Page 13 - 1909-05

110 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1909.

Corespondenţă din Bucureşti.
„Carmen saeculare“ şi „Apus de soare".
Ziarele v’au povestit cu amănunte felul cum s’a Cine eşti tu ? Răspunde!
serbat în ţară aniversarea a cincizecea a Unirei — Ce farmec se ascunde
cum se scrie aici, adecă a unirei celor două ţări ro­ în glasul tău, de-mi pare c’aud a mele unde
mâneşti. Totuşi cereţi o „notiţă“ şi în corespondenţa Şoptindu-şi intre ele?
mea? Şi totuşi, cum se face că graiul tău ales
Literatură? Se ’ntunecă pe-a!ocuri de-mi pare ne ’nţeles
Puţină am văzut. în tot cazul, nici o publicaţie care Şi ’n vorbele aceste, ce picur’ aşa clare,
să fi fost preparată cu răgaz. Domnul N. Iorga a po­ Cad sunete barbare
vestit adecă a apreciat — unirea într’o broşură dic­ Ici-colo ’n vălmăşag,
tată stenografului Stahl şi publicată de Liga dela Iaşi: Ca pietrele de rând
este o scriere cam repede, căreia îi prefer focosul Uitate ’ntr’un şirag
discurs ţinut de acelaş bărbat la Iaşi, discurs despre Printre mărgăritare ?
„durerile care sunt mai sfinte decât toate strălucirile". Doina răspunde naiv, cum i se şi şade doinei; dar
Em. Oârleanu a publicai o broşuiă în „Biblioteca ro­ şi mai puţin decât naiv. Cu dc patru ori cum: cum
mâneascăi“ a lui Socec, cu acte din timpul unirei şi re­ nu-s etc., cum desprinzi etc; cum porţi etc; cum
producând în frunte o conferinţă despre Cuza a dlui glasul tău etc., aşa şi graiul meu. Nu, poeţii aceştia
Petru Răşcanu, bătrân profesor la Iaşi: nimic din partea simpatici nu merită să cităm şi ce-i rău în Carmenul
editorului, original, dar reproduceri folositoare. „Con­ lor. Să ne grăbim deci spre ce este bun.
vorbirile literare" au consacrat unirei un număr, cu Doina roagă pe moş Danubiu să-i arate viitorul
amănunte necunoscute. Câteva privesc şi pe Ardeleni, neamului românesc. Bucuros, e foarte lesne. Tridentul
încolo... se ridică în aer şi încep a veni pe rând figurile cele
G. Coşbuc primise însărcinarea să scrie o odă care mari ale istoriei româneşti. Danubiul explică Doinei
să se declame de pe scena teatrului naţional. Oda nu cine-s ele; iar regia teatrului adaogă explicarea cu fe­
s’a declamat. D. Anghel şi Şt. O. Iosif s’au ţinut însă lurite lumini caracteristice: Mihai Viteazul şi Tudor
de vorbă şi au scris un Carmen saeculare, care a fost Vladimirescu apar în lumină roşie, în sânge; Ştefan
aplaudat straşnic şi care — cetit — vă va lăsă cam în lumină galbenâ-aurie, este soare; în lumină mai
reci. Eu cel puţin, cetindu-1 în „Viaţa românească", albă apar juzii dela început, oamenii limpezi, modeşti,,
nu mi-am putut regăsi căldura dela cele două repre­ cari scoboară senini dela munte, ierte-mă toate su­
zentaţii ale teatrului naţional, la care am fost de faţă. fletele strămoşilor, pe care-i slăvesc şi eu ca orice
Căldura aceea o datoriam, evident, şi multelor gân­ Român, dar clipa de linişte şi zâmbitoare mulţămire
duri proprii, şi neliniştitoarelor simţiri care ne năvă­ cu care au trecut aceşti juzi am pus-o mai presus
lesc la astfel de prilejuri. de orice altă impresie. Nu ştiu bine de ce. Poate din
în Carmen ni se cere să credem convenţional pricina sfiosului meu respect şi adoraţiei mele pentru
că un bătrân care doarme este Danubiul — eu l-aş fi tot ce este părinte, izvor de bine şi vigoare, suflet
pus la masa de marmoră la care doarme Barbarossa; curat şi pacinic. Uite-i:
el doarme, în text, la picioarele unei coloane de templu Veniţi din cetăţuia Carpaţilor bătrâni,
roman în ruină; pe scenă durmiâ intr’o peşteră par’că. O juzi cu barba albă şi cu toege ’n mâni,
Ni se cere să credem că o fată tânără şi frumoasă este Veniţi păstori acasă cu turmele de oi;
Doina, care-1 găseşte pe moş Danubiu în ajun de a Ca slovele mărunte ce-s scrise pe-un izvod,
se trezi din somnu-i secular. Ni se cere să credem Coboară-te la vale, împrăştiat norod,
că moşul a durmit o mie de ani şi că acum o mie Că ’ncepe să surâdă străvechiul tău noroc...
de ani el ştiâ că odată va veni Doina să-l deştepte. Veniţi furnici grăbite din nou la furnicare,
Ni se cere credinţa în absurdităţi de acestea? Nu, nu. Coboară, Basaraba, şi chiamă la un loc
Este numai poezie, romantică şi fără haz; este des- Ostroavele răzleţe pierdute ca ’ntr’o mare!
lănţuirea fantaziei, care s’a pripit cu concepţia, dar (Basaraba cu întreg alaiul coboară şi se gru­
s’a recules în amănunte.
pează, în vreme ce din partea dinpotrivă se zăreşte
Iată îndată un amănunt, foarte drăgălaş. Danubiul coborând Bogdan, cu casa lui).
a vorbit cândva latineşte, acum ştie o românească Ca un zglobiu şivoi
foarte faimoasă şi, deşi nu înţelege slavoneşte, bagă împrăştiat şi gureş
de seamă, că Doina nu mai vorbeşte curat. Conven­ Treci munţii şi coboară din vechiul Maramureş,
ţional, dar, ian vedeţi ce frumos spune de-acestea bă­ Cu casa ta întreagă, o Bogdan-Voevod!
trânul:
Coboară ’n svon de bucium cu cetele de-arcaşi.
Dar tu, ce cauţi oare pe plaiurile mele? Cu fete, cu feciori,
De unde-mi pare mie că te cunosc pe tine? Cu ’ntregul tău norod,