Page 14 - 1909-05
P. 14

Nrul 5, 1909.              LUCEAFĂRUL                        111
          Coboară şi ’napoi               inima  eroului  acestuia
          Nu te uită ce laşi,             neodihnit, de care nimic
          Căci mult mai mândră-i {ara > n  care te scobori!  omenesc nu-i străin.
          Se  poate  să  nu  uiţi  cadrul  convenţional  în  care  sunt   Dintre  fete,  pe  Oana,
        cuprinse  aceste  scântei  poetice,  cari  aprind  fantazia   pe  naiva  Oana,  o  di­
         Românilor?  Şi  eram  în  sală  tot  oameni  culţi,  profe­  stinge el mai mult.
         sori  şi  elevi,  care  ştiam  despre  ce-i  vorba,  rând  cu   Marele  Voevod  îşi
         rând.  Şi  sala  ţâţăiâ  de  aşteptare,  şi  vuia  de  aplauze.   aşteaptă  pârcălabii.  Ei
         Dar  nicăiri  n’a  vuit  mai  tare  ca  în  adorarea  lui  Mihai-   vin, bătrâni şi tineri.
         Viteazul.  Şi  nicăiri  n’a  vuit  mai  lung  ca  în  adorarea   Acum  cerc  în  jurul  lui
        lui Cuza-Vodă.                    Ştefan şi scurte dări de
          Ci  eu  mă  întorc  iarăş  cătră  cei  mici,  cătră  cei  ne­  seamă  despre  cum  stă
        norociţi,  cătră  aceia  pe  cari  îi  chiaină  Tudor  la  luptă,   ţara în părţile fiecăruia:
        pe cari îi chiamă cu un glas ce-1 înţelege orice asuprit:  Vorbe  clare,  glume  de
                                          voinici rari, lume rară.
         Ai îndurat destule, sărman popor iobag!  Acum  o  suprindere  şi
        Din zdreanţă de cămaşă de rob tu fă-ţi un steag,  pentru Vodă, şi pentru
        Şi pleacă înainte cu vântul de răscoală   privitori:  între  ei  pică
        Ce-ţi ia pân’ şi cenuşa rămasă ’n vatra goală!
                                          şi  Bogdan,  fiul  Dom­
        Din şubrede colibe, din umede chilii,  nului,  care  tocmai  îi
        Din negrele bordee săpate în pământ,  pregăteşte  succesiunea
        Sculaţi-vă cu toţii, ca stafii din mormânt,  la  tron:  tânăr;  în  manta  albă,  cu  pletele  negri,  viu;
        Voi care-aţi stat atâta înmormântaţi de vii!  o  nădejde  pe  care  nu  o  va  putea  stinge  ura  ce
                                          scapără  de  pe  acum  din  ochii  lui  Ulea,  paharnicul.
        Urcaţi-vă ’n clopotniţi şi sub al crucii semn
        Loviţi cu bărbăţie în toaca grea de lemn   Va  fi  răsboiu,  anunţă  Vodă.  Şi  Vodă  impune  îndată,
        Şi clopotele toate din somn le deşteptaţi,  c’o  vorbă,  tăcere  celorce  deschid  gura  să  protesteze.
        Căci a sosit acela pe care-1 aşteptaţi!  Vodă domină tot, pe toţi. Olimpic.
                                            Sgomot,  departe.  E  ţara  ’n  picioare,  sunt  Moldovenii
        Du-i, Tudor, dă-le iarăşi lumini ochilor orbi,  cari  vin  la  chemarea  Domnului.  Bieţii  bătrâni  şi  duioşi
        Să vadă cum din câmpul mănos al ţării noastre   pârcălabi!
        Ca nişte pete negre în zările albastre   Unul: îi văz, dar nu-i auz.
        Dispare cel din urmă hrăpăreţ stol de corbii...
                                            Altul: îi auz, dar nu-i văz.
          Opera are amănunte şi va educă*).  Al treilea: Nici n’auz, nici nu văz.
                        *                   Vodă: Eu îi văz, şi îi auz.
          Se  crezuse  câteva  zile  că  de  24  Ianuarie  se  va  jucâ   Tot  el  întâiul;  cel  mai  întreg  încă.  Sabia-i  sboară
        piesa  dlui  B.  Şt.  Delavrancea:  Apus  de  soare.  Ar   din  teacă  şi  face  capului  ocoluri,  par’că  ea-i  adună  şi
        fi  fost  un  noroc.  Nu  l-am  avut  atunci.  Şi  am  aşteptat-o   strânge tot mai aproape oştirile ce curg.
        până  ieri  seara,  în  2  Februarie.  Publicul,  care  nu  a   Un splendid sfârşit de act.
        văzut-o,  o  va  putea  ceti  peste  5—6  zile  într’o  ediţie   II.   Vodă luptă în Pocuţia şi de mult n’a trimis veşti.
        frumoasă a librăriei Socec.       Doamna-i  cuprinsă  de  temeri  şi  sufere.  în  curtea  ei,
          I. Când se ridică cortina, ochii rămân uimiţi de frurn-   ea-şi  plânge  jupăneselor  durerea;  iar  pasările  cântă
        seţa tabloului ţinut în colori vii. în fund Suceava — să-i   fără  să  le  auză.  Doar  Ţugulea  Moghilă,  un  stolnicel,
        zicem  cea  veche,  cer  senin,  aer  limpede;  şi  încoace   de-i mai stoarce vr’o zâmbire.
        curtea  palatului  cu  copaci  cu  rod;  în  curte  o  şezătoare,   Deodată  se  iveşte  solul  lui  Ştefan,  clucerul  Moghilă.
        cu  doamna  ţării,  Maria.  Fireşte,  se  vorbeşte  mult  de   Şi  spune,  şi  spune,  şi  spune  ce-au  isprăvit  Moldovenii
        Ştefan-Vodă.                      in  Pocuţia.  Ai  crede  că  Ştefan  este  încă  departe.  Dar
          Ştefan  apare  înfiorând  cu  splendoarea  şi  înveselind   aşa  vine  el,  mai  iute  ca  solii,  lată-1,  învingător;  dar
        cu  bunătatea  lui.  El  este  ’n  ajunul  unui  răsboi,  dar   şi mai obosit de boală.
        are  timp  destul  să  mângâie  fetiţele  şi  copiii  dela   Pe  urma  lui  calcă  şi  răutatea.  Ceice  în  actul  întâi
        curte:  Mai  frumos  nu  se  putea  arăta  ce  deplină  este  îşi  ghiciseră  abia  gândurile,  şi  le  spun  acum  lămurit:
                                          Ulea  şi  soţii  săi  Stavăr  şi  Drăgan  nu-1  primesc  Domn
          *)  Rolurile  Danubiului  şi  al  Doinei  din  acest   pe  Bogdan,  ei  vreau  pe  Ştefăniţă.  Dar  Oana,  rămasă
        poem  au  fost  susţinute  de  dl  şi  dna  Zaharie  Bârsan,   la  fântână,  ascunsă  după  colacul  fântânii,  ascultă  ce
        artiştii  cari  au  entusiasmat  în  atâtea  rânduri  şi  pu­  zic  ei  şi  credinţă  întrupată,  suflet  ce  nu  se  poate
        blicul  nostru.  Din  dările  de  seamă,  elogioase,  ale  zia­  păta  nici  cu  taina  sa,  ^Secum  cu  a  altora,  Oana  îi
        relor  din  România  se  vede  că  interpretarea  acestui   spune  lui  Vodă  ce  vrea  Ulea,  ce  Drăgan  şi  Stavăr.
        poem  a  fost  neîntrecută.  Dl  Zaharie  Bârsan,  în  Da-   Vestea-I  muşcă  pe  Vodă  ca  un  şarpe,  dar:  Oano,  taci,
        nubiu,  a  dovedit  un  talent  dramatic  din  cele  mai   taci...
        frumoase.  Dna  Bârsan,  în  Doina,  i-a  fost  o  vred­  Hotăriri  repezi:  Moghilă,  vino;  răspunde,  cine  ho-
        nică tovarăşă.              Red.  tăreşte azi pe urmaşul meu; eu? eu!; mâine adună-mi
   9   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19