Page 18 - 1909-06

138 LUCEAFĂRUL Nrnl 6. 1909.
Vezi Todora Ursului e nevastă. Şi Ioana lui pusese din adins pe avuţie. Şi avea spor.
Pavel are şi copil. Şi altele multe. Copile, Cu nevasta o ducea bine. Aveau un băiat
pe cari în vremea lui nici nu le băgă în roşu şi grăsuţ ca un măr de mătasă. Niculae,
seamă, azi sunt fete mari. Pe unele abia le de când îi ziceau „al Mitrului", ajunse fruntaş
mai cunoaşte. Şi cât sunt de sfiioase. Cum în sat. AAai întâiu l-au ales curator la bi­
roşesc, când se uită la ele, par’că li-e frică serică, apoi colector. Se vorbiâ că la primă­
de el. Uită şi Veronica Mitrului abia eră de vară va fi ales primar. Dar deodată în­
14 ani când s’a dus, şi ce boboc de fată s’a cepu a slăbi din zi în zi tot mai tare. Faţa
făcut. Cum îl priveşte de galeş cu coada i se îngălbineâ văzând cu ochii. Dacă-I în­
ochiului. Ce nevastă s’ar mai alege din fetiţa trebai, spunea că nu simte nici o durere,
asta. Şi apoi are şi zestre, doar’ e cea mai poate mânca, poate lucră, numai oboseşte
avută fată din sat. Dar Floarea C u c u l u i ? îi grozav şi asudă noaptea. Apoi din când în
trăzni deodată prin gând. Fără voie caută când tuşea greu, din coşul peptului. Unii
cu ochii pe Floarea. Iar ea sta într’un colţ ziceau că a răcit, alţii spuneau câ-i boală
singură şi se uită la el, lung, lung. „Ei, îşi seacă. Babele ziceau că a ţinut cineva zile
zise zmâcind din umere, Floarea-i frumoasă asupra lui, ori e făcătură de undeva. Umblat-a
şi harnică, dar e săracă. Apoi Veronica e şi pe la doftori, pe la vrăjitori, beut-a toate
mai tânără. In urmă ce mă leagă pe mine leacurile ce i le spuneau babele satului
de Floarea? Doar’ n’am făcut legământ cu dar înzădar. La jumătate de an nu eră de a-1
ea.“ Şi-şi alungă gândul. Şerpele deşertăciunii mai cunoaşte. Şi plângeâ săracu, de ţi se
îl muşcase amar de inimă. strângea inima când îl auziai. De altă dată
Lăutarii începură o învârtită. Niculae luă strigă cât puteâ, că el nu vrea să moară,
la joc pe Veronica. Şi toată ziua n’a lăsat-o căci i-e dragă nevasta şi copilul, casa şi
din mână. Fetele se coteau, babele bârfiau, curtea, plugul şi carul, grajdul şi vitele; i-e
dar ce-i păsa lui. Iar Floarea sta şi se uită prea dragă vieaţa, i-e dragă lumea toată. Şi
cu ochii scăldaţi în lacrămi. Ea încă tot avea cum strigă el aşa, deodată-1 apucă tusa şi
nădejde. tuşeâ, tuşea până rămânea lăţit, abia mai
în sfârşit a treia zi de Paşti s’a întors la gâfăiâ.
cazarmă. La anul, după ce isprăvi cu cătănia, Intr’o noapte, în luna lui April, l-a dus de
o luâ de nevastă pe Veronica Mitrului. pe lume. înmormântare ca a lui n’a mai văzut
Când ieşiau dela cununie Floarea Cucului satul. Trei popi l-au petrecut la groapă. Eră
s’a apropiat de mire şi-i şopti: chiar Dumineca. S’a adunat lume multă. Pă­
„Niculae, s’a uscat măgheranu!" rintele a ţinut o vorbire pătrunzătoare. Plân­
Atâta numai. Apoi se pierdu printre nuntaşi. geâ tot s a t u l . . . Deoparte sta o străină.
Niculae's’a făcut că nu o aude! Ori poate Portul o arătă că nu-i din sat. Faţa-i eră
el a şi uitat de mult măgheranul. Cine ştie. galbenă, obrajii supţi. Nu plângeâ, numai sta
La o lună după nuntă s’a dus şi Floarea înlemnită şi se uită ţintă ’n gura mqrmântului.
Cucului după cel dintâiu peţitor ce-i venise: Popa binecuvânta sicriul, şi groparii lăsară
un ficior din alt sat. S’a dus şi dusă a fost. încet mortul în groapă. Iar când cel dintâiu
Lumea a uitat-o încurând. Cui îi mai pasă bulgăr bubuind se rostogoli asupra sicriului,
de o nevastă măritată într’alt sat? un ţipet se auzi, un ţipet sfâşietor. Şi străina
* căzu la pământ.
Niculae a Fătului eră om harnic, muncitor Eră Floarea Cucului.
şi de treabă. Gospodăria-i mergea strună. Se Simion Gocan.