Page 22 - 1909-03

70 LUCEAFĂRUL Nrul 3, 1909.
deasupra cărora străjuiâ „fotografia dlui Gheorghe Aceasta singură clipă luminoasă dete o întorsătură
Ciomârtan, cu mustaţa foarte răsucită şi cu părechea cu totul nouă vieţei de până acum... Noaptea târziu,
de mănuşi, pe cari de atunci dela nuntă, o singură în lumina candelei, privind înspre fetiţa ei, îşi amintiâ
dată în viaţă a purtat-o, şi cucoana Polixenia, cu de viaţa ei, de icoana ce o văzuse în goana trenului,
singura-i rochie albă, frumoasă şi gătită, cum n’a şi începu să plângă.
mai fost niciodată de atunci în zilele multe Viaţa, pe care n’o cunoscuse până acum, se întindeâ
şi grele". înainte-i mult mai luminoasă ca până acum. Iată o singură
Visul cel dintâi se distramă: o logodnă de scurtă clipă luminoasă cum a schimbat o viaţă de monotonie!
durată. Dşoara îşi dă însă seama, că nenorocirea nu „Codrul", cu reminiscenţe din nuvelistul rus Koro-
eră din cale afară gravă: un străin venise, trecuse lenko, schiţează foarte discret gelozia pădurarului
repede pe lângă ea, ş’atât... Vin apoi reproşurile Voinea şi dragostea cuconului Enache pentru ne­
părinţilor şi, în curând, ca o salvare, a doua vasta aceluia. Nu pot să nu citez, drept încheiere,
logodnă, care se încheie cu căsătorie. Se încep măcar un pasaj din această nuvelă:
zilele căsniciei, fericite la început, apoi din ce în ce „în marginea desişurilor negre, Măriuca păreâ mai
mai monotone. O permutare pe linia laşi Văslui înaltă, mai subţire şi mai albă, şi cum şedea câte­
aduce o nouă licărire, cu nădejdea de a schimbă aerul, odată neclintită, pe gânduri, când umbrele înserării
având, poate, să le meargă mai bine acolo: „poate pe cresc, păreâ o fiinţă, care nu-i din lumea aceasta, —
acele meleaguri norocul face drumuri mai dese!" din taina singurătăţii închegată şi din aburii codrului.
Şi iarăş se începe monotonia traiului obişnuit. Şi şoaptele frunzelor păreau în adevăr tremurarea
Dar intr’o zi, cum priviâ aşa la trenurile ce sburau unui suflet: creşteau din arbor în arbor, din ramură
pe dinainte-i, tânera doamnă avu fiorul unei săgeţi în ramură, scădeau, se depărtau, spuneau ceva ne­
prin inimă. Văzu două capete zimbitoare, două obra- înţeles, ceva foarte vechiu par’că şi foarte trist. Şi
zuri albe, cari străluciau de fericire. Tinerii îşi zâm­ când tăceau bolţile nesfârşite, par’câ şi sufletul din
biră, apoi se retraseră iarăş în vagon şi trenul porni mine tăceâ, sta neclintit, aşteptând; n’aveam bucurie,
departe, cine ştie unde, poate acolo, unde se trăieşte n’aveam durere, intram par’că în nesfârşita fire,
altă viaţă... în marea bogăţiei pământului..." A. C.

C r o n i c ă .
Artă naţională. Am amintit in cronica numărului 1 a mai alege subiecte istorice eră o „naivitate" şi a
despre influenţa artei ţărăneşti asupra artei noastre mai cântă faptele unei dinastii (cum a făcut-o W. cu
culte. Una dintre lucrările cele mai originale şi mai dinastia Hohenzollcrnilor) eră culmea servilismului.
reuşite, create sub influenţa de renaştere a mo­ Naturalismul cerea tocmai contrarul: stilul vieţei zil­
tivelor ţărăneşti, e catapiteasma pentru biserica din nice, subiecte din cele mai decăzute taverne, chiar şi
Caracal (România), făcută de dl arhitect Clavel, care nesocotirea, câteodată chiar bruscarea revoluţionară
e recunoscut de cel mai bun decorator în România. a claselor stăpânitoare. Pe lângă tot spiritul timpului
D-sa, păstrând tradiţiile bisericii ortodoxe, călăuzit de duşmănos, W. şi-a creat mulţi aderenţi, cari au dus
principiile constructive ce se găsesc în vechile bise­ luptă înverşunată cu naturaliştii. Ceea-ce a putut să
ricuţe de lemn, a reuşit să întroducă în decoraţie ele­ orbească pe aderenţii lui W. ca să-l proclame de al
mente noi din crestăturile ţărăneşti şi, astfel, să creeze doilea Schiller, au fost calităţile stilului lui şi ale ru­
o operă originală şi frumoasă care, desigur, nu va ră- tinei sale scenice. Pe lângă asta însă a fost since­
mâneâ cea dintâiu în această direcţie. ritatea sentimentelor, de care a fost condus: W. a
* cântat din convingere trecutul casei de Hohenzollern
Wildenbruch. La 15 Ianuarie n. a murit în Berlin în multele sale drame istorice şi iubirea sa de patrie
romancierul şi scriitorul dramatic Ernst de Wilden­ a fost una din cele mai desinteresate. Trupa treatrală
bruch. Istoria literaturei dramatice germane, atât condusă de Ducele George H. de Meiningen a câştigat
de slab reprezentată în timpul din urmă, pierde în învingeri strălucite cu unele din dramele lui W., în-
el o figură interesantă. Interesantă din mai multe scenându-le cu o pompă şi o exactitate istorică, care
puncte de vedere. Studiind personalitatea literară a lui a rămas clasică la trupa din Meiningen.
W. ne putem face o idee despre starea teatrului ger­ Pe lângă toate astea piesele lui W. n u vor însemna
man actual, căci în jurul pieselor autorului acestuia mult în istoria teatrului german, fiind lipsite de greu­
s’au dat unele lupte caracteristice pentru spiritul vre- tatea gândirii, caracteristică la teatrul lui Schiller,
milor moderne. W. a fost un dramaturg plin de patos. spre pildă.
Dramele sale sunt scrise cu un avânt tineresc, înflă­ W. a făcut parte din familia Hohenzollemilor. S’a
cărate de iubire de patrie şi de neam, caracterele născut în Siria, la Beirut (1845), a făcut călătorii cu
descrise sunt înrudite cu ale tragediilor lui Schiller. tatăl său, consul german, prin Atena, Constantinopol,
Chiar nota aceasta a dramelor lui W. a stârnit fur­ Berlin, a luat parte ia războiul din 1866 şi la cel din
tunile literare. In Germania domnea naturalismul. A 1870, pe care l-a cântat mai târziu, şi a ajuns în tim­
mai scrie în stilul lui Schiller eră prea „retrograd". pul din urmă ambasador. Din 1900 s’a retras în viaţa