Page 17 - 1909-05

114 LUCEAFĂRUL Nrul 5, 1909.
mirosi în văzduh. Purtă ghete fără călcâie,
şi se pudră zilnic, ceeace la ţară pe atunci
se socoteâ între lucrurile cele mai rare. El
ne încredinţâ, că nu se poate lipsi de pudră,
deoarece are d’a face cu generali şi cu doamne
de general.
Şi iată, sosi odată ziua mea onomastică!
Năstase Nastaseici intră în odaie şi zise cătră
mine:
„Dragă fine, până astăzi nu te-am dăruit
cu nimic; dar acum, priveşte, ce lucru frumos
ţi-aduc!“
Şi atunci scoase din buzunar un ceas suflat
cu argint, şi mare cât o ceapă, cu o floare
de trandafir zugrăvită pe cadran, şi cu un
lănţuşor de bronz! Eram zăpăcit de plăcere,
dar mătuşa Pelaghia Petrovna sări cu gură
mare:
„Sărută mâna, sărută mâna, răpănosule!"
’Brâncuşi: Cap de Studiu. îndată i-am sărutat mâna, iar mătuşa fără
a-i păsa urmă:
şi nu-şi trăda pe frate-său tatăl lui David
nu eră să fie exilat în Siberia. învăţam amân­ „Of, Năstase Nastaseici, tătucule, pentru
doi în gimnaziu, în aceeaş clasă, şi învăţam ce mi-1 răsfeţi aşa! Ce să facă el cu un
bine, eu chiar ceva mai binişor decât David... ciasornic? îl scapă, de bună seamă, îl des­
Memoria mea eră ageră; la copii — lucru face, sau îl strică!"
Veni şi tatăl meu, privi ceasul, mulţumi
cunoscut! prin a c e a s t ă superioritate nu mă
simţiam ridicat în preţ, nu mă mândriam, şi lui Nastaseici destul de nepăsător, şi-l
David a rămas şi mai departe călăuzul meu! chemă în odaia sa. Auzii vorbind pe tata,
oarecum pentru sine:
II. „Dacă tu, frate, socoteşti că s’a sfârşit cu
Mă cheamă Alexe. Sunt născut în ziua a a t â t . . . "
7-a a Urnei, iar ziua numelui meu e în 17, însă eu nu mai puteam stâ locului, luai
şi anume în Martie. După obiceiu moştenit ceasul şi ieşii repede în ruptul capului, ca
din bătrâni,*) mi s’a dat numele unuia dintre să arăt lui David darul.
sfinţii aceia, a căror praznic cade pe ziua a
zecea după naştere. Naş la botez mi-a fost
un oarecare Anastasii! Anastasievici Pucikov,
sau mai la adecă: Năstase Nastaseici, altă
poreclă nime nu-i da. Eră certăreţ straşnic,
uneltitor, toate le restălmăceâ un om
stricat cu totul; fusese dat afară din cance­
laria guvernatorului, şi pe la judecătorie um­
blase nu odată; însă tatăl meu avea trebuinţă
de e l . . . împreună „agoniseau". încolo eră om
puhav, rotund; c’o faţă ca de vulpe, cu nas
ascuţit; ochi căprii, sclipitori, iarăş ca la
vulpe. Şi totdeauna îşi mişcă ochii, în dreapta
şi stânga, iar nasul îi umblă ca şi când ar
*) îl găsim şi la români. (Trad.) Poitevin: Pe Seina.