Page 12 - 1909-04
P. 12

84                         Ll'CEAFĂROL                 Nrul 4. 1909.

            se  dete  dinaintea  căminului  sprijinindu-şi   iar  o  sută  să-i  păstrezi  pentru  tine.  Lui  Manole,
            umerii de burlanele sobei...     dacă  te-o  întrebă,  să-i  s p u i . . .   Ce  să-i  spună
             „Scrie, Polino.“                Polino?"
             „Iacă scriu.“                     „Să  se  jeluiască  că  i-ai  scris  o  scrisoare
             „Cum să începem ?“              să  n’o  mănânce  porcii  şi  să  pună  pe  Tarşiţa
             Cucoana  Polinaîi  uşura  sarcina  asta  scriind   să-l judece că-i prea face zile fripte băiatului."
            frumos pe fruntarul hârtiei.       Domnul  Iorgu  ştiu  acuma  să  nimerească
             „Băiatul meu scump."            foarte  bine  cutioara  cu  plicuri,  se  iscăli  din
             Domnul  Iorgu  trase  cu  coada  ochiului  şi   josul  scrisorii,  făcu  un  grop  de  bani  şi  le
            nu  zise  nimic,  apoi  începu  să  dicteze  mai   trimise toate, prin isprăvnicel, la poştă.
            înainte:                           Cucoana  Polina  îi  apucă  mâna  şi  i-o  duse
             „Eu  sunt  un  părinte  slab.  Din  prea  marea   la gură.
            şi  nesocotita  dragoste  ce-ţi  port,  fiindcă  eşti   „Ce  faci,  Polino,  sări  domnu  Iorgu  ferindu-şi
            singurul  purtător  al  unui  neam  de  oameni   mâna, ce sunt eu, popă?"
            cinstiţi,  te-am  crescut  cam  fără  socoteală  şi   „Să  mă  ierţi,  Iorgule,  dar  uite,  în  gândul
            cu  mare  cusur.  Frate-meu  Manole,  care  ţi-e   meu îţi făcusem năpastă..."
            unchiu  bun,  a  mijlocit  şi  te-a  luat  lângă  el   Domnu  Iorgu  zâmbi  şi-o  mângâie  pe  tâmplă.
            ca  să  te  aibă  de  aproape  şi  să  te  îndrumeze   Amândoi  rămăseseră  tăcuţi.  Apoi  dânsul  cătră
            la  bine  pentru  viitor.  Cu  toţii  n’avem  alt  gând   soţia sa dragă:
            decât  să  te  ştim  sănătos,  cu  învăţătura  bună,   „La  dreptul  vorbind  toate  astea  trebuie  să
            ca  să  ne  fălim,  mâine  poimâine,  cu  ştiinţa  şi   fie  încornorări  de  ale  lui  Manole.  Om  de
            cinstea  ta.  Cum  să  nu  ştii  tu  răspunde  la   vremea  veche,  ce  vrei,  şi  suflet  acru.  Cine
            atâta  dragoste  a  noastră?  învaţă  bine,  fătul   nu-1  ştie  pe  Manole?  Cine  s’a  lipit  de  inima
            meu,  poartă-te  frumos,  vezi-ţi  de  sănătate  şi   lui  vre-odată?  M’aş  fi  şi  mirat  să  se  prefacă
            fă să am tot ştiri bune despre tine.  câinele  în  om.  Dar  minţi  am  avut  noi,  soro,
             „Maică-ta,  surorile  şi  eu,  iubitorul  tău  tată,   de ne-atn dat copilul de lângă n o i . . . ? “
            îţi trimetem o mie de îmbrăţişeri.  Cucoana  Polina  îi  răspundea  alintându-1
                                 Al tău părinte.  cu  o  privire  plină  de  recunoştinţă  şi  de  bu­
                                             nătate,  iar  Iorgu  Beloianu  se  gândi  cu  jind
             „Nota  b e n e . . .   Scrie  Nota  bene,  P o l i n o . . .    cum  s’ar  mai  fi  făcut  un  cal,  pe  patru  labe,
            îţi  trimet  două  sute  de  franci,  post  restant.   ca  să-l  încalice  şi  să-l  plesnească  Manolică
            De  o  sută  să  iei  daruri  fetelor  ca  din  partea   cu biciul.
            ta  şi  să  le  aduci  când  îi  veni  de  Crăciun,  Caton Theodorian.



                                        Cântece.
                                          (Hafis.)
                       Auzi ce muzică divină     E amară lumea asta
                       Coboară din adânc de srele?!   — Toţi se plâng de ea mereu,
                       Sunt ale îngerilor coruri —   Dar întreagă-ar îndulci-o
                       învaţă cântecele mele.    Buzele ce le ştiu eu.
                       împărat de-aş fi, o lume   Când cu zimbetele tale
                       Să mă cânte ’n osanale    îmi răsai în drum, fecioară,
                       Tronul meu ar fi şi-atun:ia   Ca un mugur se deschide
                       Micul prag al uşei tale.  Inima: e primăvară.
                                  Urei de-odată să-mi destăinui
                                      Uecinica viaţă,
                                  Spune-i vântului să-ţi smulgă
                                      bălul de pe faţă.
                                                  A. E.
   7   8   9   10   11   12   13   14   15   16   17