Page 15 - 1909-05
P. 15

112                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 5, 1909.
           curtea,  boieri  şi  ostaşi,  să  le-arăt  cine  va  fi,  după   Nu  ştie  de  ce,  dar  nu  poate  să  se  ducă.  O  mângâiere
           mine, Domn.                       pentru  Domnul  bolnav,  care  o  desmiardă  şi-o  sărută
                                             lung.  Când  Rareş  se  întoarce  dela  Hârlău,  ea  ştie  că
             Conflictul  este  evident:  Vodă,  soarele,  care  doreşte   el  îi  este  frate,  cum  ştie  şi  el  că  n’o  poate  iubi  decât
           să  fie  urmat  de  alt  soare;  boierii  care  l-ar  acoperi   ca  pe-o  soră.  Doi  copii  devotaţi:  Rareş  trebue  să
           pe  acesta  bucuros  cu  volbura  zavistiei  şi  luptei  între
           fraţi.  Dar  poate  fi  acest  conflict?  Capetele  lor  nu   plece  la  Stambul,  trimis  de  Ştefan,  şi  pleacă  deşi  abia
                                             sosise.
           sunt  ale  lui?  Sunt.  Dar  de  ce  ar  ucide  Vodă,  când   Amănunte,  fără  multă  legătură  cu  acţiunea?  Se
           nu-i  de  nevoie?  De  ce  ar  trece  prin  sabie  ce  se  va   poate,  dar  ele  trec  repede  şi  spun  mult:  ce  rămâne
           îndoi  mâine  în  faţa  unui  semn,  de  auzul  unei  vorbe?   după acest Voivod, afară de ţară şi glorie: copii mândri
           Vodă-i  o  poruncă  numai  fiind  de  faţă.  Vodă  este   şi  copila  aceasta  din  care  vorbeşte  graiul  sângelui
           numai  supărat,  dar  îşi  ţine  firea  în  frâu.  El  apune   (prea mistic poate)...
           grandios...                         Doctorii  ard  rana  Voivodului,  care  se  închină  cu
             Da,  este  drept,  acţiunea  nemijlocit  in  preajma  con­  glas tare.
           flictului  nu-i  multă;  mediul  pe  care-i  pusă  este  covâr­  Răpaos dureros.
           şitor; dar este... câtă-i trebue poetului, poeziei.  Deodată  se  aude  sgomot.  Boierii  aleg  pe  Ştefan,
             III.  Dar  rana  cea  veche  îl  doare  pe  Vodă  tot  mai   Ulea  lucrează.  Voivodul  ascultă,  înţelege  ce  alţii  nu
           tare.  Acum  a  venit  şi  al  treilea  doctor,  Şmil.  Şi  cei   înţeleg  încă;  leul  se  trezeşte  în  el;  sus;  sabia  în  mână;
           trei  doctori  se  sfătuesc  mereu.  Vă  înşelaţi,  Vodă  este   fuge,  vijelios,  afară  şi  când  se  întoarce,  frânt  de  obo­
           încă  destul  de  tare.  O  zi  bogată,  ca  cea  de  azi  îl  va   seală  şi  de  mânie,  sângele  lui  Ulea  picură  de  pe
           obosi însă.                       spadă.
             Vodă trăieşte astăzi viu, cu toate nădejdile sale.  Cum  spune  Vodă?  Cum  a  răsărit:  ca  un  leu,  ce
             Petru  Rareş  vine  să-i  spună  că  el  iubeşte  pe  Oana   mistue  năprasnic  piedeca  din  drum.  Apune  supra­
           şi  Vodă  îl  trimite  la  Hârlău,  la  Rareşiţa,  să  afle   omul, supraomul în răsboiu. Încet, încet se stinge acum
           acolo  cine-i  el  şi  cine-i  Oana.  Ce  bucurie  pe  Vodă   Voivodul  care  şopteşte,  murind,  despre  Moldova,  Mol­
            când îl priveşte călărind, dispărând!  dova.
             Şi  vin  boierii,  vine  poporul;  la  urmă  şi  Ulea,  adus.
           Conjuraţii  sunt  muţi.  Vodă-şi  joacă  numai  spada,   Apus  de  soare,  adecă  cum  Delavrancea  vede
           o  scoate-abia,  o  vâră  iar  în  teacă;  dar  privirile  lui   apunând pe marele viitoare Voivod.
           le  înţeleg  ei  bine,  şi  sunt  muţi.  Conflictul  pâlpâie   Nu  cred  că  mă  înşel,  când  prorocesc  că  Delavrancea
           domol...                          a  găsit  o  formă  superbă  în  care  pe  Ştefan  îl  vor  vedeâ
             Şi  astfel  scena  cea  mare  se  poate  desvoltâ  in  li­  apunând... generaţii întregi.
           bertate:  Voivodul  vorbeşte  de  domnia  lui,  de  prietinii   Poetul  a  ridicat  tablou  după  tablou,  frumseţe  după
           şi  duşmanii  ţării,  de  povara  vieţii,  şi  se  desbracă  de   frumseţe;  şi  firul  e  întreg  şi  luciu;  firul  nu  se  înnoadă
           hlamida  care-o  aruncă  pe  umerii  lui  Bogdan  şi-l  urcă   forţat, niciodată: logica este satisfăcută, ca şi inima.
           pe  Bogdan  pe  tron;  şi  cu  mâna  lui  îi,pune  pe  cap   A  vorbit  un  poet,  care-i  un  mare  zugrav.  Pictura
           coroana  cea  mai  glorioasă.  Durerea  fizică  îl  face  pe   şi  poezia  şi-l  pot  contestă  una  alteia,  cu  acelaş  drept.
            bătrânul Domn să cază, să îngenunche, el cel dintâi.  Graţie  iui,  am  saltat  deodată  departe  de  „Despot-Vodă“,
             Ştefan este învingător: A voit, a fost.  departe  de  „Răzvan  şi  Vidra“  şi  foarte  departe  de
             IV.  Pe  patul  de  suferinţe.  Doamna  care  a  veghiat   bietul „Vlaicu-Vodă“,
           mult se duce să se culce; numai Oana nu se duce.  Se nasc şi la noi drame istorice! .
                                                                  G. Bogdan-Duică.

                                        P  o  e  z  i  e  .
                         Pe aripa ta ne culci    Şi departe pe un plai
                         Gânduri obosite,        înflorit i-arată
                         A nădejdei taine dulci   Cătră poarta dela rai
                         Duc, pe nesimţite,      Calea luminată...
                         Sufletul în vis uşor,   Piere cea din urmă stea,
                         Ca o adiere,            Noaptea se destramă,
                         Peste culmile cu dor,   Pune şi pe fruntea mea
                         Dalea de durere.        Hâna ta de mamă.
                                                              Maria Cunţan.
                                           ----S
   10   11   12   13   14   15   16   17   18   19   20