Page 7 - 1909-04
P. 7

Nrul 4, 1909               LUCEAFĂRUL                         79

                                    Băiatul.*)

          Un  băiat.  Altfel  par’că  sunase  vorba  asta   care,  cel  dintâiu,  va  să  fi  aflat  ştirea  cea
         la  urechile  domnului  Iorgu  Beloianu,  ce  aştep­  mare  ce  hotărâ,  în  sfârşit,  despre  numele
         tase  cu  inima  cât  un  purice  în  odaia  de  lângă   neamului.  Depeşa  trecu  în  mâna  unui  rândaş
         ietacul  în  care  se  muncise  lehuza,  alt  rost   ce  alergă  cu  ea  la  telegraf.  Spre  seară  veni
         par’că-i  avea  viaţa  de  aci  înainte,  cu  toată   şi  răspunsul.  Două  vorbe  şi  două  iscălituri,
         dragostea  destul  de  mare  ce  nutriâ  pentru   dar  două  vorbe  mult  cuvântătoare  pentru
         cele  două  fetiţe  ce-i  dăduse  Dumnezeu  până   norocosul  părinte  şi  pentru  cucoana  Polina,
         aci.  Un  băiat!  Şi  cuta  dintre  sprâncene  pierise,   ce-ascultase răpită de fericire:
         iar  obrazul  i  se  înseninase  de  un  zâmbet  de   „Trăiască Manolică.
         recunoştinţă  pentru  cucoana  Polina,  ce  se   Tarşiţa şi Manole Beloianu."
         arătase,  odată,  şi  dumneaei,  vrednică  în  faţa   Iată-1  dar  şi  pe  fratele  lor  mai  mare  mişcat
         bărbatului.  La  căpătâiu  i  se  aşezase  smerit,   odată  în  viaţă,  înduioşat  într’atâta  că  primeâ,
         mâna-i  tremurătoare  neteziâ,  lin,  tâmplele  ude   ce  mai  vorbă,  cerea  deadreptul,  ca  pe  băiat
         de  sudorile  muncilor  biruite,  trecea,  uşoară   să-I  chieme  Manolică,  Manole  cu  un  cuvânt,
         şi  mângâietoare  ca  o  pană,  peste  fruntea  ră­  după  numele  lui.  Şi  fericirea  asta  îndoită,  tot
         corită  a  lehuzei.  Lacom  sorbiâ  privirea  caldă   pe  urma  Polinei  lui,  căci  domnul  Iorgu  nu-şi
         şi  umedă  izvorând  din  ochii  femeii  lui,  ce   găsea  dânsului  nici  o  vrednicie,  pe  urma  Po­
         prindeau  sclipire  de  chihlibar  negru  şi-l  în-   linei  care  pân’aci  se  încăpăţânase  să  facă
         văluiau  ca  într’o  reţea  de  tainică  vrajă  ce   numai  fete,  iar  acum  se  îndurase  să-i  izbân­
         aci  par’că  îi  răsfăţa  sufletul,  aci  ÎI  umiliâ  şi-l   dească  şi  un  dor  al  Iui,  mai  preţuit  şi  mai
         făceâ  să  se  simţă  mic  şi  supus  ca  un  rob   sfinţit, cu cât fusese mai zăbavnic.
         dinaintea  stăpânului.  O  stăpânire  mare  prindea   Domnul  Manole  trăia  departe  de  neamurile
         asupra  întregei  firi  a  domnului  Beloianu  fe-   lui  din  Novaci,  se  mărginea  să  răspundă  la
         meea  lui,  prin  pruncul  ce  se  născuse  băiat,   câte-o  depeşă  de  urări  la  praznice  şi  sărbători,
         cum  atâta  dorise  şi  oftase.  Cum  după  scaldă   ochii  cu  frate-său  nu  mai  dăduse  de  ani,  iar
         aduceau  plodul,  un  nod,  şi-l  aşezau  femeile   de  plugăria  lui  Iorgu,  plugărie  întemeiată  şi
         după  delături  în  leagănul  de  lângă  patul  cu­  pricepută,  mai  că  nimic  nu  ştiâ.  Iar  acum
         coanei  Polina,  domnu  Beloianu  se  ridică  şi-l   spunea  c’o  să  vină  de  Paşte,  când  se  rân-
         sărută  cu  nesaţ  pe  fruntea-i  fierbinte  şi  roşie   duise  botez  în  lege,  cu  musafiri  mulţi,  cu
         ca  o  mână  de  spumă.  Iar  când  lehuza  făcu   bufet  trimes  dela  Bucureşti  şi  cu  scripcarii
         şi  mai  mult  decât  puterile  ei  de  muiere   cei  mai  vestiţi  din  Târgu-jiului.  Şi  după  ce-1
         slabă  şi  cu  o  mişcare  domoală  opri  pe  moaşă   ţinuse  pe  prunc  în  braţe  dinaintea  cristelniţei
         să-i  înfaşe  pieptul  şi  ceru,  dintr’un  semn  pri­  trei  sferturi  de  ceas,  cât  ţinuse  slujba,  şi-l
         ceput  de  toţi,  să-i  pună  copilul  la  sân  ca   unsese  în  numele  sfintei  treimi  cu  porecla
         şă-1  lăpteze  singură,  domnu  Iorgu  adusese   pe  care  nu  numai  dânsul,  bancher  bogat,  om
        genunchii,  se  încovrigă  şi  evlavios  sărută   cu  vază  în  sfatul  ţării  şi  cu  trecere  la  câr­
         mâna albă şi rece a cucoanei Polina.  muire,  o  purtă,  dar  o  mai  purtase  cu  cinste
          Când  se  crăpă  de  ziuă,  trecu  în  odaia  dumi-   mare  şi  un  moş,  care-l  botezase  pe  dânsul,
         sale  şi  aşternu,  cu  slove  mari  şi  apăsate,   şi  urase  atunci  ca  neamul  Beloienilor  să  spo­
         cuprinsul  depeşei  ce-1  chinuiâ  dela  miezul   rească  şi  să  se  înmulţească  din  odrasle  vred­
         nopţii  încoace,  de  când  inima  prinsese  să-i   nice  de  un  aşa  neam,  —  mai  lăsase  domnul
         bată  mai  altfel  decum  o  simţiâ  bătându-i   Manole  şi  un  dar  scump,  un  potir  de  aur,
         pân’acum,  mai  plăcut  par’că.  Eră  vestea  pentru   un  tacâm  de  argint,  iar  deasupra  leagănului
        frăţine-său,  domnul  Manole  Beloianu,  bancher   înodase  în  fir  de  ibrişim  mahmudele  de  aur,
        în  uliţa  Lipscanilor  şi  senator  la  Bucureşti,  dintre cele mai căutate şi mai de preţ.
          *) Din volumul de nuvele şi schiţe „Suflet călător",   Păn’  la  patru  ani  băiatul  crescuse  răsfăţat
         ce va apare in curând.           şi  oblojit  ca  un  prinţ.  Doctorul  de  plasă  nu
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12