găseşte îi duce la iarmaroc, ca să-şi poată
Răspunde: cumpără rachiu dela crâşmarul lipovan din sat, care
- Trag... nu-i mai dădeâ pe datorie. Andreiu Cucu — puş
— Pentru un peşte? caşul satului — („O veste de Crăciun") fură din parcul
Pentru... curţii boiereşti nişte brazi şi-i duce la oraş să-i vândă
Toma Puşcaşul („O licărire") ridică puşca asu boierilor pentru pomul de Crăciun, ca să poată gustă
pra paznicului boieresc, care i-a împuşcat cânele. — şi băieţii lui „o lecuţă di untură di sărbători." La ’ntors
L eo n i d a şi T u d o r („La pândă") se încaieră şi vreau acasă, bea toţi banii prin crâşme, rătăceşte drumul.
să se omoare pentru un sitar şi fiindcă Tudor i-a luat In ziua de Crăciun vătăşelul satului vesteşte pe ne
locul de pândă al lui Leonida. — D-şoara Dora, fata vasta, rămasă în cea mai neagră mizerie, că pe An
bogatului moşier Prigoreanu, în democratismul ei săl dreiu Cucu „l-o mâncat hiarele."
batic şi scârbos, găseşte „o plăcere pătimaşă" să răs Exemplele s’ar putea înmulţi fiindcă dl Cazaban nu
colească aşternuturile ţiganilor din bordee şi să se are nici o singură povestire în care să nu fie vre-o
aplece peste duhoarea ce se ridică din burfele necu brutalitate sau răutate.
rate. îi place chiar să chinuiască pe aceşti bieţi ne Nu e deci de mirare, dacă cetitorii nu vor fi în
norociţi, înfigându-şi degetele ascuţite în pârul lor des, cântaţi de subiectele povestite cu înăestrie de autor.
negru şi unsuros. — Coana Mari ţa („Suflet de copil") Credem chiar că intenţiunea scriitorului a fost să ne
