Page 19 - 1909-06

Nrul 6, 1909. LUCEAFĂRUL 139

Pagini străine.
— Ceasul de Iv. Turgheniev. —
(Urmare.)
V. dăruit ceasul; mereu mă ceartă: „Hoţule“ şi
Trecură iarăşi două zile. Din întâmplare iarăşi „hoţiile!" Şi mama zice tot aşa: „cui,
nimeni din casă nu-şi aduse aminte de ceas. Doamne iartă-mă, sameni tu, de furi?"
Tata avuse o mare neplăcere cu unul din Am pornit cu băiatul la casa lor. Locuiau
clienţii săi: aşa nu-i eră de mine, nici de într’o colibioară afumată, în fundul unei curţi
ceasul meu. Eu, în schimb, într’una gândeam al unei fabrici arse de mult şi lăsate în
la ceas. Chiar aprobarea ... presupusa apro­ părăsire. Pe Trofimici şi nevastă-sa îi gă­
bare a lui David, nu mă prea mângâia. El, din sirăm acasă. Fostul „srăgeant" eră un bătrân
potrivă, n’o dovedea prin nimic deosebit: o sin­ înalt de stat, vânjos şi drept, cu favorite
gură dat ăzise, în treacăt că n’a aşteptat galbine-cărunte, bărbie nerasă şi o întreagă
dela mine atâta îndrăzneală. Hotărît: jertfa reţea de zbârcituri pe obraz şi pe frunte.
mea m’a păgubit, nu mi-a adus mulţumirea Nevastă-sa păreâ mai bătrână decât el: ochii
cumpănită, care o cerea amorul meu propriu. ei mărunţi şi înroşiţi clipiau a jale, închişi şi pe
Ba încă, pare că în adins veni chiar atunci jumătate, în mijlocul unei feţe bolnăvicioase
la noi un cunoscut, un şcolar de gimnaziu, umflate. Oamenii aceştia purtau mai mult
fiul doctorului din oraş şi începu a se nişte zdrenţe întunecate decât îmbrăcăminte.
făli cu un ceas nou, şi nu de argint, ci de Am tălmăcit lui Trofimici, de ce am venit.
aramă, ce i l-a dăruit bunică-sa... El mă ascultă în tăcere, fără să clipească şi
în sfârşit, nu mai puteam răbda, tiptil fără a-şi luă de pe faţa mea privirea sa
mă furişai d’acasă, şi începui a căută după tâmpită şi încordată adevărat „militară".
băiatul cerşitor, căruia îi dasem ceasul. „Sburdălnicie! — isbucni el în sfârşit cu
Curând îl găsii: în curtea bisericii se juca un bas hodorogit. Ori, poate, aşa se
în arşice cu alţi băieţi. îl chemai la o parte poartă boierii? De bună seamă, de cumva
şi, abia răsuflând şi împiedecându-mă în Petîka*) n’a furat ceasul aşa-i trebue!
vorbă, îi spusei, că tata şi rudeniile mele s’au B u m ! Să nu-şi prindă mintea cu coconaşii!
supărat, fiindcă am dăruit ceasul, şi că Iar dacă l-a furat apoi fireşte ! Bum !
dacă s’ar învoi să mi-l dea înapoi, foarte bum! bum! Cu latul săbiei, ca şi la cavalerie!
bucuros i l-aş plăti cu b a n i . . . Pentru treaba Are să uite? Astfel de pildă? Aş!? Dop la
asta luasem cu mine o rublă veche cu chipul vrană! Ia vezi ce istorie! Trăzni-l-ar!“
Elisavetei, întregul meu capital în bani-gata. Vorba din urmă o rosti Trofimici cu un
„Dar nu-i la mine, ceasul dumitale, — fel de glas chiuitor. învederat nu se putea
răspunse băiatul cu glas aprins şi plângător; dumeri.
l-a văzut tata, şi mi l-a l u a t ; apoi m’a „Dacă ai voi, să-mi dai dumneata ceasul
şi bătut. Zicea, că de bună seamă l-am furat începui să explic i a r ă ş . . . nu cutezam
de undeva; că cine-i aşa de prost, să-mi să-l „tutuiesc", deşi eră soldat simplu
cinstească un c e a s ? ! bucuros v’aş plăti rubla asta. Mai mult, cred
Cine-i tatăl tău ? eu, nu face.
Tata? Trofimici. Aşa! — bombăni Trofimici, care tot
Dar ce-i dânsul? Ce treabă face? nu se dumerise şi, după vechiul nărav, sta
A fost soldat „srăgeant."*) A împlinit gata să mă ’nghiţă cu ochii, ca şi când aşi
anii, acum n’are slujbă. Peteceşte ghete rupte fi te miri ce comandant. — Aşa-t treaba
şi pune talpă nouă. Atâta e treaba lui. Din ha? Să vedem, s’o pişcăm !.. Uliano,**)
asta trăeşte. taci! strigă nevestei sale, care eră să-şi caşte
Unde e casa voastră? Du-mă la dânsul. gura. Iată ceasul adause el, trăgând
Te duc. Să-i spui şi d-ta, că mi-ai
*) Petrică, Truieă. N. trad.
*) Sergent. **) luliana. N. trad.