Page 12 - 1909-05

Nrul 5, 1909. I.ICKAKĂKUJ 109
poporul românesc printre celelalte unităţi Poitevin, foarte tânăr, dacă nu mă înşel, do­
ale marei familii romane, pare evident că vedeşte o pasiune serioasă, un entuziasm stă­
el trebue, mai curând, mai uşor decât ori­ pânit şi adânc, semne sigure ale talentului
care altul, să se desvolte după direcţiile adevărat.
alese de artiştii europeni, în fruntea cărora Tablourile mici ale dlui M ă r c u l e s c u se
merg francezii. menţin în tonalităţile întunecate, ce convin
Dealtfel făgăduinţele sunt multe şi sunt expresiei sentimentelor melancolice, cari îi
în drept a crede că vor fi încurând ţinute. plac autorului. Aşa cum sunt, sunt nespus
Mai mulţi artişti români şi-au creat în Paris de atrăgătoare. Ne aducem aminte cu duioşie
o situaţie de invidiat. Mă voiu mulţumi a de „Femeia la fereastră* 1 expusă anul acesta.
numi pe unii dintre dânşii, fără a ţinea seama, Dnii P o p e s c u , G r o p e a n u ş i B e n d e r l i
•dacă au expus sau nu la Salonul de toamnă. sunt nume pe cari critica parisiană le repetă,
Sculptorul C o n s t a n t i n B r â n c u ş i , foarte din an în an, cu o simpatie tot mai mare.
cunoscut, foarte apreciat, este desigur unul Trăieşte aici şi rog să mi se ierte omi­
dintre cei mai bine înzestraţi din generaţia sa. siunile inevitabile un grup de artişti ta­
Dşoara E l e n a P o p e a delicată şi o inti­ lentaţi, iubiţi în Franţa şi cari fac cea mai
mistă pătrunzătoare. mare cinste ţării lor.
Dnii FI or i a n , P o i t e v i n, aquafortişti. Dl P a r i s , Decemvrie 1908.
Charles Morice.

Martirul Christoşilor...
(A. Ady).
Un foc nepotolit şi mândru Născut din cântec şi putere,
Mi-a dat pământul moştenire, Păgân Apollo dela Ţară,
Purtam în inima păgână Cu dragoste-aşteptam, cu cântec,
Credinţă, sete de mărire. A vieţii cea din urmă seară...
Simţiam o lume împrejuru-mi Azi, sufletul nu-mi mai tresare
Rotindu-şi larga frământare, De cânt, de dorul dimineţii,
Eu în vârtejul ei sălbatic M’au omorît evangheliştii,
Căutam o armonie mare... Christoşii şi ’nţelepjii vieţii...
G.

Cântec.
Uăd flacăra iubirii cum se stinge, Uăd pulberea de visuri cum se pierde,
(Ce trist răsună ultimul cuvânt) (Norocul meu cu ele a plecat)
Uăd flacăra iubirii cum se stinge, Uăd pulberea de visuri cum se pierde,
De ce-ai crezut copile ’n jurământ? De ce te tulburi ochi îndurerat?
Plâng dorurile toate deşteptate,
(O! cât aşi da să nu le-aud plângând)
Plâng dorurile toate deşteptate,
De ce-ai venit durere-aşa curând?
I. Enescu.