Page 17 - 1909-06
P. 17

Nru! 6, 1909.              LUCEAFĂRUL                        137

                                 Floarea Cucului,

           Până  ’n  ziuă  tot  satul  eră  în  tălpi.  La  fe­  se  întâlneau  zilnic,  şi  de  acum  trei  ani  de
          reşti,  printre  oalele  cu  flori,  zăriai  capete  bu­  zile  n’o  să  se  mai  vadă.  Floarea  plângeâ  de-i
          clate  de  copii  somnoroşi.  Iar  la  portiţe  fete   săltau  sânii,  iar  Niculae  o  ţinea  strâns  îm­
          mari,  cu  ochi  scăldaţi  în  lacrămi,  priveau  în   brăţişată.
          spre  uliţa  mare,  de  unde  veniâ  cântecul:   „Să  nu  mă  uiţi,  Niculae,  zise  Floarea  cu
                 Cocoş  roşu  cântă  ’n  cruce   glas  înnecat,  să  nu  mă  uiţi,  că  să  ştii,  că  eu
                 Scoală-te măicuţă dulce,  mor  de  dorul  t ă u . . .   şi  să-mi  scrii,  Niculae
                 Te scoală deminecioară    dragă, să-mi scrii câte o carte.
                 Şi-mi fă maic’o ineringioară.  Floare,  îi  răspunde  el,  ştii  tu  măghe-
                 Vino, maică, pân’ la cruce,
                 De vezi Neamţu cum mă duce.  ranul  din  fereastra  voastră,  din  care  de  atâtea
           Răcoarea  de  toamnă  se  simţea  binişor.  Pe   ori  mi-ai  pus  peană  ’n  pălărie?  Când  nu  ţi-oi
                                           mai  scrie,  tu  de  atunci  să  nu  mai  uzi  mă-
          râturi  bruma  se  întindea  albă  şi  subţire,  ca
          o  pânză  arginţie  de  paianjin.  Eră  cea  dintâi   gheranul  acela.  Şi  dacă  nu-l  vei  udă,  s’a  usca.
          zi  de  Brumar,  când  pleacă  recruţii.  Umblau   Şi  atunci,  Floare,  atunci  aşa  să  mă  usc  şi
                                           eu pe picioare, cum s’a usca măgheranul."
          din  casă  ’n  casă,  şi  din  toată  casa  se  alătură
          cineva  la  ei,  un  văr  sau  un  prietin,  ici  un   Mai  mult  n’a  zis.  Apoi  încă  o  îmbrăţişare
          vecin,  colo  un  cumnat.  Şi-i  petreceau  până   caldă,  încă  un  chiot,  o  privire  spre  sat  şi
          ’n  deal,  —  aşa  eră  datina  de  când  s’au  po­  recruţii  pleacă  urmaţi  de  părinţi.  Iar  tineretul
          menit.                           rămase  privind  după  ei,  până  ce-i  pierdu  din
           înainte  mergeau  lăutarii,  doi  ţigani  negri   ochi.  Cine  ştie  când  se  vor  mai  vedea.  Şi
          şi  zdrănţoşi.  După  ei  feciorii  prinşi  pe  după   cine ştie cum.  *
          cap.  în  urma  lor  veniau  fetele  ţinându-se  de
          mână.  Iar  mai  înapoi  bătrânii,  cu  pălăria  pe   Trecură  doi  ani  lungi,  cât  o  vecinicie.  Ni­
          ochi,  cu  capetele  plecate,  şi  mamele  plângând   culae  în  vremea  asta  n’a  fost  acasă.  Dar  cu
          şi  bocindu-se.  Feciorii  cântau  de  clocotiâ  pă­  atât  mai  des  îi  veniau  cărţile.  Nişte  scrisori
          durea şi văile:                  pline  de  dor  şi  dragoste.  Dela  o  vreme  însă
                                           scria  tot  mai  rar,  tot  mai  rar.  Până  ce  în­
                 Eu mă duc mândră ’n cătane,
                 Tu rămâi de-mi spală haine,  cetară  cu  totul.  Hei,  ochii  cari  nu  se  văd
                 Şi le spală ’n soponele,  se  uită.  Cine  umblă  multă  lume,  multe  vede,
                 Mi le trimete pe stele,   multe  aude.  Şi  cătănia  la  multe  te  ’nvaţă,  şi
                 Şi le spală ’n lăcrimioare,  la  bine  şi  la  rele.  Şi  Floarea  aşteptă,  aşteptă,
                 Mi le trimete pe soare.
                                           şi măgheranul înfloreâ şi iar se scutură...
           Astfel  ajung  în  vârful  dealului.  Feciorii  îşi  iau   Erau  sărbătorile  Paştilor.  Niculae  venise
          rămas  bun.  Unii  chiotesc,  alţii  dau  cu  pi-   acasă  de  sărbători.  Eră  sergent  Ia  vânători.
          cioru  ’n  pământ,  de  să  intre  prin  el  nu  alta.   Lucru  ne  mai  pomenit  în  sat,  că  cineva  în
          îşi  mai  întorc  odată  privirea  spre  sat,  pe  care   doi  ani  să  fie  sergent.  Şi  ce  mai  fecior  chipeş
          nu-l  vor  mai  vedea  trei  ani  de  zile.  Atunci,   s’a  făcut!  Când  a  intrat  în  biserică,  zângă-
          ori  poate  nici  atunci.  Turnul  bisericii,  cu   nindu-şi  sabia,  şi  babele  şi-au  uitat  de  Tatăl
          crucea  cam  plecată,  par’că-i  chemă  îndărăt.   nostru.  Lumea  nu  se  săturâ  privindu-l.  Chiar
          Din  sat  se  auziâ  câte  un  cântec  de  cocoş,   şi  popa,  când  a  ieşit  cu  cădelniţa,  şi-a  uitat
          câte  un  lătrat  de  câne.  Din  depărtare  gla­  ochii  pe  el.  După  slujbă  s’a  dus  la  horă.
          suri de tălăngi picurau în amurgul dimineţii.  Cum  se  uitau  mamele  cu  fete  la  dânsul.  Ce
           La  o  parte  stâ  Niculae  a  Fătului  cu  Floarea   mai  ginere,  surată,  ce  mai  ginere!  Fetele  îl
         Cucului.  Cel  mai  voinic  fecior  din  sat  cu  cea   sorbiau  din  ochi.  Iar  el  păşiâ  agale,  cu  mâna
          mai  frumoasă  fată.  Par’că  şi  D-zeu  i-a  făcut   pe  mănunchiul  săbiei.  îşi  purtă  ochii  mândru
         anume  unul  pentru  altul.  Se  iubiau  de  copii.   în  jurul  său.  Cum  se  schimbase  lumea,  de
         Şi acum trebuia să se despartă. Erau vecini,  când s’a dus el! Alte fete, alţi feciori în horă.
   12   13   14   15   16   17   18   19   20   21   22