Page 6 - 1909-03
P. 6

54                          LUCEA FlRtJL                Nrul'3, 1909.


                                        Frăsinica.

              Vorbeam  de  conştiinţă.  Imblătirăm  noi   auzit.  M’am  oprit  îndată,  ca  şi  când  mi-ar
            multe  verzi  şi  uscate,  dar,  ca  tot  omul  care   fi  ologit  picioarele.  Bătrânul  trecuse,  nu  se
            bea  puţin,  ajunserăm  în  urmă  să  filozofăm.   mai  zăreâ.  Am  mai  aşteptat  puţin.  Apoi  încet,
            Unii  credeau  că,  peste  tot,  conştiinţă  nu  există,   pândind  în  toate  părţile,  m’am  apropiat  de
            cel  puţin  în  chipul  acela  cum  o  înţelege  legea   locul  unde  sunase  ceva  pe  asfalt.  Mă  plecai
            creştină,  ca  o  mustrare  a  sufletului.  Mai   ghemuit  şi  luai  coroana,  căci  o  coroană  scă­
            puţini  o  credeau,  dar  toţi  aveam  nedumeriri   pase  din  buzunarul  bătrânului.  Vr’o  câţiva
            mari asupra acestei taine.        paşi  am  mers  fără  să  mă  gândesc.  Dar  la  o
              Un  doctor  tânăr,  care  nu-şi  prea  băteâ  capul   cotitură,  unde-mi  răsări  iar  păgubaşul  în  cale,
                                   cu  legile  su­  mă  copleşi  deodată  un  simţământ  de  umilire,
                                   fletului,  as­  de  ruşine,  de  înfrângere.  Mă  hotărîi  grabnic
                                   cultă  răzimat   să-l  ajung,  să-i  dau  coroana.  Dar  când  eram
                                   de  speteaza   aproape  de  el,  paşii  îmi  slăbiră.  Tocmai  aci
                                   scaunului,  şi,   luminau  fereştrile  unei  cafenele.  De-i  dau
                                   dupăce  încetă   coroana  ori  trebue  să  rămân  în  frig,  ori  să
                                   discuţia,  zise:   merg  acasă  să  mă  culc  nemâncat.  Şi  pe  când
                                    „Ceva  tre­  mă  gândiam  aşa,  bătrânul  intră  în  cafenea.
                                   buie  să  fie,   Acum  simţământul  de  mai  nainte  mă  cuprinse
                                   căci  iată  ce   din  nou.  Dar  eră  peste  putinţă  să  merg  după
                                   mi  s’a  întâm­  el să-i dau banul între atâţia oameni.
                                   plat  mie.  Au   Şi  în  seara  aceea,  într’un  birt,  am  cinat  pe
                                   trecut   de-a-   coroana  bătrânului.  Acum  să-mi  spuneţi  voi,
                                   ţunci  opt  ani.   e mare păcat acesta, de nu-mi mai dă pace?“
                                   E  un  lucru  de   Doctorul  îşi  băii  paharul  şi  se  răzimă  iarăş
                                   nimic  ce  mă   de  speteaza  scaunului.  Părea,  într’adevăr,
                                   nelinişteşte   foarte  abătut,  aproape  zdrobit.  Prietinii  înce­
                                   acum  şi  tot­  pură să-şi spună părerile.
                                   deauna,   de-   „Ce păcat să fie, ce-i o coroană?
            câteori  îmi  aduc  aminte.  Şi  totuş  mă  face   —  Eu  cred  că  neliniştea  ta  vine  mai  mult
            uneori  să  nu  pot  dormi.  Mi-am  dat  cel  din   din conştiinţa înjosirii, decât din a păcatului.
            urmă  examen,  expediasem  o  telegramă  tatii,   —  Ba  nu,  asta-i  o  amintire  mai  altfel  decât
            şi  ieşii  să  mă  plimb  puţin.  Eră  o  vreme   toate  celelalte  din  viaţa  ta  de  student,  de
            de  toamnă  mohorîtă,  sură  ca  plumbul,  şi   aceea n’o poţi uită.
            suflă  un  vânt  aspru.  Oricât  eram  de  în­  —  S’auzim ce zice părintele?
            fierbântat,  în  urma  reuşitei,  mă  răcorisem   Da, da. Aici el e mai tare, să-l auzim
            îngrabă.  Cafenelele  gemeau  de  oameni,  be­  pe părintele."
            răriile  par’că  te  chiemau.  O  putere  neîn­  Părintele  erâ  un  camarad  de-al  nostru,
            ţeleasă  mă  siliâ  să  intru,  dar  gândul  că   şi-i  ziceam  aşa  şi  nu  Todorescu  cum  îl
            cei  din  urmă  bani  i-am  dat  pe  telegramă   chiemâ, se vede pentrucă erâ vorba de suflet.
            mă  ţineâ  ca  legat  în  vântul  de-afară.  Şi  cum   „Eu  am  să  vă  spun  un  principiu,  zise
            treceam  pe-o  stradă  laterală,  pustie,  iată  că   acesta  care  poate  să  fie  dupăcum  îl  luaţi.
            zăresc  înaintea  mea  un  vâj  bătrân.  Mergeâ   Ori  din  religie,  ori  din  filozofie,  ori  din  cu­
            plecat,  măcinând  repede  din  picioarele  slabe.   noaşterea  sufletului  omenesc.  Adecă  un  prin­
            Bătrânul  îşi  scoase  din  buzunarul  paltonului   cipiu  de  psihologie  cum  l-ar  numi  unul  din­
            batista  ori  mănuşile  şi  ’n  aceeaş  clipă  auzii   tre  voi.  Inchipuiţi-vă  sufletul  omenesc  ca  un
            un  „ţiiig“  prelung  pe  asfalt.  Aşa  un  sunet   punct  de  lumină  şi  căldură,  din  care  ţişnesc
            subţire,  cald,  înviorător  totodată,  n’atn  mai  nenumărate raze, foarte fine, foarte simţitoare
   1   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11