Page 15 - 1909-04
P. 15

Nrul 4, 1909.              LUCEAFĂRUL                         87
         încât  face  cea  mai  puternică  impresie  asupra  publi­  tice  fiecare  grup  nou,  e  o  emoţie  şi  un  entuziasm  în
          cului  nepretenţios  şi  entuziast  al  matineurilor.  Afară   întreg  teatrul,  care  se  repetă  la  întoarcerea  oastei  şi
          de  aceasta,  nu  lipsesc  nici  scene  şi  tipuri  hazlii  (ne­  se  sfârşeşte  întEo  profundă  înduioşare  pentru  băiatul
          gustorul  Bacalovici,  ţiganul  şi  evreul  soldaţi,  ripor-   erou, care moare sărutând drapelul.
         terul  englez)  de  un  umor  simplu  şi  sănătos,  de  care   lată  care  sunt  însuşirile  unei  piese  pentru  tine­
          publicul  râde  cu  poftă.  Sfârşitul  piesei  produce  un   rime.  Acestea  le  pretinde  o  tinerime  sănătoasă,  de
         entuziasm  de  nedescris.  El  înfăţişează  plecarea  oastei   ele  se  însufleţeşte,  ele  trebue  să  i  se  ofere  cât  mai
          române  la  asalt  şi  apoi  întoarcerea  ei  glorioasă  după   des:  emoţii  generoase,  simţeminte  înalte;  spiritul  rece
         izbândă.  Ostaşii  cari  apar  pe  scenă  şi  trec  în  atitu­  şi  incisiv  al  satirei  e  pentru  oameni  mari.  Dl  Ventura
         dine  militară  ireproşabilă,  în  sunetul  goarnelor  şi  al   a  meritat  cu  prisos  chemările  entuziaste  la  rampă  şi
         muzicei  şi  al  tunurilor  din  depărtare,  din  ce  în  ce  mai   privirile  de  admiraţie  ce  se  aţinteau  prin  coridoare
          grăbiţi,  la  asalt,  sunt  soldaţi  adevăraţi  şi  mulţi  şi  din   asupra figurii sale înalte de bătrân venerabil.
         toate  armele.  Publicul  întâmpină  cu  aplauze  frene­      I. B.



                                    Din Popor.
                                   Patimile lui Christos.
                   1. Vaî, Doamne, ce ai pătimit?  De mari ca merile,
                     Bună veste ţ-o venit,         De ferbinţl ca focurile,
                     Că jidovii că te-or prins     De grele ca pietrile.
                     Şi te-or prins şi te-or legat,  25. O zis fiu cătă maică
                   5. Pe uliţă te-or purtat,       Lasă, lasă, maică, lasă,
                     In grădină te-or băgat,       Că nu şti ce rând iau,
                     In grădina cea de sfat,       Că colo sus mai din sus
                     Cu oţăt te-a adipat           Iest tri jidovi meştereşti.
                     Şi cu fere te-o rănit.     30. Iei crucea că ţ’o croiesc,
                   10. Cu palmă te-o pălmuit.      Ţ’o croiesc, ţ’o bărduesc,
                     In obraz te-o schipuit,       Pe tine te restignesc,
                     Gura râde, înger plânge,      Lasă, lasă, maică, lasă,
                     Că să varsă sfântu sânge,     Că şi Io pe Iei I-oî duce
                     Sângele-I nevinovat,       35. In mijlocu Iadului
                   15. Jos pe vatră s’o vărsat,    In văpăîa focului,
                     Pietrile s’or despicat,       Unde-s viermii n-adurmiţî
                     Apile s’or tulburat,         Cu ghinţî de fer ascuţiţi.
                     Luna ’n sânge s’o ’mbrecat.   De acu până ’n vecie
                     Grăiâ fiu cătă maică       40. Dzeu cu noi să fie!
                   20. Ce te maică tângueştl?     De acu până ’n vecie
                     De ce lacrăml grele verşi?   Mila Domnului să fie!
           Cliciova.                                            Maria Popescu.
           Poezia  aceasta  cu  subiect  religios  e  culeasă  la   Bănatului. Formele fonetice sunt redate numai în mare,
         1898.  Cred  că  e  interesant  a  o  da  publicităţii,  având   întru  cât  m’a  ajutat  scrierea  obicinuită  română.  Mo­
         de  aceste  foarte  puţine.  Maria  Popescu,  femeie  atunci   tivarea  psihologică  a  poeziei  nu  se  prea  apropie  de
         de  40  de  ani,  azi  e  moartă,  mi-a  spus  că  cântecul   principiile  marelui  Christos.  Că  Maica  Prea  Curată
         acesta  se  cântă  din  partea  pelegrinilor,  cari  merg  la   are  inimă  duioasă  de  mamă  şi  că  voeşte  să-şi  apese
         mănăstirea  dela  Maria-Radna.  In  părţile  noastre  Ro­  fătul  e  lucrul  natural,  dar  că  Christos  să  fie  răzbu­
         mânii  nu  au  mănăstire  şi  aşa  merg  la  mănăstiri  ca­  nător nu să poate după credinţa noastră creştină.
         tolice. întreaga poezie e ţinută în dialectul central al  losif Popovici.
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20