Page 7 - 1909-06

N rul 6, 1909. LUCEAFÂR1TT. 127
ată de cea prăfuită. Abia atunci înţelese, Dar ploaia nu veni. Norii porniseră să-şi
arendaşul Răscrucii toată nenorocirea ce se scuture ploaia într’altă parte şi luna înnecă
abătuse asupra lui. Căzu în trăsură şi abia deodată văzduhul şi pământul cu lumina ei
putu spune: bălaie şi dulce. Câmpul se îmbrăcă în alb şi
Mână! arendaşul nu-şi putu reţinea mirarea:
Şi două şiroaie de lacrănii călduţe i se — Par’că-i zăpadă!
inundară sub bărbie. Abia după câteva clipe înţelese că ceeace
albea aşa în bătaia lunei, eră grâul lui, truda
Văzând că nu e chip s’adoarmă, sculă pe Iui, viitorul lui şi vechea lui boală de inimă îi
moş Chiriţă şi prin puterea nopţii porni cu curmă încet-încet răsuflarea. O fâlfâitură gro­
el pe câmp. Trecură şoseaua şi o luară prin zavă i se ridică dela lingurică drept prin mij­
grâu. Eră linişte în tot cuprinsul şi nu se locul pieptului spre gât şi o ghiară nevăzută
simţiâ nimic. Luna abia răsărise, dar cum îi strângea inima, făcându-l să se încârlige de
cerul eră înnorat, ea trimitea o slabă lumină mijloc...
ciudată care învăluia lucrurile în nelămurire. Tot lanul acela eră un nemărgenit giulgiu
Nici un pic de rouă pe sămănături. Ba moş de înmormântare. 1 se părea că e în împărăţia
Chiriţă, care eră în picioarele goale, zicea morţii: nu se mişcă nici o frunză, nu târâiâ nici
uneori, când da în câte-un muşuroiu de cârtiţă: un greer, nu se auzeâ nici un fâşiit de vietate
Tii! Şi acuma-i cald pământul. prin iarbă. Totul eră mort, mort, mort pentru
După câtva umblet se lungiră în grâu. vecii vecilor. Şi atunci, în blânda şi ferme­
Erau în mijlocul celui mai mare lan, care cătoarea lumină bălaie a lunii, în liniştea
răbdase şi mai mult la secetă. AAoş Chiriţă înpietrită a întregei firi, Dinu Rogoz păreâ
se sculă şi se culcă mai deoparte, iar aren­ că vede, păreâ că simte acel duh rău, trimis
daşul se rezemă într’un cot şi cu mâna cea­ anume pentru el pe pământ: seceta. Seceta!
laltă pipăia grâul. Paiul eră mărunt, ca de o Se ce ta! 1 se păreâ că numele acesta aveâ
palmă şi frunzele bleojdite. ceva din scârţăitul unui ferăstrău ruginit.
De geaba mai stăm noi, boierule. Ar Arendaşul Răscrucii strânse pumnii şi-i înălţă
trebui să-l întoarcem şi să punem meiu. E spre cer, uitându-se drept la lună. Moş Chi­
pierit tot. Am fost eu ieri prin el. riţă care-i văzu privirea sticloasă ca de nebun
Arendaşul nu răspunse nimic şi moş Chi­ se înfioră şi se trase câţiva paşi mai la o
riţă îşi zise în gând că stăpânu-său e supărat. parte.
Nu mai scoase nici o vorbă. Se sgârci, se
mai învârti de câteva ori, mai tuşi şi în cele A doua zi erâ soarele la prânzul cel mic
din urmă aţipi. Dar somnul oamenilor cres­ când porniră spre casă. Dinu Rogoz îşi in­
cuţi ca el, e somn de iepure... spectase toată moşia şi se întoarceâ acum
La câţiva paşi de arendaş se aprinse deo­ istovit de oboseală, de sbuciume şi de ne­
dată o scânteie verzuie şi Rogoz tresări. somn, cu sufletul sfărâmat: toate semănăturile
Scânteia se stinse, apoi iar se aprinse. „Ce-o lui erau cu desăvârşire pierdute. Semnele
fi asta?“ se întrebă arendaşul. Şi deodată bune în cari se încrezuse el ca un copil ră­
îşi aduse aminte: un licuriciu. Dar nu trecu măseseră de minciună.
multă vreme la mijoc şi o aită scânteie se Când să treacă şanţul şoselei, un semnal
aprinse lângă cea dintâi. O idilă învăluită de automobil îi isbi auzul. El se opri în
în lumină fosforescentă care avea în ea ceva marginea şanţului şi zise cu sufletul plin
neliniştitor... de obidă:
...într’un timp arendaşul se pomeni picat — Uite cine trăeşte fără nici o grijă!
pe obraz de un strop rece şi sări ars în sus. Automobilul sbură sbârnăind pe dinaintea
Moş Chiriţă sări şi el: lui şi el zări înăuntru pe Lilia la dreapta
— Da’ ce-i, boierule? unui domn rumen la faţă şi voinic, cu o
— Mi se pare că plouă. pălărie Panama îndesată până pe ochi.
— Se poate că prea-i zăpuşală. Voalul ei flutură câtva timp ca un fum, ca