Page 18 - 1909-05

Nrul 5, 1909. LDCEAFlRtTL 115
III.
David luă ceasul, îl deschise şi se uită la
el cu luare aminte. Vărul meu avea mare
talent pentru mehanică; îi plăcea să meşte­
rească cu fier, cu aramă, cu orice metal;
şi-a cumpărat felurite instrumente, şi îndreptă
sau chiar lucră din nou un şurub, o cheie
ş. a. fără să-i fie prea greu.
David învârti ceasul în mâni şi murmură
printre dinţi (de obşte eră tăcut):
,,„E v e c h i . . . r ă u . . . “ Apoi adause: „de
unde-1 ai?“
I-am zis că mi l-a dăruit naşul meu.
David îşi aţinti la mine ochii suri:
„Năstase?
Da; Năstase Nastaseici.“ Brâncuşi: Somnul.
David puse ceasul pe masă şi se întoarse
în altă parte, liniştit. în sfârşit adurmii; când mă desmetecii
„Nu-ţi place? îl întrebai. mă îmbrăcai repede şi alergai în stradă. Eram
Ba nu, nu asta... Dar eu, în locul tău, hotărît să dăruiesc ceasul meu celui dintâi
n’aş fi primit dela Năstase nici un fel de dar. sărac, ce-l voi întâlni.
— Pentruce?
Pentrucă e om rău; iar faţă de omul IV.
rău nu trebue să te îndatoreşti. Tu încă i-ai N’a trebuit s’alerg departe de casă, şi iată
şi mulţumit. De bună seamă, i-ai sărutat şi omul, pe care-l căutam. Un băeţoi, ca de
mâna? zece ani, îmi ieşi în cale, zdrenţos, desculţ
Da; mătuşa m’a silit.“ şi care mai trecuse pe dinaintea ferestrilor
David zâmbi strâmbând din nas. Aşa eră noastre. într : o săritură mă apropiai de el şi,
năravul lui. Nu râdeâ niciodată cu hohot: fără a pierde vreme, — i-am îmbiat ceasul.
astfel de râs eră, pentru el, semnul unui om Băiatul sgâi ochii, cu o mână îşi acoperi
mic de suflet. gura, ca şi când s’ar teme că se frige — şi
Vorbele lui David, zâmbetul său tăcut, m’au întinse pe ceealaltă.
amărît adânc. Poate, gândeam eu, în gândul „Ia-1, ia-1 mormăii eu între dinţi:
lui mă osândeşte! Poate mă ţine şi pe mine e al meu, ţi-1 dau ţie — poţi să-l vinzi, şi
de om rău! El niciodată nu s’ar fi înjosit să-ţi cumperi ceva... de ce-i avea trebuinţă...
într’atât, n’ar fi primit cinste dela Năstase! Fii sănătos!“
Acum, ce-mi rămâne de făcut? I-am vârât ceasul în mâna — şi fuga acasă.
Să-i dau ceasul îndărăt? Cu neputinţă! Oprindu-mă câtva timp ’naintea uşii dormi­
încercai să leg vorbă cu David, îl întrebai torului, ca să răsuflu, mă apropiai de David,
de sfat. El îmi răspunse, că nu dă sfat nimenui, care tocmai sfârşiâ cu îmbrăcatul şi-şi piep-
şi că să fac, cum ştiu. Cum ştiu? ! Mi-aduc tenâ părul.
aminte, toată noaptea următoare n’am durmit: „Ştii ce, David? — începui cu glas cât
gândurile mă chinuiau. Să mă lipsesc de ceas, am putut mai liniştit. — Ceasul dela Năstase
îmi eră jale, — îl pusesem lângă pat pe mă­ l-am cinstit."
suţa de noapte; şi ticăia aşa de prietenos şi David se uită la mine, trecând peria peste
drăgălaş... însă a simţi, că David mă dis- tâmple.
preţueşte ... (Da, nici o îndoială ! el mă dis- „Da, urmai pe acelaş ton negustoresc,
preţueşte ! ) . . . aceasta mi se părea de ne­ — eu l-am cinstit. Este aici un băiat, foarte
suferit! Cătră dimineaţă hotărîrea mea eră sărac, cerşitor: lui i l-am dat.“
l u a t ă . . . Ce-i drept, începui să plâng — dar David puse peria pe măsuţa de spălat.