Page 5 - 1909-04
P. 5
Nrul 4, 1909. LUCEAFĂRUL 77
O vijelie năprasnică mai trece peste lume, am ţinut; drumuri, poduri şi şosele numai
şi cerul începe să se lumineze. E primăvara noi am lucrat; beilicuri, podvezi şi havalele
anului 1856. Popoarele sunt ostenite de crân numai noi am făcut; ...clacă de voe şi fără
cenul războiu al Crimeei. în capitala Franţei de voe numai noi am dat; la Jidovul orândar
se desbat aşezările păcii, pe care toţi o do ca să ne sugă toată vlaga numai noi am fost
resc. E vorba de libera plutire a tuturor vânduţi; băutură scumpă şi otrăvită numai
corăbiilor de negoţ pe Marea Neagră, de Gu noi am băut; pâne neagră şi amară, udată cu
rile Dunării, de soarta creştinilor din Penin lacrimi, numai noi am mâncat; bătălii şi răz
sula Balcanică şi, pentru ’ntâia oară într’un meriţe când au fost, tot greul numai noi l-am
sfat european, e vorba de unirea Principa dus; oşti când au venit noi le-am hrănit, noi
telor române. Franţa ne apără, ca pe o bu le-am slujit, noi le-am purtat; că cel cu putere
căţică din sufletul ei svârlită departe şi în ţara îşi părăsiâ, peste hotară trecea; nevoia
grădită de duşmani; dar cei cari ne pasc, şi greutatea o duceau cei ce rămâneau la vatra
vecinii, văd paguba lor în întărirea noastră. lor. Ţara aceasta nici băi, nici măestrii, nici
Neputându-se ajunge la o înţelegere, se ho- meşteşuguri multe ca alte ţări nu are; toată
tăreşte a se ascultă şi glasul ţărilor asupra îmbelşugarea braţele şi sapele noastre o aduc.
întocmirii şi soartei ce vor să-şi croiască. Câtă-i Dunărea de mare şi de largă curge
Solii celor şapte puteri*) vin la Bucureşti să râul sudorilor noastre, se duce peste mări şi
privegheze de aproape cinstita alcătuire a peste hotar, acolo se preface în râuri de aur
Sfatului. şi de argint şi curg iarăşi înapoi de se re
Turcia şi Austria luptă pe faţă împotriva varsă în ţara noastră; iar noi dela ele nici
unirii. împuterniciţii lor fac nelegiuiri pentru că ne îndulcim... Voim să scăpăm, să ne
a împedecâ rostirea liberă a obştei. Dar drep rescumpărăm de robia în care suntem; voim
tatea birue, şi ’n ziua de 7 Octomvrie 1857, să ne rescumpărăm, să nu mai fim ai ni-
„Divanul ad-hoc“ al Moldovei lămureşte, ca mărui, să fim numai ai ţării şi să avem şi
cele mai de căpetenie dorinţi ale ţării, ur noi o ţară: am îngenunchiat, am îmbrâncit
mătoarele „patru puncte* 1 : cu toţii; cum suntem nu o mai putem duce
1. Autonomia ţării şi respectarea dreptu îndelung. Nu voim să jignim drepturile ni-
rilor, legilor şi pământului ei. mărui, dar nici al nostru să nu se întunjece.**
2. Unirea Moldovii cu Muntenia într’un Erau dureri adunate de veacuri, în vorbele
singur stat, sub numele de România. acestea. Pentru ’ntâia oară le spunea lumii
3. Prinţ străin, cu moştenirea tronului, ales cel ce nu se jeiuise decât codrului; o doină
dintr’o dinastie domnitoare în Europa. e întreagă tânguirea aceasta, doină ce-a picat
4. Guvern constituţional, cu o adunare ob din sufletul poporului român cum pică lacrima
ştească, în care toate stările şi treptele ţării din ochi.
să fie reprezentate. Se strâng iar la Paris delegaţii celor şapte
Peste două zile Divanul ad-hoc din Mun puteri şi, după multe desbateri, se ’ncheie ’n
tenia vota, într’un singur glas, aceleaşi do ziua de 7 August 1858 acea „Convenţie**
rinţi: Ţăranii sunt chemaţi să-şi spue şi ei îngăimată, prin care se încuviinţează deabia
păsul lor, şi ’n a 27-a şedinţă (din 16 De o „jumătate de unire** celor ce erau însetaţi
cemvrie) a Divanului din laşi, o solie aduce de o unire şi mai mare, decât cea pe care-o
tânguirea şi dorinţele poporului, aşternute, cereau. Se hotăra ca cele două ţări, îngrădite
limpede şi curat, în frumosul graiu bătrânesc sub numele de „Principatele-Unite Moldavia
al celor ce n’au vorbit niciodată altă limbă şi Valahia**, să-şi aibă fiecare Domnul, cârmu
decât aceea a neamului lor: „că noi, se je- irea şi adunarea ei deosebită, şi numai pentru
luesc ţăranii, biruri grele pe cap am plătit; legile şi întocmirile de „interes comun** să
oameni de oaste numai noi am dat; ispravnici, stea o comisie centrală la Focşani, alcătuită
judecători, privighetori şi jandarmi numai noi din Moldoveni şi Munteni. înţelepciunea şi
*) Austria, Francia, Prusia, Marea Britanie (Anglia), patriotismul Românilor smulg biruinţa în
Rusia, Sardinia şi Turcia. treagă.
1*