Page 14 - 1909-04

86 lAJCKAi'ÂKUl, Nrul 4. 1909.

într’o traducere tot atât de măiastră; această operă găsi un public mai impresionabil, mai entuziast şi
grandioasă ar puteâ să câştige chiar o însemnătate mai recunoscător decât acesta. De aceea trebue bine
deosebită în literatura noastră şi în repertoriul tea­ grijit ce i se oferă; căci un pedagog a zis că „ce e
trelor noastre. mai bun încă nu e destul de bun pentru copii".
„Falimentul" de Bjbrnson. „Falimentul" este Am asistat la două matineuri: „Scriso area pier­
cea dintâi piesă a lui Bjornson care a avut un succes dută" de Caragiale şi „Curcanii" de Ventura,
mare în toată lumea. în ea recunoaştem deja toate şi m’am încredinţat că acest public, oricât de lesne
însuşirile autorului ca poet dramatic, însuşiri care dis­ de însufleţit, are, în acelaş timp, şi un simţ foarte
ting, crescând mereu, un lung şir de opere admirabile fin de critică pentru anumite însuşiri ale pieselor.
care poate încă nu e încheiat. Câştigarea acestei piese „Scrisoarea pierdută" s’a jucat cu multă vervă,
pentru repertoriul Teatrului naţional a fost o ideie scenele de alegere au fost splendide, dl Brezeanu,
dintre cele mai fericite şi una din acele fapte culturale, ca „cetăţean turmentat", neîntrecut. Dar, peste această
care, fără să fie prea mult remarcate, pot aveâ efecte piesă, timpul pare a fi aşternut deja un strat uşor de
mai binefăcătoare decât multe altele trâmbiţate în largul pulbere: satira politică nu mai stârneşte astăzi hoho­
lumii. Trebue să fi asistat cineva la una din nume­ tele ce auzim că le stârneâ odinioară; de sigur că o
roasele reprezentaţii ale piesei — căci afost cel mai mare mare parte din publicul matineurilor nici nu o înţe­
succes al stagiunei spre a-şi puteâ da seamă de im­ lege totdeauna, el râde numai de situaţiile comice şi
presia puternică şi profundă ce produce. Bjârnson e de tipurile hazlii şi mai ales de jocul minunat al fa­
unul din acei scriitori atât de rari cari îşi pun tot avântul voritului său, dl Brezeanu. Ne întrebăm însă dacă
sufletului lor ales în ceeace scriu: şi acest avânt şi această piesă este potrivită pentru lumea de copii
acest suflet cuceresc şi stăpânesc şi înalţă publicul ori­ care vine la aceste reprezentaţii. Oricât de mare ar fi
cărui teatru. în cursul actului atât de puternic în care importanţa şi chiar valoarea ei din punct de vedere
advocatul — această personificare a conştiinţei — literar, — pentru copii nu face; dovada cea mai bună
sileşte pe bogatul comerciant, spre a-l mântui de chi­ e că ei nu pot să înţeleagă bine tocmai ceeace con-
nul unei vieţi mincinoase, să iscălească declaraţia stitue forţa piesei: satira. Deci nu tot ce e însemnat
falimentului şi-l lasă apoi cu familia sa — în cursul din punct de vedere literar e bun şi din punct de ve­
acestui act întreg teatrul eră cu totul stăpânit de emoţie dere pedagogic şi vedem că matineurile vor să aibă şi
şi nenumăratele batiste, care răsăreau albe în semi- menire educativă. Nici „Stella" de Goethe bunăoară
întunerecul teatrului, erau o dovadă că deabia va fi nu se dă ca reprezentaţie pentru tinerime, cu toate
rămas un ochiu neînlăcrătnat. Nu e vorbă, piesa s’a că e de Goethe.
şi jucat splendid, cum se joacă, de altminteri, toate Nepotrivit mi s’a mai părut însă şi felul cum se
piesele cu subiecte din viaţa modernă la Teatrul na­ înscenează sfârşitul piesei: manifestaţia pe care Ca-
ţional. Numai în actul din urmă jocul n’a fost la înăl­ ţavencu cel păcălit e silit s’o facă nou alesului de­
ţimea poeziei din acest act. Lui Bjbrnson îi place putat, Agamiţă Dandanache. Cu tot respectul ce-1
să-şi încheie piesele pline de emoţii dramatice dintre avem pentru o punere în scenă cât se poate de rea­
cele mai zguduitoare printr’un sfârşit duios poetic, listă, nu vedem necesitatea ca la acea farsă — o sa­
întocmai cum un compozitor şi-ar sfârşi o simfonie tiră admirabilă a manifestaţiilor neserioase — mul­
grandioasă prin nişte acorduri de-o armonie fină şi ţimea să vie cu un mare steag tricolor şi mu­
desăvârşită. Această armonie n’a fost redată întoc­ zica să cânte — cum vi se pare? „Deşteaptă-te,
mai prin jocul din actul final. Traducerea d-lui B. Române", şi aceasta înaintea unui public de copii.
Hetrat e bună, dar nu peste tot. Ea este însă cu Acest fel de înscenare ne miră cu atât mai mult cu
mult inferioară strălucitei traduceri a piesei franceze cât în ediţia operelor lui Caragiale nu se vorbeşte
„Rivala" de dl Brătescu-Voineşti. decât de „un marş" şi „ramuri verzi şi steaguri" şi
Oricine a asistat s’a putut încredinţa că cu piese sunt atâtea marşuri şi atâtea feluri de steaguri. Sunt
ca „Falimentul" de o valoare psichologică şi estetică însă şi anumite lucruri, anumite simboluri, care nu se
şi etică atât de mare, Teatrul naţional din Bucureşti pot întrebuinţâ, nici măcar pentru ilustrarea unei sa­
va puteâ realiză chiar o parte din idealul înalt pe tire, fără să jignească simţul nostru şi să strice tocmai
care l-a fixat un Schiller teatrului german. efectul bun al satirei. Şi aici mai eră încă vorba şi
„Matineurile." La Teatrul naţional din Bucureşti de educaţia tinerimei!
se dau, Dumineca şi în zile de sărbătoare, după prânz, Nu cunosc o piesă mai potrivită de a fi dată ca
„matineuri", cu preţuri foarte reduse. Aceste repre­ matineu decât „Curcanii" dlui Ventura. Acţiunea
zentaţii, menite mai ales pentru tinerimea şcolară, ei se petrece când pe câmpiile din jurul Plevnei,
sunt foafte folositoare şi foarte bine cercetate. E o când în casa unei familii din Iaşi, în care au stră­
bucurie să vezi mulţimea aceea de liceani în unifor­ bătut valurile războiului ca şi ’n toate celelalte,
mele lor simple şi de gust, mişunând între acte prin umplând de griji inima unei fete care-şi ştie iu­
toate coridoarele şi discutând cu aprindere impresiile. bitul pe câmpul de luptă şi a unei mame care-şi
Din toate lojele răsar drăgălaşe capete de fetiţe gă­ vede copilul încă nevârstnic plecând, din şcoala mili­
tite; încotro te uiţi, zăreşti ochi mari de copii, cari tară, la războiu. Cu toată lipsa ei de realism, această
aşteaptă nerăbdători să se ridice cortina sau strălu­ piesă, care e scrisă în spiritul „Ostaşilor noştri" de
cesc încă de bucuria celor văzute. Şi nu s’ar puteâ Alecsandri, are atâtea momente frumoase şi mişcătoare,