Page 9 - 1909-04
P. 9
Nrul 4, 1909. LUCEAFĂRUL 81
o să-I iau la Bucureşti, lângă mine, să-i pun zeci de ani trăise strein de el şi de ai lui,
dascăl bun, să-i dau creştere serioasă. Ne-am strângând la bani şi neiubind pe nimeni, cum
înţeles?" să vie aşa deodată, să i se pună ca ursul în
Bietul domnu Iorgu, când a auzit, a dat să spinare, să-l încovrige ca pe un prost şi să-i
bâigue ceva, dar a rămas cu gura căscată fure toată fericirea la care el cu nimic nu
şi cu ochii bleojdiţi ca un prost, iar cucoana fusese vrednic. C’o să lase, cum lăsă a se
Polina a zis „au“, a început să scâncească înţelege, tot avutul băiatului după ce-or în
şi s’a lăsat, ca o mortăciune, în braţele cum chide ochii el şi Tarşiţa, ce brânză mare!
natei Tarşiţei. Apoi au prins a lăcrima câteş Are şi el atâta ca să dea lui Manolică şi
trei, iar cumnatul Manole a trântit uşa şi a să-şi mărite bine fetele. Sute de mii de franci!
plecat de lângă ei, mâniat. Cu vre-o două Dar când? Când or muri ei! Pe aşa ceva
zile înainte de plecare domnul Beloianu dela nu se fac socotelile. Manole e om care să
Bucureşti i-a strâns iar pe toţi în sfat de trăiască să-l îngroape pe el, iar Tarşiţa che
neam şi le-a zis rar şi răspicat: restea de oţel, muiere de să numere suta
„Dumneata, cumnată, să ceteşti, uite, ce încheiată.
scrie ici la „Universul" şi după cum vezi „Hotărît, Iorgule. Voi nu numai că-1 stri
î n t o c m a i să faci. Dumneata, Iorgule, să-i caţi, dar îl pierdeţi curat şi lămurit pe băiat.
iei un pedagog; dumneavoastră, amândoi, să Are apucături proaste de tot, voi nici nu
deschideţi ochii în paisprezece şi pe fete să vedeţi. Băgat-ai de seamă cum spune şi vrute
le cam ţineţi deoparte de-acu încolo... O să şi nevrute, cum se mestecă într’ale bătrânilor,
vedem până la Sâmpietru, cum o să meargă..." cum se răţoeşte la slugi, ce fel de jocuri
Asta vârtos au băgat-o pe urechi părinţii, deşuchiate îi plac, cum răspunde de obraz
că veniâ dela fratele mai mare şi cuminte, nic... Eu am o datorie... Vi-I iau."
a cărui dragoste se cam sleise dela o vreme Iar domnul Iorgu a înghiţit, a tăcut şi s’a
şi se ’nfierbântâ acuma iară de când cu bă supus şi de a doua zi a rămas iar singur,
iatul. Apoi dumnealui dădea vorbă că vine cu Polina şi cu fetele, ca înainte vreme.
şi de Sâmpietru. Va să-i fi fost tare drag Apoi s’a desprins şi i-a dat dreptate lui
Manolică şi eră lucru neauzit să facă atâtea Manole. Pe fiecare săptămână plecau însă
jertfe unchiul cel neîmblânzit. Dar de eşit câte trei scrisori din casă pentru băiat, una
tot Ie-a eşit pe urechia ailaltă. dela maică-sa, alta dela el, şi una dela fete,
Iar la Sâmpietru cum a venit singur, fără şi porniau lăzile cu ouă, cu unt, trufandalele
cucoana Tarşiţa, se şi puse la pândă şi bag- şi dulceţurile, cuştile cu curcani şi gâşte, ca
seamă că-1 pârâse cineva pe Manolică, a mai să nu ducă dorul băiatul.
tras şi cu urechia pe la uşi, s’a mai vârât Iar drumul Bucureştiului cine avea să-l
şi după uluci ca să-I vadă şi să-l audă când bată de aci încolo? Pentru fiece trebuşoară
e slobod şi nepriveghiat şi s’a luat cu mâ- domnu Iorgu găsiâ cuvânt, pentru fiece cum
nile de păr. După o săptămână de şedere, părătoare îşi făcea cufărul cucoana Polina
cât nu spusese o vorbă încă, în ajunul ple- şi din când în când plecau şi cu toţii luând
cărei, i-a zis deadreptul lui Iorgu: şi fetele cu ei.
„Mâne plecăm!" Acum Manolică se făcea de 16 ani, mergea
„Aşa de grab pleci ?“ la Sfântu Sava, avea pregătitor în casa din
„Nu, plecăm..." uliţa Lipscanilor a unchiului Manole, ales
Limpede se rostise fratele Manole cu toate iară senator, care-1 ţineâ de scurt şi-l îmbiâ
că nu spusese pe cine mai ia, dar într’adinsul cu poveţele şi cu pildele. Până să se fi făcut
plumbului ce pusese pe vorba plecăm, nu şi băiat de treabă mai eră cale ca de un
mai îngăduia nici o lămurire, şi nu mai în- deal, o vale, şi o pădure mare.
căpeâ nici vorbă de geaba. întâiu se uluise în postul Crăciunului veni o scrisoare cu
domnul Iorgu, după aia simţise un frig la pecete roşie, dela Bucureşti. Pe patru feţe,
inimă şi apoi îl apucase o ciudă de moarte ticsite în slove mărunte, scria domnul Manole,
împotriva lui Manole. Omul- ăsta care două iar epistola astfel sfârşiâ: