Page 7 - 1909-05
P. 7

104                        LUCEAFĂRUL                  Nrul 5, 1909.


                                         Uitare.
                                      (După Catulle Mendes).
                 Iubiri din alte vremi, chimere,   în ceafa zilelor mocnite
                 Şi mângâieri ce m’aţi sdrobit,   Se stâng uitatele simfiri,
                 Cu ’ntreg amarul fericirii    Şi trandafirii din tufişuri,
                 Plecafi din sufletu-mi trudit. —  Şi spinii de pe trandafiri,
                 Din cuibul îngheţat de-acuma,   S’au dus, — şi precum vine noaptea
                 Sărmane rândunici în sbor,    Pe urma ori-şi-cărei seri,
                 Fugiţi mânate de nădejdea     Pe urmă-le-mi peni uitarea,
                 Unui sălaş mai priitor.       Şi-i cea din urmă din dureri,
                                 Şi cade-atât de greu pe toate,
                                 Că ’n tihna vagilor gândiri,
                                 Nu voi mai ştî măcar ce ’nseamnă
                                 Durerea unei amintiri.
                                                  Elena Farago.



                                   Poeme în proză.

                        Oglinda...           mânare,  ca  într’un  lunecuş,  pe  cercevelile
             într’o  zi  m’am  pomenit  în  curte  c’o  mai­  geamurilor  şi  uşorii  dela  uşi.  Dintr’un  salt
           muţă,  scăpată  nu  ştiu  de  unde.  Se  trăgeâ   trecea,  ca  o  săgeată,  dela  un  capăt  la  altul
           desperată  din  lanţul  său,  care  se  prinsese   al  coridorului,  lungindu-şi  trupul  moale  şi
           într’un  cui  al  gardului,  în  această  hoinăreală   subţire,  de  par’că  ar  fi  fost  tras  în  mâni.
           a  ei,  tăcând  acolo  molcom  ghemuită  pe  şezut,   Câteodată  se  prindea  cu  picioarele  de  din-
           în  ultima  sforţare  de  a  scăpă.  Când  m’a  văzut   napoi  de  câte  o  margine  de  zid  şi-atârnă  aşa
           apropiindu-mă,  a  dat  un  ţipet  înţiglat  ca  de   bănănănind  cu  capul  în  jos  şi  privind  în
           groază,  rânjindu-şi  dinţii  mici  şi  albi,  în  chip   vremea  asta  cercetătoare  împrejur.  Nici  nu
           de provocare la luptă.            te-ai  fi  gândit  unde  şi-a  ales  ea  până  acum
             A  fost  însă  destul  să  întind  mâna,  pentru   locul unde trebue să sară.
           ca  maimuţa  să  se  lipească  la  pământ  îmblân­  Dupăce  ne-am  familiarizat  şi  mai  ales  când
           zită,  ca  şi  când  ne-am  fi  cunoscut  de  când   i  se  face  foame,  maimuţa  devine  linguşitoare
           lumea.                            şi-şi  alege  spinarea  mea  ca  loc  de  sărit  şi
             Am  luat-o  de  lanţ  şi-am  adus-o  după  mine   hârjoană.  —  Când  nici  nu  m’aştept,  mă  tre­
           ca  pe-o  vinovată,  cum  ai  duce  de-o  ureche   zesc  cu  ea  căzându-mi  după  ceafă,  din  cine
           pe-un copil străin prins în grădina cu poame.  ştie ce ungher dosit.
             Chiar  din  ziua  întâi  ne-a  început  prietenia.   Şi  de-aici  încep  ciuguliriie  şi  mângăerile
           Am  apropiat-o  şi-am  îmblânzit-o  mai  ales   ei  şirete.  Numai  de  pe  prefăcătoria  aceasta
           cu  mâncarea.  De  data  aceasta  am  văzut  şi   meşteră  ai  puteâ  bănui  că  maimuţa  trebue
           eu  mai  bine,  ce  putere  miraculoasă  are  mân­  să se înrudească cu omul.
           carea, în domesticirea unor animale sălbatice...  Ca  s’o  domolesc  din  sbuciumul  ei,  ne  aşezăm
             Stăm  adesea  ore  întregi  împreună.  E  o  to­  amândoi  frumos  la  masă.  Mâncarea  noastră
           vărăşie  ideală.  îi  urmăresc,  cu  nesaţiu,  miş­  cea  mai  de  cinste  sunt  fructele  mai  ales.  în
           cările  iuţi  si  neastâmpărul  ei  nervos.  Sare   faţa  unui  strugure  trăim  un  adevărat  poem.
           când  sus,  când  jos,  ridicându-se  cu  înde­  Maimuţa s’aşază pe labele de dinapoi, ca un
   2   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12