Page 20 - 1909-06

140 LUCEAFĂRUL Nrul 6, 1909.
lădiţa mesei: — dacă e chiar al dumitale — Mă încurcai rău, eră să scap ceasul, şi de
poftim ia-1; dar rubla de ce? C u m ? tot zăpăcit, cu faţă înroşită de durere, începui
Primeşte rubla, Trofimici, cap fără so­ a-l mişcă pe jiletcă încoace şi încolo; nici
coteală începu a sbierâ femeia. Ţi-ai decum nu nimeriam buzunarul.
pierdut minţile, bătrâne? N’ai un ban pe David se uită la mine şi, după obiceiul
suflet — şi tai la palavre! Pletele tale în său, zâmbi în tăcere.
zădar le-au retezat, că tot babă eşti! Nimic „Ei, ce-i? - grăi în sfârşit. Tu crezi,
nu pricepi... Ia banii dacă te-ai socotit că eu n’am ştiut de ceas, că e la tine? L-am
să dai îndărăt ceasul! văzut în cea dintâi zi, când l-ai adus.
Uliană, taci; tu nespăiato! zise Tro­ Te încredinţez..." — începui aproape în
fimici. — Unde s’a pomenit una ca asta lacrimi...
să vorbeşti aici? Ce? Femeie cap; ea să David dete din umeri.
vorbească?.. Petîka, nu te mişcă; că te bat, „Ceasul e al tău; eşti volnic, să faci cu
te omor!.. Iată ceasul!" el ce voieşti."
Trofimici întinse ceasul spre mine, dar nu-1 Zicând cuvintele acestea crude, ieşi.
lăsă dintre degete. Eram descurajat. De astă dată, nu mai în­
Căzii pe gânduri, îşi plecă fruntea, apoi se căpea nici o îndoială: David, de fapt, mă
uită la mine cu aceeaş privire fixă, tâmpită dispreţuia!
şi d’odată răcni : Aceasta nu putea să rămâie aşa.
„Unde-i? Rubla, unde-i? „O să-i arăt eu lui", gândii, stringând dinţii,
Iat-o, iat-o!“ răspunsei iute scoţând şi îndată pornii cu pas hotărât în anticameră,
moneta din buzunar. căutai pe căzăcuţul*) nostru Iuşka**) şi-i
Dar el n’o luă, ci mă tot privi. Eu potrivii dăruii ceasul!
rubla pe masă. Iar el, repede, o împinse în Iuşca eră să nu-1 primească; însă îl pre­
lădiţă, îmi aruncă ceasul şi, întorcându-se la vestii, că dacă nu primeşte ceasul, într’un
stânga ’mprejur, lovind aspru cu piciorul în minut îl sfarm, îl calc în picioare, îl sparg
pământ, şueră cătră nevastă şi cătră băiat: în bucăţele, îl arunc în groapa de gunoi!
„Afară, haimanalelor!“ El se gândi, chicoti şi luă ceasul. Iar eu mă
Uliana începu a gângăvi ceva — dar eu întorsei în odaie şi, zărind pe David cetind
mă repezii în curte şi de-acolo în stradă. dinr’o carte, îi povestii isprava.
Vârâi ceasul în buzunar şi stringându-l vârtos David nu-şi ridică ochii de pe carte, ci miş­
în mână într’o fugă îl adusei acasă. când din umeri şi zâmbind zise: „Ceasul, în
sfârşit, e al tău, şi tu poţi să faci orice cu el".
VI.
Acum mi s’a părut, că David mă despre-
Eră iar al meu, ceasul; însă nu-mi aduse ţuieşte ceva mai puţin.
nici un fel de plăcere. Să-l port, nu mă pu­ Eram deplin încredinţat, că nici odată nu
team hotărî; trebuiâ mai ales să ascund de se va încumetă a se îndoi de caracterul meu;
David toată isprava. Ce-ar crede el despre căci acest ceas, acest scârbos dar al scâr­
mine, despre lipsa mea de caracter? Nici să bosului meu naş, deodată mi-se făcu atât de
încui în vre-o cutie nenorocitul ceas nu pu­ urât, încât nu eram în stare să ’nţeleg, cum
team: cutiile la noi le aveam în tovărăşie, a fost cu putinţă, să-mi pară rău după el,
încercai să-l pitul când în vârful dulapului, cum s’a putut să-l cerşitoresc dela un oare­
când sub saltea, când după cuptor... Şi cu care Trofimici, care va fi în buna credinţă,
toate acestea, pe David n’ain reuşit să-l trag că m’a tratat generos.
pe sfoară! Trecură câteva zile... Mi-aduc aminte, că
Odată, scoţând ceasul de sub podelele într’una din ele ajunse şi în oraşul nostru
odăii, voiam să-i frec capacul d’argint cu o vestea mare: împăratul Pavel se sfârşise, şi
mănuşă veche din piele de căprioară. David fiul său Alexandru, despre a cărui bunătate
ieşise undeva în oraş; n’aşteptam, să se ’n-
toarcă curând... fără veste el intră în odae. *) Băiat servitor, îmbrăcat căzăceşte. **) lliuţ.