Page 7 - 1909-04
P. 7
Nrul 4, 1909 LUCEAFĂRUL 79
Băiatul.*)
Un băiat. Altfel par’că sunase vorba asta care, cel dintâiu, va să fi aflat ştirea cea
la urechile domnului Iorgu Beloianu, ce aştep mare ce hotărâ, în sfârşit, despre numele
tase cu inima cât un purice în odaia de lângă neamului. Depeşa trecu în mâna unui rândaş
ietacul în care se muncise lehuza, alt rost ce alergă cu ea la telegraf. Spre seară veni
par’că-i avea viaţa de aci înainte, cu toată şi răspunsul. Două vorbe şi două iscălituri,
dragostea destul de mare ce nutriâ pentru dar două vorbe mult cuvântătoare pentru
cele două fetiţe ce-i dăduse Dumnezeu până norocosul părinte şi pentru cucoana Polina,
aci. Un băiat! Şi cuta dintre sprâncene pierise, ce-ascultase răpită de fericire:
iar obrazul i se înseninase de un zâmbet de „Trăiască Manolică.
recunoştinţă pentru cucoana Polina, ce se Tarşiţa şi Manole Beloianu."
arătase, odată, şi dumneaei, vrednică în faţa Iată-1 dar şi pe fratele lor mai mare mişcat
bărbatului. La căpătâiu i se aşezase smerit, odată în viaţă, înduioşat într’atâta că primeâ,
mâna-i tremurătoare neteziâ, lin, tâmplele ude ce mai vorbă, cerea deadreptul, ca pe băiat
de sudorile muncilor biruite, trecea, uşoară să-I chieme Manolică, Manole cu un cuvânt,
şi mângâietoare ca o pană, peste fruntea ră după numele lui. Şi fericirea asta îndoită, tot
corită a lehuzei. Lacom sorbiâ privirea caldă pe urma Polinei lui, căci domnul Iorgu nu-şi
şi umedă izvorând din ochii femeii lui, ce găsea dânsului nici o vrednicie, pe urma Po
prindeau sclipire de chihlibar negru şi-l în- linei care pân’aci se încăpăţânase să facă
văluiau ca într’o reţea de tainică vrajă ce numai fete, iar acum se îndurase să-i izbân
aci par’că îi răsfăţa sufletul, aci ÎI umiliâ şi-l dească şi un dor al Iui, mai preţuit şi mai
făceâ să se simţă mic şi supus ca un rob sfinţit, cu cât fusese mai zăbavnic.
dinaintea stăpânului. O stăpânire mare prindea Domnul Manole trăia departe de neamurile
asupra întregei firi a domnului Beloianu fe- lui din Novaci, se mărginea să răspundă la
meea lui, prin pruncul ce se născuse băiat, câte-o depeşă de urări la praznice şi sărbători,
cum atâta dorise şi oftase. Cum după scaldă ochii cu frate-său nu mai dăduse de ani, iar
aduceau plodul, un nod, şi-l aşezau femeile de plugăria lui Iorgu, plugărie întemeiată şi
după delături în leagănul de lângă patul cu pricepută, mai că nimic nu ştiâ. Iar acum
coanei Polina, domnu Beloianu se ridică şi-l spunea c’o să vină de Paşte, când se rân-
sărută cu nesaţ pe fruntea-i fierbinte şi roşie duise botez în lege, cu musafiri mulţi, cu
ca o mână de spumă. Iar când lehuza făcu bufet trimes dela Bucureşti şi cu scripcarii
şi mai mult decât puterile ei de muiere cei mai vestiţi din Târgu-jiului. Şi după ce-1
slabă şi cu o mişcare domoală opri pe moaşă ţinuse pe prunc în braţe dinaintea cristelniţei
să-i înfaşe pieptul şi ceru, dintr’un semn pri trei sferturi de ceas, cât ţinuse slujba, şi-l
ceput de toţi, să-i pună copilul la sân ca unsese în numele sfintei treimi cu porecla
şă-1 lăpteze singură, domnu Iorgu adusese pe care nu numai dânsul, bancher bogat, om
genunchii, se încovrigă şi evlavios sărută cu vază în sfatul ţării şi cu trecere la câr
mâna albă şi rece a cucoanei Polina. muire, o purtă, dar o mai purtase cu cinste
Când se crăpă de ziuă, trecu în odaia dumi- mare şi un moş, care-l botezase pe dânsul,
sale şi aşternu, cu slove mari şi apăsate, şi urase atunci ca neamul Beloienilor să spo
cuprinsul depeşei ce-1 chinuiâ dela miezul rească şi să se înmulţească din odrasle vred
nopţii încoace, de când inima prinsese să-i nice de un aşa neam, — mai lăsase domnul
bată mai altfel decum o simţiâ bătându-i Manole şi un dar scump, un potir de aur,
pân’acum, mai plăcut par’că. Eră vestea pentru un tacâm de argint, iar deasupra leagănului
frăţine-său, domnul Manole Beloianu, bancher înodase în fir de ibrişim mahmudele de aur,
în uliţa Lipscanilor şi senator la Bucureşti, dintre cele mai căutate şi mai de preţ.
*) Din volumul de nuvele şi schiţe „Suflet călător", Păn’ la patru ani băiatul crescuse răsfăţat
ce va apare in curând. şi oblojit ca un prinţ. Doctorul de plasă nu