Page 8 - 1909-05
P. 8

Nrul 5, 1909.              LUCEAFĂRUL                        105
                                             Ajunsesem  să-mi  cred  maimuţa  fericită  şi
                                            împăcată  în  tovărăşia  mea  şi  cu  belşugul  din-
                                            prejur.  Mă  miram  acuma,  de  ce  eră  gata  pe
                                            fugă,  când  vedeâ  uşa  de-afară  deschisă  şi
                                            mă  silea  astfel  s’o  ţin  degeaba  în  lanţ.  Mă
                                            întrebam  chiar  cu  încredere  :  —  Unde-ar  mai
                                            putea găsi ea tot ce-a găsit în casa m  e a ? . . .
                                             Odată,  i-am  dat  drumul  slobodă,  prin  odăile
                                            largi cu uşile în lături.
                                             Atâta  i-a  trebuit  ca  să-şi  înceapă  salturile
                                            nebune.  Am  urmărit-o  în  toate  jocurile  şi
                                            sbenguirile ei din libertate.
                                             într’un  timp  de  neluare  în  seamă,  se  face
                                            însă tăcere în casă.
                                             Ce se făcuse maimuţa?
                                             Caut  în  toate  părţile,  o  chem  pe  nume,
                                            strig,  cotrobăesc  prin  unghere,  n’aud  şi  nu
                                            găsesc  nimica.  Când  să  ridic  o  perdea  dela
                                            geam, dau de maimuţă.
                                             Tovarăşa  mea  îmblânzită,  în  recunoaşterea
                                            prin  odăi,  găsise  pe  o  masă  o  oglindă  rotundă
                                            portativă.
                    Gropeanu: Portret.
                                             Acum  stă  ghemuită  în  colţul  acela  acoperit
                                            şi,  ţinând  în  mâni  oglinda,  se  priveâ  setoasă
          pui  de  paşă,  iar  eu  stau  pe  scaun,  dinaintea
          mesei.                            şi uimită.
            O boabă ei şi una mie.           M’am  pus  de-o  parte  să-i  urmăresc  jocul:
            La  început  le  curăţim  frumos  de  coajă,   Maimuţa  cuprindea  oglinda  cu  aprindere,
          scoatem  sâmburii  şi  le  înghiţim.  Pe  urmă,   se uită la restrângerea de-acolo şi se înfiorâ
          însă,  maimuţa  se  enervează,  se  uită  la  mine
          lacomă,  scoate  ţipete  scurte  şi  bănuindu-mă
          c’o  nedreptăţesc,  se  repede  Ia  strugur  şi  ’ncepe
          a  cărăbăni  la  gură,  ca  un  flămând,  care
          mănâncă  la  praznic.  Cu  chipul  acesta  mai­
          muţa,  care  e  mai  înzestrată  decât  oamenii,
          îşi  umple  înainte  guşile  de  sub  fălci,  îşi  face
          depozite  cum  s’ar  zice,  ca  să  mănânce  apoi
          singură,  în  timpul  de  linişte.  în  instinctul
          acesta  de  rapacitate,  am  văzut  eu  origina...
          capitalului  dela  oameni  şi  tni-ant  zis  că,  dacă
          nu chiar toţi oamenii se trag din maimuţă,
          apoi_____ bancherii, cel puţin, trebue să fie
          nişte urangutani domesticiţi...
            Masa  cea  mai  curioasă  a  maimuţei  e  când
          mănâncă  orez.  Cum  stă  pe  şezui,  întinde
          amândouă  mânile  de  dinainte,  împrăştie  gră­
          mada  pe  masă  şi-apoi,  c’o  iuţală  şi  preciziune
          de  scamator,  duce  firile  la  gură  alternativ,
          arătându-şi  pe  rând  dinţii  albi  şi  ascuţiţi  ca
          într’o strâmbătură continuă.              Gropeanu: Carmen Sylva.
   3   4   5   6   7   8   9   10   11   12   13